Articole Captain Phillips

(2013)

Căpitanul Phillips

Producția

Captain Phillips reprezintă o analiză pe mai multe planuri asupra sechestrării în 2009 a vasului de transport U.S. Maersk Alabama de către pirații somalezi. Filmul - văzut prin lentila magică a regizorului Paul Greengrass - este atât un thriller care-ți ridică tensiunea, cât și un tablou complex al efectelor multiple ale globalizării. Filmul se concentrează pe relația dintre comandantul vasului Alabama, Captain Richard Phillips (Tom Hanks - de două ori laureat cu Oscar) și căpitanul piraților somalezi, Muse (Barkhad Abdi), care-l ia ostatec. Vasele comandate de Phillips și Muse se îndreaptă implacabil unul spre celălalt. Muse și echipajul său atacă vasul lui Phillips, care nu are armament la bord; în situația critică care urmează, cei doi, aflați la 145 de mile de coasta Somaliei, își vor da seama că se află de fapt la cheremul unor forțe care-i depășesc.

Columbia Pictures prezintă Captain Phillips transformat, o producție Scott Rudin / Michael De Luca / Trigger Street. Rolurile principale din film sunt interpretate de Tom Hanks, Barkhad Abdi, Barkhad Abdirahman, Faysal Ahmed, Mahat M. Ali, Michael Chernus, Corey Johnson, Max Martini, Chris Mulkey, Yul Vazquez și David Warshofsky. În regia lui Paul Greengrass, filmul este produs de Scott Rudin, Dana Brunetti și Michael De Luca. Scenariul este scris de Billy Ray și se bazează pe cartea "A Captain's Duty: Somali Pirates, Navy SEALs, and Dangerous Days at Sea" de Richard Phillips și Stephan Talty. Producătorii executivi sunt Gregory Goodman, Eli Bush și Kevin Spacey. Din echipa regizorului Greengrass mai fac parte directorul de imagine Barry Ackroyd, BSC, editorul Christopher Rouse, A.C.E., scenograful Paul Kirby, designerul de costume Mark Bridges și compozitorul Henry Jackman.

Povestea
jinglebells