Articole Belleville Cop

              Ce te-a inspirat să realizezi acest film?

            Am vrut să fac de mult timp o comedie de genul celei la care mergi cu prietenii, însă până de curând nu am avut nicio idee sau ceva concret pe care să mă bazez pentru a-mi transforma dorința într-un proiect real. În timp ce filmam un alt film în Statele Unite am întâlnit cu ofițer de poliție francez în Los Angeles. El mi-a spus că în ambasadele Franței în alte țări, în consulate lucrează polițiști francezi ce urmăresc criminali cu aceeași naționalitate. Ofițerul mi-a dat multe detalii legat de ceea ce face colegul său din Miami: se afla acolo special pentru a monitoriza traficul de droguri dintre America de Sud, Florida, Franța și Indiile de Vest Franceze. Așa a început totul. Găsisem un univers pe care să îl explorez, un subiect. Pentru a afla mai multe am citit reportaje și rapoarte extrase din ziare și am aflat că noile rute în schimbul de droguri trec prin Africa. Comerțul cu droguri aduce beneficii individuale indivizilor apropiați de cei aflați la putere în întreaga Africă, iar rezultatul este similar cu ceea ce am întâlnit în ultimii ani în Panama, Columbia și alte țări din America Latină.

               Pare destul de amuzant să-l abandonați pe omul acesta, care nu și-a părăsit niciodată cartierul, într-un univers care se află la ani lumină distanță...

            În Paris, Baaba lucrează în cartierul chinezesc din Belleville. Este un polițist obișnuit să aibă un anumit grad de libertate în slujba lui: îi urmărește pe hoții de buzunare din mijloacele de transport sau de pe stradă; el poartă orice vrea. În Miami, la Consulatul Francez se vede transpus într-un cu totul alt univers: este o lume a diplomației, a procedurilor în administrație, unde se impun anumite ținute cu care el nu este obișnuit deloc. De asemenea este nevoit să respecte procedurile din Statele Unite, precum și prerogativele ofițerilor de poliție din America: nu are dreptul să poarte armă de foc, să țină un suspect sub supraveghere sau să spargă o ușă fără mandat.

            Personajul lui Ricardo - nu atât de diferit de Baaba, în străfundul sufletului – este foarte amuzant. Cum de ți-a venit ideea acestui personaj?

            Am decis că Ricardo să aibă origine cubaneză pentru a-l pune în situații similare cu cele ale lui Baaba – adică într-o relație puternică și complicată cu mama sa. Culorile lor culturale și similaritățile dintre emoțiile și reacțiile din sfera familială au fost de mare importanță. Luis Guzman este descendent dintr-un portorican, dar este de asemenea profund american. Precum personajul său are un respect profund pentru disciplină și reguli stabilite dinainte. Pentru el, a existat o diferență notabilă între modurile în care americanii și francezii procedează, căci viziunile celor două lumi de află în contradicție. Tocmai asta ne-a permis să construim acest personaj care pare autentic și natural. El a venit cu diferite sugestii relevante pentru a sublinia aspectele comice ale acestor conflicte de la început. Ele vor evolua până când se vor rezolva când înțelegerea reciprocă și prietenia depășesc tensiunile dintre personaje.

            Bineînțeles, după cum ai spus, acesta este genul de film în care avem un duo, cumva între „Lethal Weapon” și „A pain in the...” (1973). Au fost acestea puncte de inspirație pentru tine?

            „POLIȚAIUL DIN BELLEVILLE” se află probabil la intersecția dintre cele două filme, ambele având în distribuție actori grozavi. Lano Ventura și Jacques Brel aduc un aer franțuzesc în „A pain în the...”, iar Mel Gibson și Danny Glover aduc ceva sensibilitate americană în „Lethal Weapon”. Am vrut ca Ricardo, care e descendent din cubanezi să întruchipeze Statele Unite, și pe Baaba Keita, care e negru, să reprezinte Franța. Cu ajutorul lor filmul meu se distinge de cele două arhetipuri ale genului. Acestea fiind spuse, sper ca publicul să aibă aceeași plăcere când văd personajele propuse de mine, așa cum s-a întâmplat cu Brel, Ventura, Mel Gibson sau Danny Glover.

            Te joci destul de bine cu aspectul comic al situației, precum utilizarea Renault-ului Twingo pe care Baaba îl conduce în Miami.

Când se află în străinătate, diplomații noștri trebuie să folosească mașini franceze – ține de faptul că ne reprezentăm naționalitatea! Așa că, să îi dai unui polițist un Twingo drept vehicul de poliție era oarecum și realist și amuzant.

          Ce este minunat este faptul că deși ne face să râdem, filmul face referire și la niște teme mai grave, cum ar fi cinismul dictatorilor africani care se îmbogățesc pe spatele poporului...

Am făcut niște cercetări pentru a realiza acest film. Am citit rapoarte de la Interpol; Am văzut fotografii ale unor avioane distruse în Africa. De fapt, Boeing-urile ar putea fi folosite o singură dată, iar apoi ar urma să fie distruse! În anumite regiuni ale Africii se procedează așa cum se întâmpla în America Centrală și de Sud cu câțiva ani în urmă, excepție făcând faptul că traficul a devenit foarte dificil, deoarece forțele de ordine au acționat. Comerțul cu droguri din Africa, organizat de oameni care se învârt în cele mai înalte cercuri ale puterii, deschide posibilitatea apariției unor noi piețe pentru tineretul african. Ironia istorică tristă în toate astea este că există un nou „comerț triunghiular” între Africa, Europa și America.

           Asta nu e prima oară când filmezi în Statele Unite. Ce îți place la faptul că lucrezi acolo?

În mod normal subiectul pe care îl adopt mă face să mă întorc în Statele Unite. În „Two Men în Town”, care este filmat acolo, vorbesc despre imigrație, construirea unui zid, și islamismul din State. Sunt subiecte cu care m-am familiarizat, pentru că fac parte din mediul meu. Ele mă eliberează de ceea ce poate fi obositor în viața de zi cu zi: fiecare loc poate fi un platou de filmare, iar pe mine mă face să mă simt reînnoit. Evocând probleme legate de imigrație sau de convertirea la islam în Statele Unite am putut să explorez o altă lume. Nu vreau să filmez doar în Paris, acolo unde m-am născut. „POLIȚAIUL DIN BELLEVILLE” începe însă în Paris, iar asta îmi permite să descriu orașul chinezesc, relația lui Baaba cu Lin, iubita sa, relațiile cu mama sa și cu prietenul său, interpretat de Franck Gastambide. Este totodată un fel de călătorie printr-o multitudine de fețe, printr-o multitudine de culturi.

            Cum ai procedat legat de distribuție? Cum de ți-a venit ideea să-i aduci împreună pe Omar Sy și Luis Guzman?

E ca și cum am avea întreaga lume în acest film. Din moment ce este un film de acțiune și o comedie cu polițiști, am căutat un duo care să fie original și interesant, iar Luis și Omar au fost făcuți să joace împreună. Mai făcusem un film cu Luis Guzman („Two Men în Town) și consider că avea un potențial imens în ceea ce privește comedia. Nu am mai lucrat până acum cu Omar Sy, dar cred că e un actor foarte talentat pe care mi-aș dori să îl văd și în roluri de dramă. Pentru acest proiect avea câteva idei în minte: mixul de cultură, Parisul ca o capitală multiculturală, rătăcirile lui Baaba prin Miami. Știam că dacă încep de aici, împreună cu ei voi găsi niște idei interesante. Și exact asta s-a întâmplat. M-am bucurat de fiecare zi în care am lucrat cu Omar, pentru că felul în care joacă este atât de precis.

            Biyouna este grozav în rolul mamei posesive.

Mi-am dorit ca mama lui Baaba să fie jucată de Biyouna! Cred că este perfectă pentru a juca o mamă arogantă și posesivă ce vrea mereu să intervină în viața fiului său. Din moment ce ei au locuit mereu împreună, formează cumva un fel de cuplu, pe care iubita sa încearcă cu greu să-l despartă. Slăbiciunea lui Baaba este faptul că îi permite mamei sale să se amestece în viața lui personală – vine cu idei, știe cum și unde să caute probe – iar relația mamă-fiu devine un parteneriat cu un detectiv. Avem astfel două relații profesionale în echipă, cea dintre Omar și Luis și a doua, cea dintre Omar și Biyouna.

             Povestește-mi despre rolurile secundare – Franck Gastambide, Eriq Ebouaney, Julie Ferrier și Diem.

Am petrecut ceva timp căutând actorii potriviți. Știam că Julie Ferrier are energia necesară pentru rol. Diem (care îl interpretează pe Lin), Franck Gastambide și Eriq Ebouaney sunt actori mari care întruchipează cu exactitate personajele lor și au reușit să găsească modul perfect de a o face.

De cealaltă parte a Atlanticului, nu am avut nicio problemă în găsirea actorilor, căci deja lucrasem cu regizori de casting și cu actori americani.

            Cum a fost să filmezi în Miami?

Am filmat deja cinci filme în Statele Unite. Pregătirea făcută înainte de asta este foarte importantă: există reguli și constrângeri care trebuie respectate; trebuie să gestionăm relațiile cu sindicatele. Suntem conștienți însă de aceste situații neprevăzute, iar americanii cu care am mai lucrat în trecut ne-au ajutat enorm.

           Care a fost abordarea ta în ceea ce privește regia filmului?

Am povestit scenele de acțiune, dar pentru prima mea comedie nu am vrut să îmi prind urechile în ceva complicat. Nu am stabilit nici ritmul, nici numărul de duble pe scenă: am vrut să optez pentru spontaneitate și sinceritate. Am mers mai departe cu actorii folosindu-ne de instinct și de senzația de moment. Ce mi s-a părut important a fost dinamica și bucuria pe care au împărtășit-o în acel moment: asta trebuia să se vadă dincolo de ecrane. Obiectivul meu a fost ca publicul să se rătăcească alături de Omar să călătorească împreună cu el, căci este un moment plăcut.

         Legat de muzică?

Există o mulțime de muzică africană, cubaneză și sud-africană. Am lucrat cu Eric Neveux cu care am mai colaborat și cu alte ocazii, și am petrecut câteva luni încercând să ne dăm seama care e muzica potrivită. Am avut o varietate foarte mare de opțiuni, și, în final am fost foarte fericiți de rezultat.