03.03.2025
Iată că Oscarurile încă mai pot să surprindă: după câteva ediţii în care câştigătorii au fost uşor de prevăzut, a 97-a gală Oscar a venit cu surprize în rafală. Anora, unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut, descris de Cinemagia drept "filmul unei generaţii care nu mai are răbdare", a fost cel mai premiat titlu al galei, cu cinci trofee, inclusiv Cel mai bun film.
În acelaşi timp, regizorul său, Sean Baker, face istorie la Oscaruri şi devine cel mai premiat cineast pentru un singur film după ce câştigă premiile pentru Cel mai bun film (ca producător), Cel mai bun scenariu original, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun monteur. Laureat deja cu un Palme d'Or la Cannes pentru acelaşi film, Sean Baker ar trebui să fie în prezent cel mai invidiat cineas...Taguri: Kieran Culkin, Emilia Perez, Mikey Madison, Adrien Brody, Sean Baker, The Brutalist, Anora
24.02.2025
Înainte de gala Oscar, care va avea loc chiar duminica viitoare la Los Angeles, există o mulţime de alte gale mai restrânse, dar considerate grăitoare pentru modul cum se votează câştigătorii celor 23 de categorii Oscar. Dacă săptămânile trecute Premiile Asociaţiei Producătorilor şi Premiile Asociaţiei Regizorilor sugerau că Anoraeste favoritul la categoria Cel mai bun film, iată că Premiile Asociaţiei Actorilor provoacă două surprize de proporţii.
Gala a avut loc aseară (şi se poate vedea acum pe Netflix), iar marele câştigător al serii a fost Conclav, film considerat ca ieşit din cursa pentru Cel mai bun film din simplul motiv că regizorul Edward Berger nu a fost nominalizat la categoria Cel mai bun regizor, iar istoria arată că extrem de puţine lungmet...Taguri: Mikey Madison, Saving Private Ryan, Shakespeare in Love, Anora, Zoe Saldana, Adrien Brody, Timothée Chalamet, Edward Berger, A Real Pain, Conclave
07.02.2025
Cu zece nominalizări la Oscar şi Leul de Argint pentru Cea mai bună regie obţinut la festivalul de la Veneţia, The Brutalist pare să se bucure de apreciere unanime. Durata de trei ore şi 35 de minute ne-a îndemnat la un moment dat să credem că filmul nu va fi distribuit şi în cinematografele din România, dar iată că se află în program şi că este primul film de decenii bune la care proiecţia este întreruptă de o pauză de 15 minute pentru ca publicul să-şi dezmorţească picioarele. O odă adusă artei pentru artă şi sacrificiului pentru artă, filmul este categoric una dintre cele ambiţioase producţii ale anului trecut.
Ai un puternic sentiment de déjà vu când îl vezi pe Adrien Brody în rolul arhitectului evreu László Tóth, care supravieţuieşte Holocau...Taguri: Brady Corbet, Guy Pearce, Felicity Jones, Adrien Brody, The Brutalist
01.02.2025
În perioada când filmele aveau aproximativ 80 de minute, cinematografele din România proiectau filmele mai lungi, mai ales producţiile indiene, în două serii, adică proiecţia era întreruptă de o pauză pentru ca spectatorii să poată folosi toaleta sau măcar să-şi dezmorţească picioarele. După Revoluţie acest obicei a dispărut, deşi durata filmelor a tot crescut, iar azi multe dintre titlurile lansate în cinematografe au o durata similară cu cea a superhitului indian O floare şi doi grădinari, circa 150 de minute.
Proiecţia cu pauză va fi reactivată pentru premiera The Brutalist, a cărui durată, de trei ore şi 34 de minute (adică 214 minute) o face să pălească pe cea a filmelor indiene de odinioară. Pentru a nu forţa publicul să amorţească atâta timp...Taguri: Killers of the Flower Moon , Martin Scorsese, Guy Pearce, Adrien Brody, Brady Corbet, The Brutalist
23.01.2025
Anunţul nominalizărilor la Oscar schimbă an de an programul cinematografelor, distribuitorii din România aşteptând anunţul pentru a decide dacă lansează pe ecrane cine ştie ce film foarte lăudat al anului anterior. Iată că The Brutalist, una dintre cele mai lăudate producţii din 2024, şi-a anunţat premiera locală chiar înainte ca cinefilii din toată lumea să afle câte nominalizări la Oscar a primit acest film laureat cu Leul de Argint pentru Cea mai bună regie şi Premiul FIPRESCI la festivalul de la Veneţia.
Regizat de Brady Corbet, filmul impresionează şi cu durata sa ieşită din comun, de 215 minute, adică trei ore şi 35 de minute. Pe lângă premiile de la Veneţia, filmul se poate lăuda deja cu aproape 100 de premii internaţionale şi aproape 300 de nom...Taguri: Guy Pearce, Adrien Brody, Brady Corbet, The Brutalist
06.01.2025
Sebastian Stan, actorul născut în România şi de două ori nominalizat la această ediţie a Globurilor de Aur, câştigă trofeul pentru Cel mai bun actor dintr-o comedie sau muzical pentru filmulA Different Man, în care interpretează un bărbat desfigurat. Reamintim că acelaşi rol i-a adus lui Stan Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor la ediţia de anul trecut a festivalului de la Berlin. "România, te iubesc!", aşa şi-a încheiat actorul, în limba română, discursul de aseară, pe scena galei.
The Brutalist şi Emilia Pérez domină principalele categorii cinematografice câştigând trofeele pentru Cel mai bun film (dramă) şi Cel mai bun film (comedie sau muzical). Cel mai premiat film al galei a fost Emilia Pérez, care a mai câştigat trofeele pentru Cel mai bun fi...Taguri: A Different Man, Hacks, Baby Reindeer, Shogun, Zoe Saldana, Adrien Brody, Emilia Perez, The Brutalist, Sebastian Stan
10.12.2024
Poate că sunt cele mai controversate premii de la Hollywood, dar asta nu înseamnă că Globurile de Aur nu au notorietate şi că nu sunt validate prin prezenţă de cei mai cunoscuţi actori americani. Ieri s-au anunţat nominalizările la cea de-a 82-a ediţie a cărei gală va avea loc pe 5 ianuarie, iar câteva dintre acestea ne îndeamnă să credem că celebrele comentarii acide ale lui Ricky Gervais la adresa organizatorilor sunt în continuare valide.
În primul rând, noua ediţie este încă o dovadă că primul scop al Globurilor e să fie cât mai multe şi pentru toată lumea. Chiar dacă au fost lăudate la început că sunt cele mai importante premii care acordă atenţie şi comediei sau muzicalului, Globurile de Aur şi-au luat libertăţi şocante în a eticheta drept c...Taguri: Hugh Grant, Zendaya, Mikey Madison, Cynthia Erivo, Amy Adams, Sebastian Stan, Ralph Fiennes, Colman Domingo, Daniel Craig, Timothée Chalamet
23.09.2024
Regula că toamna se numără filmele cu şanse la Oscar a fost contrazisă în repetate rânduri în ultimii ani, când Oscarul pentru Cel mai bun film a fost câştigat de producţii (Oppenheimer, Everything Everywhere All At Once) lansate mult mai devreme în anul respectiv. Chiar şi aşa, festivalurile de la Veneţia şi Toronto sunt considerate primii indicatori de încredere în previziunile pentru următoarea ediţie Oscar. Iată mai jos câteva titluri cu potenţial la Oscar 2025.
The Room Next DoorA câştigat Leul de Aur la festivalul de la Veneţia, iar pedigree-ul echipei formate din Pedro Almodóvar, Tilda Swinton şi Julianne Moore catapultează acest film descris de cineastul spaniol drept o "pledoarie pentru eutanasie" pe primul loc în topul producţiilor cu şanse la Osc...Taguri: Antonio Banderas, Guy Pearce, Adrien Brody, Fernanda Torres, Walter Salles, Angelina Jolie, Luca Guadagnino, Daniel Craig, Queer, Maria
20.03.2024
Regizorul celui mai nou hit blockbuster, Denis Villeneuve, l-a lăudat pe Chalamet într-un interviu acordat publicației The Hollywood Reporter, declarând despre el și ceilalți actori din Dune II - Zendaya, Florence Pugh și Austin Butler - că nu sunt numai actorii momentului, care inspiră pasiunea pentru filme în adolescenți și tineri adulți, dar și că vor dăinui în viitor, aducând noile generații în cinematografe.
Cu toate că are doar 28 de ani, Timothée Chalamet poate fi considerat un star al generației tinere de actori americani și poate fi văzut pe marele ecran în Dune: Partea a II-a, care a ajuns la aproape 500 de milioane de dolari în ceea ce privește box office-ul global (494,7 milioane de dolari dintre care 208 milioane în Statele Unite ale Americii ...Taguri: Dune: Part Two, Matthew McConaughey, Léa Seydoux, Bill Murray, Benicio del Toro, Adrien Brody, Frances McDormand, Tilda Swinton, Taylor Russell, Emma Watson
08.06.2022
Anul 1987 aducea pe marile ecrane una dintre cele mai interesante concepţii SF: aceea a unei fiinţe extrem de agresive şi redutabile, cu tot sistemul biologic adaptat anihilării: Predatorul. La trei decenii distanță și mai multe filme în franciza slasher SF, cinefilii au ocazia să reintre în acest univers, urmărind trailerul filmului Prey, cea mai nouă completare a seriei de producții Predator.
Funcționând ca un prequel, producția marca Hulu are o premisă cât se poate de interesantă, cel puțin așa cum o putem deduce din trailer. Dacă un Predator obișnuit să vâneze din plăcere alege să vină pe pământ pentru acest sport sângeros? Dar dacă, odată ajuns pe Pământ, acest extraterestru aproape invincibil, cu un arsenal de arme extrem de evoluate, va avea un opo...Taguri: Prey, Yvonne Strahovski, Jake Busey, Augusto Aguilera, Thomas Jane, Alfie Allen, Olivia Munn, Keegan-Michael Key, Jacob Tremblay, Trevante Rhodes
09.07.2021
Seria tot mai lungă de adaptări după Stephen King crește odată cu Chapelwaite, următorul serial produs de Epix, ecranizare a povestirii horror Jerusalem’s Lot. Epix a dat publicității trailerul seriei, în care joacă câștigătorul de OscarAdrien Brody și favorita din Schitt’s Creek, Emily Hampshire.
Așa cum anunță Epix, serialul este plasat la mijlocul secolului XIX, atunci când căpitanul Charles Boone (Brody) se mută cu cei trei copii, după moartea soției sale, într-un orășel aparent tihnit de pe coasta statului Maine, numit Preacher’s Corner. Totuși, Charles va trebui să stea față în față cu secretele lugubre ale familiei sale și să lupte cu latura întunecată a moștenirii sale.
Hampshire joacă rolul Rebeccăi Morgan, o tânără ambițioasă c...Taguri: Adrien Brody, Chapelwaite
02.01.2021
Sezonul Oscarurilor se apropie cu repeziciune, așa că Cinemagia trece în revistă - la început de an - realizările record legate de aceste mult-râvnite premii de la Hollywood. Totodată, vă urăm un An Nou în care să ne reluăm în siguranță întâlnirile la cinema cu prietenii, în care criza sanitară globală să devină o amintire. Un An Nou cât mai bun!
Categoria Oscarul pentru cel mai bun actor a avut parte de numeroși câștigători de-a lungul istoriei sale de 92 de ani. Până acum, patru duzini de actori au trecut de media duratei rolului care este de o oră, nouă minute și nouă secunde - pentru un rol principal, scrie GoldDerby. Iată o scurtă privire asupra câștigătorilor cu cele mai lungi 10 durate a rolului din istoria premiilor, via GoldDerby.com.
10. Jef...Taguri: Ben-Hur, Charlton Heston, There Will Be Blood, Daniel Day-Lewis, Patton, George C. Scott, Forrest Gump, Tom Hanks, Joker, Joaquin Phoenix
09.06.2020
The Matrix Reloaded/Matrix - Reîncărcat (2003)Filmcafe, 19:35Te invitam zilele trecute să revezi trilogia Matrix pentru că cel de-al patrulea film al seriei este acum în pregătire. Sequelul nu mai are nevoie de nicio prezentare, fraţii Wachowski făcând încă şi mai complexă (unii ar spune prea complexă) mitologia Matrix şi explorând concepte dificile precum divinitatea şi predestinarea, totul ambalat în multă acţiune şi nenumărate efecte speciale.
Zorro (1975)TVR 2, 20:10Un star francez, un producător italian şi un subiect spaniol transformă Zorro într-un precursor al elaboratelor coproducţii europene din zilele noastre. Povestea, aceea a unui erou gata să-şi rişte viaţa pentru a-i ajuta pe cei lipsiţi de putere, este mai mult decât actuală. Abuzurile săv?...Taguri: Adrien Brody, Roman Polanski, Zorro, The Matrix Reloaded, The Pianist
31.05.2020
Este 1 iunie şi probabil că principala miză a zilei de azi este să ne celebrăm copiii şi, dacă nu-i avem, măcar să celebrăm copilul din noi. Este important faptul că programul TV include azi poate singurul film românesc recent destinat copiilor. Completăm recomandările zilei cu un Tom Cruise într-un rar rol negativ, dar şi cu unul dintre cele mai elaborate vizual filme realizate în ultimul deceniu.
StrăjeriiTVR International, 21:00Copiii dintr-o tabără din munţi au parte de o provocare atunci când unul dintre ei se pierde în pădure. Cam aşa poate fi descris, într-o singură frază, acest rar film românesc pentru copii lansat în 2018. Dacă adulţilor povestea li s-ar putea părea prea simplă, aceasta este în acelaşi timp sinceră, iar intriga poate fi extrem ...Taguri: Willem Dafoe, Edward Norton, Owen Wilson, Adrien Brody, Jude Law, Saoirse Ronan, Tilda Swinton, Ralph Fiennes, Wes Anderson, The Grand Budapest Hotel
01.03.2018
Publicaţia The Belfast Telegraph a publicat un top al celor mai urmărite secvenţe de la înmânarea premiilor Oscar de pe YouTube.com, iar primul loc i-a revenit lui Leonardo DiCaprio. Actorul a primit Oscarul în 2016 pentru rolul din The Revenant, iar discursul lui de după înmânarea statuetei a atins 11 milioane de vizualizări.
Pe locul doi în topul celor mai urmărite momente de Oscar se află cel rezervat lui Heath Ledger. Acesta a fost recompensat postum, în 2009, pentru rolul lui Joker din The Dark Knight. Ledger a murit la 28 de ani, în urma unei supradoze. Premiul a fost acceptat de către părinţii şi sora actorului. Secvenţa are 10,2 milioane de vizualizări.
10,1 milioane de vizualizări a înregistrat discursul lui Matthew McConaughey din 2014, când a fost numit c...Taguri: The Pianist, Adrien Brody, The Blind Side, Sandra Bullock, Back Soon, Natalie Portman, Forrest Gump, Tom Hanks, La Vita e bella, Roberto Benigni
13.12.2017
Renumitul actor american Adrien Brody a fost în România marți, 12 decembrie, pentru a promova filmul Bullet Head, în care este protagonist. Alături de el a călcat pe covorul roșu „tapetat” cu cartușe, într-o realizare scenografică de efect, actrița Alexandra Dinu, de asemenea distribuită în film. Românca e la primul rol hollywoodian. Sala 10 a Cinema City din AFI Cotroceni (București) a fost arhiplină.
„Ce m-a atras la film e că nu există băieți buni, dar nici neapărat răi, sunt oameni pe care viața i-a dezamăgit, există multe parelele cu câinii, cu animalele în acest film, e vorba și despre comportamente autodistructive; dar există și izbăvire, e un gen de film din care nu prea vezi la Hollywood”, a spus „Pianistul”, cum e supranumit Adrien Brody...Taguri: predators, The Pianist, Rory Culkin, Reservoir Dogs, John Malkovich, Alexandra Dinu, Adrien Brody, Bullet Head