Următorul film Bond va fi 3D

de Răzvan Boboc în 13 Ian 2010
Următorul film Bond va fi 3D

Următorul film cu James Bond, în care rolul principal va fi interpretat tot de Daniel Craig, va fi realizat cu ajutorul tehnologiei 3D, scrie Femalefirst.co.uk. Din această cauză, producătorii au decis să amâne cu câteva luni lansarea în cinematografe a peliculei.

"Cel de-al 23-lea film din serie Bond a fost amânat cu câteva luni pentru ca producătorii să aibă timp să pregătească lungmetrajul în format 3D. Toţi cei implicaţi în acest proiect sunt foarte încântaţi de această decizie deoarece va duce franciza într-o nouă direcţie", a declarat o sursă.

Regizorul britanic Sam Mendes (American Beauty, Jarhead, Revolutionary Road) se află în negocieri pentru a regiza cel de-al 23-lea film Bond.

Producătorul Michael G. Wilson a declarat recent că producţia celui de-al 23-lea film Bond este încetinită din cauza situaţiei în care se află compania MGM care a înregistrat în 2009 pierderi considerabile şi caută soluţii strategice pentru ieşirea din criză. Există şi posibilitatea ca celebra companie să fie vândută.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
redmen pe 13 ianuarie 2010 01:26
Hmm.James Bond 3D.Nu suna asa de bine.
fran198517 pe 13 ianuarie 2010 10:45
Ar fi foarte tare ca urmatorul film a lui Mungiu sa fie 3D!!! Ca acum toate filmele se fac 3D, pacat ca traim in Romania....
dorianjazz pe 13 ianuarie 2010 17:02
1.Daniel Craige un actor destul de bun mi-a placut in Defiance si Invasion
2.filmele cu james bond sunt clasice..........de ce crezi ca a ajuns sa se faca 23 de filme cu el
3.adevarul ca nu prea isi are rostul in 3D....decat in ca\zu in care nu cumva are scene ce merita vazute in 3D
4.m-am uitat pe profilul lui d_arckangel........un comentari la Nicole Kidman. m-a surprins si asta spune totul aschiuta asta:

E buna rau de tot. Nici nu pot spune ce pofte imi starneste.
o fi adevarat da doar daca asta poti aprecia la ea......MDA

master pe 14 ianuarie 2010 14:09
cred co sa fie o experienta noua abia astept sal vad mi se pare interesant
alex_il_fenomeno pe 19 ianuarie 2014 14:38
Merita un film 3D, fiind unul dintre cele mai populare personaje.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells