27.01.2012
Mulţi anti-americani s-au grăbit să ia în braţe drama scrisă (în colaborare cu Grant Heslov) şi regizată de George Clooney, poate şi pentru că aceasta trage drept la ţintă în înalta politică din Statele Unite: spune povestea jocurilor la putere şi a şantajelor din timpul unei campanii ce ar trebui să decidă candidaţii la alegerile prezidenţiale.Starul filmului este fără îndoială Ryan Gosling, în rolul tânărului, dar ambiţiosului Stephen Myers, secretarul de presă al campaniei care ar trebui să-l transforme pe guvernatorul Mike Morris (George Clooney) într-un candidat la preşedinţia Statelor Unite. Împreună cu Paul Zara (Philip Seymour Hoffman), liderul campaniei, Stephen se ocupă de relaţia cu presa, discursuri, dar şi de protecţia candidatului în care crede până în pânzele albe. Doar că a...Taguri: Paul Giamatti, Jeffrey Wright, The Ides of March, Evan Rachel Wood, Marisa Tomei, Philip Seymour Hoffman, Ryan Gosling, George Clooney
01.12.2011
Musical-ul de amploare al lui Tom Hooper, Les Miserables, este în căutarea actriţei care va juca rolul lui Eponine, un personaj-cheie al romanului lui Victor Hugo ce stă la baza adaptării cinematografice. Conform The Playlist, patru actriţe cunoscute au rămas, în urma casting-ului, pe lista-scurtă de aşteptare pentru această partitură.
Taylor Swift, Lea Michele, Scarlett Johansson şi Evan Rachel Wood sunt cele patru nume preferate de producători, fiecare din ele având ceva deosebit de adus rolului.
Dacă Michele a oferit o audiţie „ce l-a fermecat” pe Hooper, un apropiat al echipei de producţie menţionează şi că „Scarlett vine cu un talent superior al interpretării, plus că ştie cu adevărat să cânte”.
Cât despre Evan Rachel Wood, „actriţa are o carte de vizită demnă de luat în seamă în dom...Taguri: actor, Anne Hathaway, Russell Crowe, Evan Rachel Wood, Scarlett Johansson, Lea Michele, Taylor Swift, Victor Hugo, Les miserables, Tom Hooper
24.11.2011
Billy Crystal va prezenta gala premiilor Oscar, pe 26 februarie 2012, iar nominalizaţii vor fi anunţaţi cu o lună înainte... Prin urmare, ce am vrea să mai ştim în acest moment despre viitoarele premiiOscar?...
Cinemagia vine în întâmpainarea iubitorilor de predicţii şi împătimiţilor strălucitoarelor premii, aducând în atenţie o listă a posibilelor titluri şi numele care ar putea fi strigate în dimineaţa zilei de 24 ianuarie.
Cinemablend se încumetă să facă primele predicţii pentru nominalizările laOscar 2012, atingând principalele categorii. Dacă unele alegeri sun pertinente, altele sunt intrigante, pe când celelale aproape nefondate. Care e cea mai scandalizantă alegere din lista de mai jos.
...Taguri: Michelle Williams, Charlize Theron, Elizabeth Olsen, Meryl Streep, Glenn Close, Viola Davis, Kirsten Dunst, Michelle Yeoh, Mark Strong, John C. Reilly
11.10.2011
Potrivit actriţei Evan Rachel Wood, să lucrezi alături de regizorul George Clooney este un lucru grozav, actorul ajuns la cârma peliculei Ides of March dovedindu-se la fel de cooperant, vesel şi atent la nevoile celorlalţi precum a fost descris de prieteni.
Actriţa de 24 de ani a ţinut să menţioneze că este extrem de uşor să urmezi, ca actor, indicaţiile lui Clooney, deoarece acesta este tot timpul alături de tine, susţinându-te. „A fost pentru prima dată când am lucrat cu el şi a fost exact aşa cum mă aşteptam să fie”.
„Este o persoană veselă, cu care îţi vine foarte uşor să colaborezi şi care îşi doreşte atât să facă un film reuşit, cât şi să ofere actorilor o experienţă extraordinară pe platourile de filmare. Chiar are grijă ca toată lumea să înţeleagă ce are de făcut şi să fie mulţumi...Taguri: actor, The Ides of March, George Clooney, Evan Rachel Wood
10.10.2011
Nu a avut competitori puternici, astfel încât şi-a adjudecat fără piedici locul de vârf al clasamentul american. Real Steel, povestea de familie cu roboţi pugilişti, a depăşit la încasările de pe teritoriul nord-american atât cealaltă nou-intrare a săptămânii, Ides of March, cât şi fostul campion al topului, Dolphin Tale.
Potrivit BoxOfficeMojo, filmul cu Jugh Jackman în rol principal a strâns 27,3 milioane de dolari, care, alături de cele 22,1 milioane obţinute în restul lumii au însumat aproape jumătate din bugetul de producţie, de 110 milioane.
Pelicula s-a încadrat în previziunile distribuitorului Dreamworks, care estima că povestea plasată în viitorul apropiat, despre un fost boxer, fiul său, un vis şi un robot, va încasa aproximativ 25 de milioane de dolari.
George Clooney repetă cu...Taguri: actor, Abduction, What's Your Number?, Dream House, The Lion King, Courageous, Moneyball, Paul Giamatti, Philip Seymour Hoffman, Evan Rachel Wood
23.09.2011
HBO prezintă în premieră cel de-al 4-lea sezon din serialul original HBO, True Blood, din 7 octombrie, în fiecare zi de vineri, de la ora 22:00. Anna Paquin, Stephen Moyer şi Alexander Skarsgård deţin rolurile principale. La finele sezonului 3, regele vampir Russell Edgington a fost îngropat de viu în beton, astfel anulându-i-se, cel puţin aparent, planurile de dominaţie mondială. Dar ce s-a întâmplat cu Sookie, care a dispărut într-o lumină? Va reuşi Bill să îndrepte lucrurile după ce i-a frânt inima? Şi ce-l aşteaptă pe Eric, care era cât pe ce să i se alăture lui Russell în neant?
Serialul nominalizat la Emmy True Blood, ajuns la cel de-al 4-lea sezon, va fi difuzat în exclusivitate la HBO. Producţia are în centru complicata poveste de dragoste dintre chelneriţa pe jumătate zână Sookie...Taguri: actor, Gary Cole, Alexandra Breckenridge, Vedette Lim, Courtney Ford, Janina Gavankar, Adina Porter, Fiona Shaw, Dale Raoul, Lindsay Pulsipher
06.09.2011
Cea mai bogată ediţie (în ceea ce priveşte numărul de staruri invitate), Veneţia 68 a avut parte şi de o întreagă serie de toalete spectaculoase pe covorul roşu. Prin amabilitatea organizatorilor, care ne-au pus la dispoziţie fotografii de la conferinţele de presă, şedinţele foto şi premierele filmelor invitate, vă arătăm câteva dintre cele mai interesante imagini surprinse de fotografii Mostrei.
Îi vei putea vedea mai jos pe Al Pacino, Kate Winslet, Madonna, James Franco, George Clooney şi mulţi alţii!
Spune-ne care ţi se pare cea mai simpatică fotografie! Noi o preferăm pe ultima: expresia de pe faţa lui Al Pacino, încolţit de jurnalişti pentru autografe, ni se pare mortală...
...Taguri: actor, Wilde Salome, Jessica Chastain, Sal Mineo, Sal, Rona Hartner, Poulet aux prunes, Giorgos Lanthimos, Monica Bellucci, Louis Garrel
18.08.2011
Miniseria originală Mildred Pierce, nominalizată la 21 premii EMMY 2011, inclusiv "Cea mai bună miniserie sau film TV" şi "Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film TV" (Kate Winslet) va fi difuzată în fiecare luni, din 5 septembrie, începând cu ora 20:00, pe HBO.Miniseria, cu Kate Winslet în rolul principal, dă viaţă personajului creat de James M. Cain în romanul omonim din 1941. La vremea apariţiei, romanul „Mildred Pierce” a fost considerat o noutate pentru Cain, ale cărui romane anterioare precum „The Postman Always Rings Twice” şi “Double Indemnity” erau romane poliţiste scrise la persoana întâi. Fără crime sau subiect poliţist, „Mildred Pierce” zugrăveşte într-un mod cu totul unic o femeie frumoasă, ambiţioasă, de succes şi conştientă de propria sexualitate. Regizorul Todd Hay
...Taguri: Brian F. O'Byrne, Todd Haynes, titanic, Mildred Pierce, Michael Curtiz, Melissa Leo, Mare Winningham, Kate Winslet, Joan Crawford, James LeGros
15.07.2011
Au fost anunţate nominalizările pentru cea dea 63-a ediţie a premiilor Emmy, ce vor avea loc în Los Angeles, pe 18 septembrie, scrie The Guardian. Ceremonia va fi prezentată de una din vedetele serialului Glee, Jane Lynch.
Câştigătoare, anul trecut, al unui premiu Emmy pentru rolul secundar din serialul de comedie amintit, Lynch a primit şi de această dată o nominalizare.
Mildred Pierce, mini-seria HBO cu Kate Winslet în rol principal şi Mad Men domină nominalizările, cu cele 21, respectiv 19 categorii la care concurează. Winslet s-a calificat pentru categoria cea mai bună actriţă dintr-un film sau mini-serie, în timp ce Guy Pearce, Evan Rachel Wood şi Melissa Leo au fost menţionaţi pentru rolurile secundare.
La categoria Cel mai bun serial–dramă, Mad Men, răsplătit deja cu trei premi Emm...Taguri: The Good Wife, actor, The Big Bang Theory, The Office, 30 Rock, Modern Family, Game of Thrones, Boardwalk Empire, John Slattery, Christina Hendricks
06.09.2010
Evan Rachel Wood a avut (sau spectatorii au avut) mult de profitat de pe urma sfaturilor lui Kate Winslet, care a convins-o pe mai tânăra ei colegă din serialul TV Mildred Pierce să se dezbrace pe micul ecran.Conform WENN, Wood tot ezita să filmeze o scenă în care trebuia să apară nud, dar mai experimentata Winslet a descoperit butoanele de apăsat pentru a o "vindeca" de inhibiţii.Se pare că Winslet, care a arătat cam tot acum 13 ani în Titanic, a luat-o deoparte pe Wood şi i-a zis: "Ia ascultă-mă. Eu am făcut cam orice, da? Într-o zi o să priveşti în urmă la chestia asta şi o să fii bucuroasă că ai făcut-o. O să fie foarte bine, fă-o. Ok?"Evan Rachel Wood, cunoscută mai ales pentru rolul din premiatul The Wrestler, dar şi din Whatever Works sau muzicalul Across the Universe, a apreciat sf...Taguri: Todd Haynes, Kate Winslet, Evan Rachel Wood
07.12.2009
Deşi între colegii de platou Evan Rachel Wood şi vampirul True Blood Alexander Skarsgard se înfiripase o poveste de dragoste, iată că actriţa în vârstă de 22 de ani se întoarce la Marilyn Manson, o adevărată făptură a întunericului."Eu însumi în forma maximă e lucrul de care am nevoie...cred că [asta] a meritat făcut pentru că sunt din nou împreună cu Evan", a declarat Marilyn Manson revistei Metal Hammer.Regina Sophie Anne în serialul True Blood, Evan Rachel Wood a jucat şi în Practical Magic/Ce vrăji mai fac fetele (1998), Across the Universe/Un cantec strabate lumea (2006), The Wrestler/Luptătorul (2008).
Evan Rachel Wood a mai avut o relaţie cu Marilyn Manson în 2006, imediat după divorţul cântăreţului de actriţa Dita von Teese. În octombrie 2008 s-au despărţit, nu fără ca actriţa...Taguri: Alexander Skarsgård, Evan Rachel Wood, True Blood, The Wrestler, Practical Magic, Across the Universe