Wonder Woman, printre titlurile anului în lista alcătuită de Institutul American de Film

de Cristina Grigore în 18 Dec 2017
Printre cele mai bune 10 seriale au fost incluse Game of Thrones şi Big Little Lies

Anul 2017 a adus pe marile ecrane unele dintre cele mai grozave producţii din ultimii ani. Printre acestea s-au aflat Logan, Dunkirk , Guardians of the Galaxy Vol. 2, dar şi Blade Runner 2049 (care n-a ajuns la statutul de blockbuster, dar l-a câştigat pe cel de „cult classic”).

Succesul lor poate fi considerat o garanţie a includerii pe listele premiilor oferite la sfârşit de an, iar pentru multe dintre acesta o recunoaştere în plus vine din partea Institutului American de Film, una dintre cele mai prestigioase şi tradiţionale instituţii ale celei de-a şaptea arte, ce cataloghează toate filmele americane comerciale din primele zile ale industriei până în prezent.

Printre filmele incluse anul acesta în topul 10 al celor mai bune se află şi Wonder Woman (o producţie ce nu s-a regăsit însă şi pe lista nominalizărilor la Critics Choice Awards 2018). Cele mai bune 10 titluri au fost considerate Get Out, Call Me by Your Name, Dunkirk, The Florida Project, Lady Bird, The Post, The Shape of Water, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri şi Wonder Woman.

Cele mai bune 10 seriale TV selectate de AFI au fost: Big Little Lies, The Crown, Feud: Bette and Joan, Game of Thrones, The Good Place, The Handmaid's Tale, Insecure, Master of None, Stranger Things 2, This Is Us.

 

Exploreaza subiecte similare:

Logan, Dunkirk, Guardians of the Galaxy Vol. 2, Blade Runner 2049, Wonder Woman, Get Out, Call Me by Your Name, The Florida Project , Lady Bird, The Post, The Shape of Water , Three Billboards Outside Ebbing Missouri, Big Little Lies, The Crown, Feud , Game of Thrones, The Good Place, The Handmaid's Tale , Insecure, Master of None, Stranger Things, This Is Us

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells