Articole Dom Hemingway

“Dom și cu mine am fost parteneri în fărădelegi timp de peste douăzeci de ani”, spune Richard E. Grant despre personajul lui, Dickie. Cu plete și ochelari de soare stil anii ’70, și cu o garderobă care pare furată de la unchiul excentric al lui Peter Fonda, Grant e în elementul lui pe platoul de filmare, fluturând o singură mănușă din piele neagră, mănușă care are propria sa poveste. “Dickie e mai în vârstă și e un fost mentor pentru dependenți de droguri. Pentru că Dom e o morișcă vie, asta îi oferă lui un soi de supapă. Dickie e un fel de Robin leneș al lui Batman, un fel de Stan al lui Bran. ”

Shepard a fost fascinat de ideea ca acest duo să fie blocat undeva în timp, odată, din cauză că Dom a fost închis, apoi, pentru că Dickie a fost, efectiv, pierdut fără Dom, și se agață cu disperare de trecut: “Mi-a plăcut ideea că Dom a fost la închisoare, de unde a ieșit mai bătrân, mai gras și mai chel, iar Dickie se agață de ultima adiere a tinereții. Dintotdeauna am fost fanul lui Richard E. Grant, așa că pentru mine o imensă bucurie să lucrez cu el. Am vrut ca Dom să aibă un prieten mai în vârstă decât el, iar acesta să fie singura persoană care să aibă curajul să-i dea replica, și cu care să poată avea o relație firească.”

Law a fost, de asemenea, entuziasmat că Grant a fost distribuit în rolul omului său de bază: “Richard E. Grant e perfect pentru acest rol, a fost o alegere de casting foarte inteligentă. Afecțiunea lui Dickie pentru Dom, faptul că îl iartă mereu, sunt elemente foarte importante în poveste. Richard a adus personajului o mare doză de compasiune, iar publicul îl va înțelege mai bine pe Dom prin ochii lui Dickie.”

Dinamica relației dintre cei doi e explorată astfel încât să i se găsească punctul de echilibru: “Mă interesează comportamentul non-verbal în prietenia dintre doi bărbați. Am creat relația lor de prietenie sperând să am aceeași afinitate și între actori. Am început acest film în sudul Franței, și simplul fapt că ne aflam acolo, departe de casă, în peisajul acela, că am luat împreună masa de nenumărate ori, prieteniile au început să se înfiripe, iar Dom și Dickie, adică Jude și Richard au devenit, pur și simplu, prieteni. În film poți să simți asta. Amândoi sunt actori serioși, amândoi au venit incredibil de bine pregătiți, le place să repete, așa că timpul petrecut la repetiții a fost extrem de benefic filmului.”

Richard E. Grant îl descrie astfel pe Dickie: “E cea mai improbabilă combinație dintre două clase sociale pe care o vei vedea vreodată. A fost la școala publică, e oaia neagră a familiei, care a ajuns să trăiască o viață de infractor mărunt ajungând să se înhaite cu Dom Hemingway.”
Grant și Shepard au vorbit luni întregi pe Skype înainte ca regizorul să-i spună lui Grant că scrisese rolul lui Dickie special pentru el.

“M-am gândit că râde de mine”, spune Grant. “Dar apoi mi-a spus: dar dacă e așa, o să-l joci? Am spus că da, pentru că îmi plăcuse povestea, care mi se păruse foarte amuzantă. Richard și-a făcut temeinic temele, și toate personajele din poveste sunau autentic britanic, ceea ce m-a impresionat și mai mult. Și s-a ținut și de cuvânt, nu mi-a spus peste câteva luni că distribuiseră pe altcineva în acest rol. A fost un tip onest de la un cap la altul.”

Grant a crezut că natura rolului va cere un accent cockney, ceea ce nu mai avusese șansa să facă până atunci, dar, când a discutat cu Shepard și cu Law, a descoperit că aceștia aveau alte planuri: “Singura dată când am avut accent cockney a fost în A Christmas Carol, cu patrick Stewart, acum o grămadă de ani. Când am deschis gura la întâlnirea cu cei doi să spun că Dickie va avea accentul acesta, s-a lăsat o tăcere mai adâncă decât Marele Canion, după care amândoi mi-au spus că nu, trebuie să vorbesc normal, așa cum vorbesc eu de obicei. Am înțeles rațiunea și valorea cererii lor. Altfel ați fi avut o copie palidă a lui Ray Winstone!”

Grant spune că relația de prietenie dintre Dom și Dickie se aseamănă cu cea dintre mari personaje: “Mereu unul din cei doi e mai puternic și mai predominant, precum Batman sau Sherlock Holmes, apoi ai partenerul, pe dr. Watson, sau pe Robin, care aduce echilibrul. Treaba mea a fost să strâng după nenorocirile făcute de Dom tot timpul și să fiu mereu de partea lui, ceea ce îl face pe Dickie frustrat, furios, dar, în același timp, îl obligă să trăiască mereu la limită, cu exces de adrenalină. Sunt ca Charlie Watts pentru Mick Jagger, așa am simțit eu rolul.”

Ținuta lui Dickie a fost ideea lui Shepard, care și l-a dorit pe Dickie ca pe o versiune britanică a lui Hunter S. Thompson: “Nu am primit pălărie și nici nu am chelit de tot, dar mi-au dat acești ochelari galbeni care li s-a părut că spun totul despre stilul lui Dickie”, râde actorul. “Am purtat tot filmul acei ochelari; așa e și în viață, uneori rămâi blocat în stilul vestimentar al anilor în care te-ai simțit cel mai în formă, iar vârful existenței lui Dickie Black a fost în anii ’70, așa că nu avea rost să se chinuie să fie la moda secolului al 21-lea. Și-a păstrat “echipamentul” acelor ani, pentru că îl reprezenta perfect.”