Închisoarea îngerilor: eşecul devenit film legendar

de Ştefan Dobroiu în 21 Sep 2024
Ecranizarea după o nuvelă a lui Stephen King, filmul împlineşte trei decenii de la premieră

Zilele trecute un fan Cinemagia comenta pe Facebook că nu a văzut serialul The Bear pentru că nu l-a atras titlul. Poate părea bizar că un titlu de un cuvânt-două este automat atractiv sau neatractiv, dar această situaţie ne-a amintit de The Shawshank Redemption/Închisoarea îngerilor, al cărui titlu şi câteva sincronizări nefericite l-au transformat într-un considerabil eşec de casă la premieră, în ciuda aprecierilor unanime ale criticilor. Iată mai jos câteva dintre meritele filmului, dar şi o parte din provocările înfruntate de acesta până la obţinerea unei popularităţi globale.

Inspirat de nuvela "Rita Hayworth and Shawshank Redemption", filmul lui Frank Darabont s-a lansat în Statele Unite pe 23 septembrie 1994 şi şi-a terminat parcursul în cinematografele americane cu încasări totale de doar 16 milioane de dolari. Dacă iei în considerare bugetul de 25 de milioane şi cheltuielile de promovare (care nu se includ în buget, chiar dacă sunt adesea considerabile), Închisoarea îngerilor a fost un categoric eşec de casă.

Eşecul a fost justificat în parte prin sincronizarea nefericită cu succese considerabile precum Pulp Fiction şi Forrest Gump, ambele lansate în a doua jumătate a anului respectiv şi ambele cu încasări de 10-20 ori mai mari decât bugetul. Reamintim că în epocă nu existau premiere extinse, cu un titlu prezent pe mii de ecrane, ci premiere restrânse, cu filme preluate în tot mai multe noi cinematografe în funcţie de cerere.

Iar această cerere nu prea a existat: analiştii au pus reticenţa publicului pe seama titlului derutant, care părea să sugereze un film religios. Nu a ajutat nici faptul că poveştii îi lipseau personajele feminine (cu excepţia Ritei Hayworth, să zicem) şi că în centrul atenţiei erau simpli puşcăriaşi. În epocă cinefilii americani erau fascinaţi iremediabil de Forrest Gump, personaj fictiv care a dovedit tuturor că inteligenţa limitată şi începuturile modeste nu te pot impiedica să-l inspiri pe Elvis Presley, să devii erou de război şi să faci performanţă în sport. E uşor de înţeles de ce Forrest Gump a apăsat toate butoanele ce activau simpatia publicului american, transformându-l în firul invizibil a trei decenii de istorie, şi la fel de uşor de înţeles de ce nişte puşcăriaşi nu au reuşit să facă acest lucru.

Dar The Shawshank Redemption nu este "doar" un film despre puşcăriaşi, ci unul despre rezilienţă şi despre speranţă. Este un film despre cum gesturi mici şi aparent insignifiante se acumulează prin perseverenţă şi răbdare ducând la un efect memorabil. Este un film despre adevărata justiţie şi despre victoria irevocabilă a binelui, în ciuda tuturor opreliştilor. Deloc surprinzător, Stephen King a spus despre Închisoarea îngerilor că este ecranizarea sa favorită (alături de Stand by Me) după propriile scrieri ce au inspirat zeci şi zeci de alte ecranizări.

Parcursul ulterior a devenit legendar. În ciuda începutului ezitant, o relansare în cinematografe avea să ridice încasările totale la 73 de milioane de dolari. Deodată, toată lumea voia să vadă filmul, ceea ce a făcut ca Închisoarea îngerilor să devină cel mai închiriat titlu pe casetă video în anul următor. Au ajutat, desigur, şi cele şapte nominalizări la Oscar obţinute în 1995, un record absolut pentru o ecranizare după Stephen King.

Tot în 1995, Închisoarea îngerilor a devenit cel mai popular film de pe imdb.com, site disponibil online din 1993 şi care abia îşi lansase celebrul top al celor mai bune 250 de producţii din istorie. Aproape trei decenii mai târziu, filmul ocupă în continuare prima poziţie cu un rating de 9,3 din 2,9 milioane de voturi exprimate.

Foto: Andy (Tim Robbins) şi Red (Morgan Freeman), aşteptând să treacă zilele şi să se schimbe rating-ul pe imdb.

Exploreaza subiecte similare:

The Shawshank Redemption, Stand by Me, Frank Darabont, stephen king, Pulp Fiction, Forrest Gump, Tim Robbins, Morgan Freeman

Alte știri din cinema

Nobody Wants This: mama-mpunge şi eu trag (ponoasele)

Poate dragostea învinge prejudecăţile, iată întrebarea la care vrea să răspundă serialul Netflix

Salem's Lot: înşfăcaţi-vă crucile şi ţăruşii

Iniţial destinată marelui ecran, ecranizarea dă tonul lunii sperieturilor pe Max

Daniel Day-Lewis se întoarce: actorul va juca rolul principal în Anemone

După o pauză de şapte ani, Day-Lewis revine într-o dramă de familie regizată de fiul său

Anul nou care n-a fost: emoţionant, frustrant, terifiant

O experienţă cinematografică recomandată atât celor care au trăit comunismul, cât şi celor care îl ştiu doar din cărţile de istorie

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells