31.01.2013
Arnold Schwarzenegger, în calitate de Preşedinte şi fondator al ONG-ului R20 (creat pentru a sprijini diferite comunităţi să implementeze proiecte prietenoase faţă de mediu), s-a întâlnit astăzi la Viena cu prim-ministrul României, Victor Ponta, cu Ministrul Român al Mediului, cu Preşedintele Comisiei Europene şi cu cancelarul Austriei, pentru o conferinţă cu tematică ecologistă. După conferinţă, premierul României anunţa pe pagina sa de facebook că l-a convins pe Arnold Schwarzenegger să întreprindă o vizită în România.
"Am vorbit şi l-am convins pe domnul Schwarzenegger să vină în România, pentru că în spatele celebrităţii sale poţi prezenta idei extraordinare, cum e aceasta. Şi el, de altfel, a spus că este conştient că e cunoscut în toată...Taguri: Arnold Schwarzenegger
25.01.2013
Ca şi săptămâna trecută, doar două premiere în weekend. Una dintre ele ne prilejuieşte o reîntâlnire cu unul dintre cei mai populari actori ai genului action, iar cealaltă cu o ecranizare a două opere artistice foarte lăudate: romanul Mizerabilii al lui Victor Hugo, dar şi longevivul muzical de pe Broadway inspirat de acesta. În general românii evită muzicalurile, dar poate că cele opt nominalizări la Oscar obţinute de producţia lui Tom Hooper (premiat pentru The King's Speech) îi vor ştirbi lui Schwarzenegger din elanul revenirii.Ultima redută/The Last StandNouă ne-a plăcut! Are replici amuzante, secvenţele de acţiune sunt bine realizate, iar Arnold arată că mai ştie ce înseamnă să joace un rol principal într-un astfel de film, deşi au trecut exact zec...Taguri: Les miserables, Eduardo Noriega, The Last Stand, Tom Hooper, Arnold Schwarzenegger
24.01.2013
Dacă pe vremuri ai văzut şi revăzut Commando, Total Recall, The Terminator, Minciuni adevărate sau Predator, sigur dispui de dramul de nostalgie necesar pentru ca Ultima redută să funcţioneze pentru tine, doar este primul rol principal al lui Arnold Schwarzenegger din ultimul deceniu! Ultima redută nu este action-ul perfect, dar prezenţa "stejarului austriac" pe afiş, câteva replici tari şi niste cascade bine gândite garantează că nu o să regreţi banii daţi pe bilet.Poate că stejarul e o idee mai strâmb, mai ţeapăn şi mai noduros decât îl ştiai, dar la baza lui The Last Stand stă ideea că trebuie să rămâi drept oricât de mare ar fi furtuna ce se abate asupra ta. Schwarzenegger este Ray Owens, un fost detectiv din Los Angeles, acum şerif într-un mic oraş ...Taguri: Johnny Knoxville, Luis Guzmán, Forest Whitaker, Peter Stormare, Rodrigo Santoro, Jaimie Alexander, Eduardo Noriega, predator, True Lies, the terminator
23.01.2013
Timp de un deceniu a refuzat orice rol principal care i s-a oferit, dar asta nu înseamnă că ne luăm la revedere de la Arnold Schwarzenegger. O să-l vedem de vineri în Ultima redută, în care interpretează rolul şerifului unui orăşel american de la graniţa cu Mexicul, şerif hotărât să-i pună beţe în roate unui puternic gangster mexican evadat dintr-o închisoare americană. Află din interviul de mai jos cum se simte Arnold la 65 de ani, ce planuri de viitor are şi ce a însemnat pentru el revenirea la cinema.Arnold ce te-a motivat să te întorci la industria cinematografică?E minunat să fiu din nou aici! În 2003, când am devenit guvernator mi-am propus să absentez doar 7 ani, cât dura un mandat, până să-mi fac întoarcerea pe marile ecrane. Aşa că am făcut ...Taguri: The Last Stand, Arnold Schwarzenegger
22.01.2013
Inconfundabilul actor de acţiune Arnold Schwarzenegger îşi reia poziţia de erou indestructibil spre deliciul fanilor şi, după 10 ani, revine pe platourile de filmare într-un rol principal, în Ultima redută, un film distribuit de MediaPro Distribution, din 25 ianuarie, în cinematografele din toată ţara.Ca şi când nu ar fi lipsit nici măcar o zi de pe marile ecrane, Arnold dovedeşte că este mai energic ca oricând şi pregătit pentru o acţiune antrenantă plină de urmăriri cu maşina, bătăi cu pumnii, explozii şi focuri de armă. Despre revenirea sa în lumea filmului într-un rol principal, Schwarzenegger explică: "După ce am fost guvernator, m-am gândit că mă voi întoarce la filmele de acţiune treptat, însă n-a fost chiar aşa. M-am întors într-un film î...Taguri: Janghwa Hongryeon, Akmareul boatda, Forest Whitaker, Peter Stormare, Eduardo Noriega, Arnold Schwarzenegger
20.01.2013
Sunt rare cazurile în care un actor reuşeşte să-şi menţină neîntreruptă cariera de succes; de suişuri şi coborâşuri în evoluţie are parte fiecare star. Unii sunt scoşi din scenă de o serie de filme proaste, alţii de scandalurile din viaţa personală, alţii se retrag pentru că îşi schimbă domeniul de activitate (vezi Arnold Schwarzenegger care revine anul acesta pe marele ecran în The Last Stand). Iată o suită de actori ce au pierdut teren pentru o vreme, trezindu-se în arena filmelor de serie B, însă au reuşit să-şi revină în lumina reflectoarelor cu un rol notabil, ce le-a revitalizat cariera....Taguri: actor, Marvin's Room, Cape Fear, Silver Linings Playbook, Robert De Niro, Argo, Gone Baby Gone, Ben Affleck, Dallas Buyers Club, The Lincoln Lawyer
18.01.2013
Fostul guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger, şi-a pregătit revenirea pe marele ecran – în vom vedea în curând în The Last Stand – însă fanii săi aşteaptă cu nerăbdare anunţata continuare a lui Terminator, u rol definitoriu în cariera acestuia. Prea multe detalii nu au fost oferite până în acest moment despre continuarea celebrei francize, însă lucrurile s-au schimbat acum, odată cu angajarea pentru imaginarea poveştii a scenariştilor lui Avatar, Alexander şi Shutter Island.
Deadline.com a lansat ştirea potrivit căreia Laeta Kalogridis şi Patrick Lussier au preluat frâiele noilor aventuri din Terminator, o mişcare previzibilă având în vedere că cei doi sunt vechi colaboratori lui James Cameron, ei colaborând cu acesta şi la remake-ul lui ...Taguri: The Last Stand, Arnold Schwarzenegger
18.01.2013
Nimic nu pare a-i sta în cale lui Django! Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului (vezi AICI 20 de producţii din 2013 care s-ar putea bucura de succes), Django dezlănţuit este una dintre cele doar două premiere programate pentru o premieră pe marile ecrane din ţară şi ceva ne spune că cinefilii îi vor acorda atenţie sâmbătă şi duminică. Consultă programul proiecţiilor de pe Cinemagia pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în programul tău de weekend.Django dezlănţuitNoi am savurat aventurile lui Django (Jamie Foxx), sclavul eliberat de vânătorul de recompense (şi fost dentist) King Schultz (Christoph Waltz) pentru a-l ajuta pe acesta să prindă răufăcători, chiar dacă acestea se întind nejustificat pe durata a mai bine de două ore şi jum...Taguri: The Last Stand, Les miserables, Arnold Schwarzenegger, Bill Murray, Christoph Waltz, Jamie Foxx, Hyde Park on Hudson, Django Unchained, Quentin Tarantino, oscar 2013
17.01.2013
Recunoaştem încă de la început că trailerele lui The Last Stand, primul lungmetraj cu Arnold Schwarzenegger într-un rol principal din ultimul deceniu, nu prea ne-a convins. Este şi motivul pentru care nu am pus filmul pe lista noastră cu cele mai aşteptate filme din 2013 (o găseşti AICI). Dar iată că filmul a început deja proiecţiile de presă în Statele Unite, iar cronicile laudă revenirea unuia dintre cele mai mari nume ale genului action. Ultima redută se lansează în România pe 25 ianuarie.Actorul de origine austriacă îl interpretează în filmul lui Kim Jee-Woon pe Ray Owens, şeriful orăşelului Sommerton Junction, aflat la graniţa cu Mexicul. Pe vremuri un detectiv de renume în Los Angeles, Owens s-a retras în sud după ce una dintre misiunile sale s-a sf...Taguri: Luis Guzmán, Forest Whitaker, Johnny Knoxville, Peter Stormare, Rodrigo Santoro, 300: Rise of an Empire, 300, The Last Stand, Eduardo Noriega, Janghwa Hongryeon
16.01.2013
Are 65 de ani și o carieră de mai bine de 30 de ani în lumea filmului, însă abia după întreruperea carierei sale, cauzată de experiența sa drept guvernator al Californiei, constată actorul o evoluție majoră. Într-un interviu acordat postului TV CNN, Arnold Schwarzenegger a declarat că talentele sale actoricești au evoluat semnificativ de la ultimul său rol complet, în filmul din 2002, Collateral Damage, iar anii în care a activat în politică au fost benefici din acest punct de vedere.
”Am îmbătrânit. Am devenit mai înțelept. M-am lovit de anumite lucruri în anii mei ca guvernator ce m-au ajutat să-mi îmbunătățesc performața în fața camerelor de filmat”, a declarat starul.
Numit cel mai faimos imigrant american, Schwarzenegger va reveni pe marile ecran...Taguri: actor, 300, The Last Stand, Collateral Damage, Arnold Schwarzenegger
12.01.2013
Vizionarii autori de SF au dat tonul, iar cinematograful a făcut restul... Apetitul pentru noi şi inovatoare tehnologii, care să ne facă viaţa mai uşoară, mai distractivă şi mai productivă este în creştere continuă; ceea ce oamenii de ştiinţă nu au realizat încă îşi găseşte loc pe marele ecran şi viceversa, în condiţiile în care ideea este una realizabilă şi aplicabilă.
Când lucrurile scapă însă de sub control, când noile tehnologii forează mult prea mult în viaţa de zi cu zi, scopul practic şi pozitiv al acestora este compromis, iar „maşinile” ajung să pună stăpânire pe fiecare aspect al existenţei umane. Când este cazul să luăm mâna de pe taste și ne gândim la riscurile pierderii umanității? Explorăm subiectul prin intermediul a ...Taguri: actor, the terminator, Keanu Reeves, The Matrix, Harrison Ford, Blade Runner, ridley scott, Sigourney Weaver, Alien, David Cronenberg
04.01.2013
Primul film în care îl vei vede pe Arnold Schwarzenegger după cele două The Expendables va fi The Last Stand, cu lansarea în România spre sfârşitul acestei luni. Cei de la IGN.com a obţinut primul poster oficial al filmului, regizat de coreanul Kim-Jee-woon (A Tale of Two Sisters, A Bittersweet Life, The Good, The Bad and The Weird).
După o operaţiune ce a mers prost, Ray Owens de la divizia anti-drog a LAPD devine şerif într-un liniştit orăşel de graniţă. Existenţa sa lipsită de incidente se încheie atunci când cel mai căutat şi mai periculos conducător al unui cartel de droguri din emisfera de vest, Gabriel Cortez (Eduardo Noriega) scapă ca prin minune din convoiul de prizonieri supervizat de FBI.
Planul său este de a ajunge cât mai repede la graniţa cu Mexi...Taguri: actor, Eduardo Noriega, The Last Stand, The Expendables, Arnold Schwarzenegger
04.12.2012
Arnold Schwarzenegger se pregăteşte să îşi reia una din partiturile care i-au adus celebritatea pe marele ecran în urmă cu 30 de ani, iar scenaristul Chris Morgan(Fast Five, Wanted) a dezvăluit acum fanilor la ce se pot aştepta de la noul film, intitulat The Legend of Conan.
Iată ce a spus scenaristul, într-un interviu acordat publicaţiei LA Times: „Vom vedea un Conan care a renunţat la lupte, dar va ajunge să fie atras în ceva ce îi va accesa latura barbară din tinereţe”, dezvăluie Morgan. „Îmi place la Conan [personajul creat de Robert E. Howard] faptul că a fost implicat de-a lungul vieţii în multe, remarcându-se prin activităţile piratereşti, de tactician şi bun comandant al oamenilor din subordine. În noul film vom face cumva trimitere la aceste ...Taguri: Robert E. Howard, Wanted, Fast Five, Chris Morgan, Arnold Schwarzenegger
02.11.2012
Regizorul Justin Lin şi starul revenit pe baricadele actoriei, Arnold Schwarzenegger, au început lucrul la The Terminator 5 încă de acum un an, când drepturile asupra francizei în cauză au intrat în posesia conducătoarei Annapurna Pictures (True Grit, The Master), Megan Ellison.
Aceasta a postat recent un mesaj pe contul de Twitter al companiei sale de producţie şi oferă printr-un citat indicii în legătură cu Terminator 5 şi continuarea producţiei. „Iată cum ar putea fi descrise lucurile în această privinţă: Viitorul nu este încă stabilit. Nu există altă soartă decât cea pe care ne-o creem noi înşine – John Connor, Terminator 2”, scrie Ellison. Citatul este încheiat cu avertismentul că vor urma noi şi incitante veşti despre Terminator 5.
Până î...Taguri: Megan Ellison, The Master, True Grit, The Terminator 5, Arnold Schwarzenegger, Justin Lin
26.10.2012
David Ayer (End of Watch, Street Kings află la cârma noului film cu Arnold Schwarzenegger, intitulat Ten, actorul fiind surprins în prima fotografie de pe platourile de filmare într-o postură militărească şi „cool”, ce aminteşte de unele dintre rolurile de referinţă din filmografia acestuia.
Povestea din Ten are în centru o unitate de elită a DEA (Drug Enforcement Administration), ce jefuieşte un periculos cartel de droguri sub pretextul unui raid tactic efectuat într-una din locaţiile sale izolate. Însă tocmai în momentul în care credeau că au dat lovitura şi au rămas cu milioanele de dolari pe care şi le-au însuşit, membrii echipei încep să fie eliminaţi unul câte unul.
Ten îl are ca scenarist pe Skip Woods (The A-Team, X-Men Origins: Wolverine) iar di...Taguri: actor, Josh Holloway, Joe Manganiello, Malin Akerman, Terrence Howard, Sam Worthington, X-Men Origins: Wolverine, The A-Team, Skip Woods, Ten
14.10.2012
Într-un interviu de promovare a volumului său de memorii, Total Recall, starul Arnold Schwarzenegger a răspuns şi întrebărilor legate de readucerea pe marele ecran a unora dintre vechile sale succese, scrie JoBlo.com.
După retragerea din poziţia de guvernator al Californiei, Schwarzenegger a menţionat că i-ar face mare plăcere să joace în unele din continuările titlurilor sale binecunoscute – Conan, Twins, True Lies, Terminator şi altele. De atunci însă, el a demarat o serie de proiecte noi, fără legătură cu filmele la care a făcut referire. Iată însă că celebrul actor nu a renunţat la idee şi merge înainte, momentan, cu producţiile lui Conan şi Terminator 5.
„Am avut deja o discuţie pe această temă [Conan], pentru că este vorba de un proiect care ...Taguri: actor, The Terminator 5, Fast Five, Justin Lin, David Ayer, the terminator, True Lies, Twins, Conan, Arnold Schwarzenegger
09.10.2012
Noul volum de memorii al lui Arnold Schwarzenegger, Total Recall: My Unbelivably True Life Story a fost lansat de curând, iar pe lângă unele noi dezvăluiri legate de infidelităţile sale din timpul relaţiei cu Maria Shriver, actorul se concentrează şi asupra carierei sale şi face cunoscute unele amănunte interesante legate de legătura sa profesională cu James Cameron alături de care a lucrat la The Terminator.
Starul descrie cum a fost cât pe ce să rateze rolul principal din film, deoarece era într-un punct al carierei în care se concentra mai mult pe roluri eroice, pozitive, şi nu dorea să schimbe acest lucru prin acceptarea unui rol de antagonist.
Cu toate că nu era prea convins de partitură, Schwarzenegger a mers totuşi la întâlnirea cu Cameron pentru a discuta...Taguri: actor, the terminator, James Cameron, Arnold Schwarzenegger