21.09.2024
Zilele trecute un fan Cinemagia comenta pe Facebook că nu a văzut serialul The Bear pentru că nu l-a atras titlul. Poate părea bizar că un titlu de un cuvânt-două este automat atractiv sau neatractiv, dar această situaţie ne-a amintit de The Shawshank Redemption/Închisoarea îngerilor, al cărui titlu şi câteva sincronizări nefericite l-au transformat într-un considerabil eşec de casă la premieră, în ciuda aprecierilor unanime ale criticilor. Iată mai jos câteva dintre meritele filmului, dar şi o parte din provocările înfruntate de acesta până la obţinerea unei popularităţi globale.
Inspirat de nuvela "Rita Hayworth and Shawshank Redemption", filmul lui Frank Darabont s-a lansat în Statele Unite pe 23 septembrie 1994 şi şi-a terminat parcursul în cinematogra...Taguri: Morgan Freeman, Tim Robbins, Forrest Gump, Pulp Fiction, stephen king, Frank Darabont, Stand by Me, The Shawshank Redemption
02.06.2022
Dacă e ceva ce știm despre Stranger Things încă din titlu e că fiecare sezon aduce lucruri mai ciudate în Hawkins, Indiana. E o lume care se răstoarnă odată cu trecerea anilor și odată cu maturizarea personajelor pe care am ajuns să le îndrăgim.
Iar dacă am urmărit deja primele sezoane, mai știm un lucru, și anume că pentru creatorii serialului, Ross și Matt Duffer, adolescența e cam horror. Amuzantă, palpitantă și plină de aventuri, dar e o perioadă a vulnerabilității. Cu toții rezonăm aici.
În sezonul patru, lumea chiar se simte cu adevărat răsturnată. Pulsul crește, pericolul e din ce în ce mai înfiorător. Iar dacă prietenii noștri de până acum și-au dovedit împreună curajul, acum sunt nevoiți să lupte separat. Dacă până acum au învă...Taguri: Jurassic Park, Jaws, Indiana Jones and the Temple of Doom, Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark, Tobe Hooper, Ghostbusters, Escape from New York, Brian De Palma, Sissy Spacek, A Nightmare on Elm Street
28.02.2022
Filmele de liceu și, în mod deosebit, cele americane, au cristalizat o adevărată mitologie în cultura populară, devenind și o formulă reproductibilă în care intră la grămadă crush-uri, sportivi și majorete, agresori și agresați, tocilari și derbedei, rockeri gotici, anarhiști, baluri, dansuri, droguri și petreceri domestice etc etc.
Cele trei filme pe care le recomandăm sparg aceste stereotipii, propunând viziuni inedite asupra acestei perioade atât de delicate în formarea omului.
Christine (1983, regia John Carpenter)
Una dintre cele mai îndrăgite povești ale lui Stephen King, despre fantezia teribilă a unui licean în care îi bate pe agresorii lui și o cucerește pe cea mai atrăgătoare colegă. Dar și despre cum o anume relație față de obiectele pe car...Taguri: High School, Carrie, The Myth of the American Sleepover, Pauline Acquart, Louise Blachere, Naissance des pieuvres, Elephant, Kids, Noce blanche, Gus Van Sant
23.12.2021
Spencer spune povestea unei monarhii moderne care nu mai guvernează ca în trecut, ci a devenit pur simbolică, rezumându-se la figurile de pe bancnote și la o viață regizată, preambalată. Pare că de secole întregi, familia regală joacă aceeași piesă de teatru, iar palatul în care locuiesc cu toții e o scenă mediatică opulentă.
Pentru Diana, Prințesa de Wales, Crăciunul e un calvar. Se simte captivă și înstrăinată în această piesă eternă și în acest straniu schimb cu societatea pe care o reprezintă, în care trebuie să înveți să faci și ce nu îți place. Să păstrezi o căsnicie de fațadă, o fericire de fațadă, să urmezi mereu indicațiile regizorale ale familiei iar copiii tăi să participe la vânătoare conform tradiției, chiar dacă li se ...Taguri: Spencer, Atlantique, Claire Mathon, L'Inconnu du lac, Portrait de la jeune fille en feu, stephen king, Moartea domnului Lăzărescu, Johnny Greenwood, The Power of the Dog, Licorice Pizza
10.10.2020
La noul New York Comic Con, ce a avut loc ținut anul acesta într-un mediu virtual, CBS All Access a ținut o conferință pentru noul serial The Stand, de nouă episoade, inspirat din romanul lui Stephen King. Serialul va avea premiera joi, pe 17 decembrie, iar noile episoade vor fi difuzate în fiecare săptămână pe platforma de streaming. În timpul conferinței, a fost dat publicității trailerul pentru serialul în care joacă numeroase staruri. Dacă urmărim trailerul, putem vedea masa rotundă la care au participat actorii Whoopi Goldberg, James Marsden, Greg Kinnear, Odessa Young, Jovan Adepo, Amber Heard și Owen Teague, alături de producătorii executivi Benjamin Cavell și Taylor Elmore.
The Stand este o poveste apocaliptică în care Goldberg joacă rolul Mamei Abigail,...Taguri: James Marsden, Cold Case, Sneaky Pete, Homeland, Justified, Jamey Sheridan, Ruby Dee, Owen Teague, Amber Heard, Jovan Adepo
01.05.2020
Village Roadshow Pictures a achiziționat drepturile de ecranizare ale horror-ului psihologic The Girl Who Loved Tom Gordon, scris de Stephen King.
Va fi adaptat pentru marele ecran de către Christy Hall, creatoare și producător executiv pentru seria Netflix I Am Not Okay with This. Jon Berg de la Stampede Ventures semnează producția proiectului alături de Roy Lee de la Vertigo (producătorul filmelor It Chapter Two și Doctor Sleep), de Christine Romero, fosta soție a lui George Romero, autorul seriei de filme Living Dead și de Ryan Silbert (Origin Story).
Publicată pentru prima oară în 1999, cartea urmărește întâmplările Trishei McFarland, de 12 ani, care - în timp ce se află cu mama și cu fratele ei într-o excursie în Munții Apalași - se rătăcește. Pierdută de...Taguri: I Am Not Okay with This, Ryan Silbert, Doctor Sleep, It Chapter Two, Roy Lee, stephen king
13.01.2020
O nouă dramă produsă de HBO, The Outsider, adaptare după bestsellerul lui Stephen King, are premiera luni, 13 ianuarie pe HBO GO, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
O anchetă aparent simplă a uciderii brutale a unui băiat din localitate îi face pe un polițist veteran și un anchetator non-conformist să pună sub semnul îndoielii tot ceea ce credeau că este real, în timp ce o forță supranaturală își face simțită prezența în acest caz.
Jason Bateman regizează primele două episoade și este producător executiv al proiectului. În rolul principal este Ben Mendelsohn.
În 2010, Ben a jucat împreună cu Guy Pearce în apreciatul lungmetraj Animal Kingdom, regizat de David Michod (film câștigător al World Cinema Jury Prize la Festivalul de Film de la Sundan...Taguri: The Outsider, stephen king, Jason Bateman, Ben Mendelsohn
29.12.2019
Artemis Fowl, de Eoin Colfer
Povestea ecranizată de Disney Artemis Fowl este inspirată de SF-ul compus din opt părţi scris de Eoin Colfer, urmărind faptele unui mic geniu cu o minte criminală, de 12 ani, Artemis Foul. Acesta se trezeşte într-o problemă gravă atunci când răpeşte o zână puternică pentru a primi o răscumpărare, cu care ar vrea să îşi salveze familia. Cu Ferdia Shaw în prima apariţie pe marele ecran, alături de veterani ai Hollywood-ului precum Judi Dench şi Madison Raison, se pare că Disney a mai produs un film cu mare potențial de box office. Premiera în România urmează să fie pe 29 mai 2020.
The Last Letter from Your Lover, de Jojo Moyes
Jennifer s-a trezit la spital, fără nicio amintire despre cine este sau cum a ajuns acolo. Punând la un ...Taguri: Fatherhood, Just Mercy, Chaos Walking, The Secret Garden, The Invisible Man, Jamie Fox, Brie Larson, Mads Mikkelsen, Daisy Ridley, Tom Holland
31.10.2019
Sequel-ul clasicului The Shining se pregătește să intre în cinematografe, iar criticii străini care au văzut deja filmul dau asigurări că acesta este o continuare cât se poate de reușită a producției originale. Pe agregatorul de film Rotten Tomatoes, deși numărul review-urilor nu este încă foarte mare, pelicula adaptată după romanul cu același nume publicat de Stephen King în 2013 are un scor de 78%.
Părerea generală, și cea evidențiată de site, este că Doctor Sleep nu se încadrează în același ordin al terorii - „nu mai există același claustrofobic și esențial sentiment al terorii care a făcut oamenii de-a lungul timpului să dezvolte o fobie față de cabinele de lift”. S-a mers pe o variantă mai „contemplativă” de sequel, „ce alternează în...Taguri: The Shining, Doctor Sleep, Stanley Kubrick, Rebecca Ferguson, Kyliegh Curran, Ewan McGregor, stephen king
12.09.2019
The Institute, cel mai recent roman al lui Stephen King, s-a lansat marţi în întreaga lume şi deja a început lucrul la ecranizarea sa. De aceasta se vor ocupa două nume proeminente de la Hollywood, omniprezentul David E. Kelley şi unul din regizorii serialului Lost, Jack Bender. Cei doi sunt răspunzători şi pentru excelentul Mr. Mercedes, serialul inspirat de romanul omonim al lui King şi ajuns acum la al treilea sezon (cronica noastră, aici).
The Institute îl are în centrul atenţiei pe Luke Ellis, un băiat cu puteri ieşite din comun care este răpit de o organizaţie şi închis în Institut, alături de alţi copii cu puteri. Ce va afla Luke foarte curând este că Institutul condus de nemiloasa doamnă Sigsby are un singur scop şi anume să extragă puterile miraculoas...Taguri: The New Mutants, Mr. Mercedes, It Chapter Two, David E. Kelley, Jack Bender, stephen king
06.09.2019
Un film care a redefinit și depășit barierele genului său, „It” a devenit o parte integrantă a culturii unei generaţii şi totodată producţia horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Continuarea fenomenului care în 2017 se bucura de aprecierea criticilor şi de un succes global de box office, în urma încasărilor sale spectaculoase de peste 700 de milioane de dolari la nivel mondial, din 6 septembrie It Capitolul 2 este gata să facă istorie, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.
Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în Capitolul 2 cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente care au terorizat întreaga comunitate.
Sub îndrumarea regizorului Andrés Muschietti memb...Taguri: Gary Dauberman, Bill Hader, Bill Skarsgård, James McAvoy, Jessica Chastain, stephen king, It Chapter Two
17.06.2019
Misterul legat de personajul lui Rick Grimes (portretizat de actorul Andrew Lincoln) din „The Walking Dead” și de salvarea lui cu un elicopter se elucidează în episoadele noului sezon 5A al spin off-ului „Fear the Walking Dead”, difuzat de canalul AMC în fiecare zi de luni, de la orele 4 și 22.
Serialele „NOS4A2”, lansat pe micul ecran pe 6 iunie, difuzat în fiecare zi de joi, de la 22:00 și „Fear the Walkiong Dead” sezonul 5A, ce a debutat pe 3 iunie, continuă cu noi episoade vara aceasta, pe postul AMC
Pe de altă parte, noi episoade ale recent lansatului serial horror NOS4A2 sunt programate pe parcursul lunii iunie la AMC, joia, oferind o replică interesantă serialelor de gen, prin juxtapunerea elementului supranatural cu cel horror și cu drama de familie. În...Taguri: stephen king, Joe Hill, American Horror Story, Kari Skogland, Ashleigh Cummings, Colman Domingo, Lennie James, Alycia Debnam-Carey, Zachary Quinto, Andrew Lincoln
06.06.2019
Joi, 6 iunie, de la ora 22, debutează pe canalul AMC noul serial horror NOS4A2. Este ecranizarea ultra popularului roman NOS4A2, al lui Joe Hill (fiul lui Stephen King), despre Charlie Manx (Zachary Quinto), un bărbat nemuritor care străbate de un secol drumurile Americii. De un secol, racolează copii și le răpește sufletele. Conduce un Rolls-Royce Wraith negru, înmatriculat cu numărul NOS4A2 (omofon cu „Nosferatu”); îi duce într- un tărâm paralel, unde îi transformă în mici zombi cu dinţi ascuţiţi şi ochi goi.
În primul episod, difuzat pe 6 unie, Victoria McQueen, o tânără muncitoare din New England, își descoperă abilitățile supranaturale de a găsi lucruri și persoane pierdute, așa cum nemuritorul Charlie Manx și le folosește pe ale lui pentru a atra...Taguri: Joe Hill, stephen king, Zachary Quinto, NOS4A2
04.06.2019
Săptămâna aceasta, postul AMC face o surpriză de proporții fanilor filmului horror lansând pe 6 iunie, de la ora 22, serialul NOS4A2, ecranizarea ultra popularului roman omonim, al lui Joe Hill (fiul lui Stephen King). Serialul este despre Charlie Manx (Zachary Quinto), un bărbat nemuritor care străbate de un secol drumurile Americii. De un secol, racolează copii și le răpește sufletele. Modul în care Manx răpește copiii pare rupt din legendele urbane. Din temerile oricărui părinte. Joe Hill a mărturisit că scriind această carte a vrut să îi sperie de moarte pe oameni pentru câteva sute de pagini și să le ofere o scăpare din viața banală.
„capacitatea ei de a vedea ce e mai bun în altii, o face un prieten de neprețuit; și curajul ei brut, un dusman demn de ...Taguri: NOS4A2, Joe Hill, Horns, stephen king, Zachary Quinto
03.06.2019
Săptămâna aceasta, postul AMC face o surpriză de proporții fanilor filmului horror cu ecranizarea ultra popularului roman NOS4A2, al lui Joe Hill (fiul lui Stephen King), despre Charlie Manx (Zachary Quinto), un bărbat nemuritor care străbate de un secol drumurile Americii. De un secol, racolează copii și le răpește sufletele. Modul în care Manx răpește copiii pare rupt din legendele urbane. Din temerile oricărui părinte. Vă mai aminitiți de mitul „ambulanței negre care răpește copii”? Noul serial debutează pe post joi, de la ora 22. Tot săptămâna aceasta îl vedem pe micul ecran pe Taron Egerton, în rolul lui Robin Hood, după pe marele ecran ce își dovedește calitățile muzicale și actoricești în rolul lui Elton John, din filmul RocketMan. Fury, cu Br...Taguri: David Ayer, Shia LaBeouf, Jon Bernthal, Michael Peña, Logan Lerman, stephen king, Ashleigh Cummings, Brad Pitt, Fury, Zachary Quinto
22.05.2019
Platforma de streaming Hulu a început dezvoltarea unui proiect despre care se spune deja că ar putea fi noul Game of Thrones. Este vorba despre adaptarea romanului fantasy The Eyes of the Dragon, publicat de legenda genului horrorStephen King, în 1984.
Potrivit tvweb.com, volumul a apărut din dorința autorului de a imagina ceva ce ar putea citi și copiii lui (la vremea aceea în vârstă de 14, 12 și 7 ani). În ciuda unor voci care au criticat romanul, considerându-l mult prea diferit de genul care l-a constacrat pe King, mulți critici au fost laudativi la adresa acestuia, fapt care a iscat interes și din partea producătorilor de film.
The Eyes of the Dragon spune povestea unui vrăjitor puternic [pe nume Flagg, nume recurent în The Stand și The Dark Tower, n. red.], hotăr?...Taguri: The Lego Batman Movie, Seth Grahame-Smith, stephen king, Game of Thrones
20.05.2019
Final de serial. Game of ThronesLuni, 20 mai, ora 20, HBO
Iubitorii genului fantasy își vor lua la revedere de la popularul serial HBO Urzeala tronurilor, iar episodul de luni va arăta cine ajunge, până la urmă, pe mult-râvnitul Tron de Fier. Publicația The Guardian scrie că finalul epic corectează unele greșeli majore pe care le-a avut ultimul sezon iar unii fani au scris deja pe rețelele de socializare că finalul i-a mulțumit deși au mai rămas întrebări fără răspuns.
Comedie. She's the Man (2006)Marţi, 21 mai, ora 01:10, TVR 2
Amanda Bynes joacă alături de un Channing Tatum încă departe de celebritate în She's the Man, o comedie cu adolescenţi ce s-a bucurat de succes. Această comedie cu adolescenți este bazată pe piesa lui William Shakespeare "Twelfth Ni...Taguri: stephen king, The Dark Tower, Helen Mirren, Anthony Hopkins, Hitchcock, Michael Cera, Mary Elizabeth Winstead, Scott Pilgrim vs. the World, Laetitia Dosch, Jeune femme
07.04.2019
Cimitirul animalelor/Pet Sematary (2019), ecranizarea romanului horror semnat de Stephen King, rulează în premieră pe marile noastre ecrane. Romanul a mai fost adaptat pentru marele ecran în 1989, în ceea ce unii spectatori consideră a fi una dintre cele mai memorabile adaptări ale unei cărți de Stephen King. Noul film reușește să șocheze și să-i țină în scaune pe iubitorii de horror, fiind macabru şi visceral. Este înspăimântător, te implică, personajele sunt bine construite, având motivații și povești semnificative și sensibile. Doctorul Louis Creed (Jason Clarke) face un gest monstros dintr-o profundă trăire umană. Toate acțiunile personajelor au motivații care emoționează.
Pentru cei care nu au citit cartea și nici nu au văzut originalul, filmul nu...Taguri: Jason Clarke, Amy Seimetz, Frankenstein, The Shining, stephen king, Pet Sematary
17.03.2019
O nouă adaptare a cărții Cimitirul animalelor/Pet Sematary, semnată de Stephen King, ajunge în sălile de cinematograf luna următoare. Filmul a fost proiectat la gala de închidere a Festivalului de Film South by Southwest din Austin, Texas, pe 17 martie, iar primele reacții au apărut în mediul online.
Romanul a mai fost adaptat pentru marele ecran în 1989, în ceea ce unii spectatori consideră a fi una dintre cele mai memorabile adaptări a unei cărți de Stephen King. Aşa cum a demonstrat şi It din 2017, dacă a trecut suficient timp între două adaptări consecutive ale unui roman de Stephen King, filmul are şansa să fie un succes masiv. Să nu uităm că It a reuşit să încaseze peste 700 milioane dolari pe plan global deşi, înainte, fusese deja ecranizat într-un ...Taguri: John Lithgow, Amy Seimetz, Jason Clarke, stephen king, Pet Sematary
10.12.2018
Universuri distopice, de basm, horror ori suprarealiste alternează săptămâna aceasta cu povești inspiraționale sau romantice pe micul ecran. Iată, mai jos, recomandările noastre. Oferta completă a posturilor TV de la noi se paote consulta la rubrica dedicată a site-ului.
Muzical. The Greatest ShowmanLuni, 10 decembrie, ora 22:05, HBOThe Greatest Showman este filmul cel mai potrivit pentru această perioadă din an. Un film din categoria motivațională, care - dincolo de glamour - îți spune că, pentru a reuși, trebuie să ai curajul să îți urmezi visul. Mai mult, musicalul vorbește despre acceptare și integrarea celor defavorizați. Musicalul cu Hugh Jackman protagonist e povestea unui om de spectacol carismatic, un maestru al iluziilor şi - mai mult - un fabricant de...Taguri: stephen king, Monty Python and the Holy Grail, New York I Love You, It, Enchanted, Mel Gibson, Mad Max, Ryan Gosling, Blade Runner 2049, Hugh Jackman