De ce ar trebui să vezi Brutalistul, filmul cu zece nominalizări la Oscar

Cu zece nominalizări la Oscar şi Leul de Argint pentru Cea mai bună regie obţinut la festivalul de la Veneţia, The Brutalist pare să se bucure de apreciere unanime. Durata de trei ore şi 35 de minute ne-a îndemnat la un moment dat să credem că filmul nu va fi distribuit şi în cinematografele din România, dar iată că se află în program şi că este primul film de decenii bune la care proiecţia este întreruptă de o pauză de 15 minute pentru ca publicul să-şi dezmorţească picioarele. O odă adusă artei pentru artă şi sacrificiului pentru artă, filmul este categoric una dintre cele ambiţioase producţii ale anului trecut.

Ai un puternic sentiment de déjà vu când îl vezi pe Adrien Brody în rolul arhitectului evreu László Tóth, care supravieţuieşte Holocaustului şi emigrează în Statele Unite în 1947, bântuit de durerea că mult-iubita soţie Erzsébet (Felicity Jones) şi nepoata Zsófia încă se află în Europa, departe de a fi în siguranţă. La început, visul american al lui László este un coşmar ritmat de foame şi frig, dar lucrurile se schimbă când industriaşul Lee Van Buren (Guy Pearce) îl tocmeşte pentru a ridica un centru cultural în memoria mamei sale.

Ca şi arhitectura brutalistă, ai cărei reprezentanţi au fost ridicaţi şi pe teritoriul României mai ales în context comunist, filmul te impresionează şi te ţine la distanţă, chiar dacă nu este deloc lipsit de emoţie. Cu răceala şi greutatea unei lespezi de beton, filmul discută despre originalitate, geniu şi viziune, dar şi despre faptul că dificil nu este să ai o idee, ci s-o pui în practică. Se poate spune că viziunea protagonistului este o extensie a dificultăţii de a face un film: producţia unui film poate fi la fel de costisitoare ca cea a ridicării unei clădiri (este uimitor că The Brutalist a costat "doar" zece milioane de dolari), iar marea provocare este să nu accepţi compromisurile pe care ţi le vor cere toţi cei din jur, de la client la executanţi...

Siguranţa de sine de care dă dovadă Corbet este uimitoare: Brutalistul este genul de film dens pe care mulţi regizori de renume nu reuşesc să-l facă de fapt niciodată, dar pierd ani de zile visând la el. Corbet avea doar 29 de ani când proiectul a primit undă verde şi 34 la începutul filmărilor (acum are 36), iar acest detaliu chiar merită menţionat.

Ca şi arhitectura care îl inspiră, eficientă şi explicit nedecorativă, Brutalistul insistă încontinuu să-şi arate publicului măruntaiele. Formatul opresiv (1.66:1 şi trecerea bruscă la 1.33:1), unghiuri de filmare extreme, mişcările întotdeauna evidente ale camerei, coloana sonoră adesea disonantă, uneori anacronică şi încontinuu evidentă, alegerea ca unii actori să privească scurt direct în ochii spectatorului, toate sunt mijloace de a-ţi arăta că filmul nu este altceva decât un construct, o succesiune de opţiuni, aşa cum o clădire nu este altceva decât o multitudine de dale de beton, modul cum alegi să le pui una peste alta determinând aspectul final.

The Brutalist este şi un monument ridicat în onoarea imigrantului. Se spune că nu e familie de români în care să nu se afle măcar un bărbat sau o femeie care să fi luat drumul străinătăţii în căutarea unei vieţi mai bune. Poate că ei nu ne-au povestit niciodată provocările pe care le-au înfruntat, dar din Brutalistul înţelegi perfect cât de greu este să te trezeşti singur într-o ţară străină, unde localnicii râd de accentul tău gros, de înfăţişarea ta sau de hainele pe care le porţi, subliniind la nesfârşit că eşti diferit şi că nu meriţi decât statutul unui cetăţean de mâna a doua.

În sfârşit, The Brutalist este şi despre preţul actului artistic, despre bucata din tine pe care trebuie s-o plăteşti pentru ca ceea ce ai creat să aibă valoare. Am citit undeva că numai cântăreţii de culoare pot cânta muzica soul, din simplul motiv că este nevoie de suferinţa secolelor de sclavie şi discriminare pentru a exprima acea durere. Finalul lui The Brutalist îmbracă efortul artistic al protagonistului într-un nou strat de sens care face filmul încă şi mai memorabil...