The Countess, distribuit în România

de Ştefan Dobroiu în 23 Aug 2010
The Countess, distribuit în România

Lansat anul trecut la festivalul de la Berlin, The Countess/Contesa ajunge şi pe marile ecrane din România. Regizoarea şi actriţa Julie Delpy se aruncă în ofertanta poveste a Elisabetei Bathory, una dintre cele mai importante figuri politice feminine ale Evului Mediu, semnând o dramă "istorică" (ghilimelele vin de la faptul că Delpy a ales cam ce-a vrut dintr-o istorie şi aşa controversată) extrem de capricioasă.

Delpy o interpretează pe contesă, despre care se spune că ar fi fost cea mai profilică criminală în serie a tuturor timpurilor, ca urmare a convingerii ei că baia (la propriu) în sângele fecioarelor o va menţine tânără şi frumoasă. Peste 600 de adolescente şi tinere şi-ar fi găsit sfârşitul în sumbrul castel al contesei, dar acuzaţiile au mari şanse să fi avut ca sursă invidia pe averea şi puterea apreciabile ale acesteia.

Anamaria Marinca o interpretează pe Anna Darvulia, confidenta şi amanta Elisabetei, iar neamţul Daniel Brühl apare în rolul tânărului nobil Istvan Thurzo, cel din cauza căruia contesa devine obsedată de tinereţe şi frumuseţe.

Filmul se lansează în România pe 15 octombrie. Poţi citi aici o cronică scrisă în timpul festivalului de la Berlin din 2009.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Kalrak pe 23 august 2010 14:13
Am vazut trailer-u, nu pare cine stie ce, un alt film second hand made ... nu am mari asteptari de la el, probabil mult sange si cam atat ...
Anushka24 pe 23 august 2010 17:13
eu am fost impresionata de povestea ei, am vizionat si documentare cu ea, filmul mi-a placut, dar ma asteptam la ceva mai mult:)
adita.sarbu pe 23 august 2010 18:54
si daca s-a produs anul trecut.. de ce tocmai acum .. pe marile ecrane din Romania?
Piratu pe 24 august 2010 01:01
si care merge la film????? nimeni
danucu pe 24 august 2010 08:59
filmul nu e cine stie ce, dar nu asta e problema ci, faptul ca are lansarea la noi dupa atata timp. parerea mea e ca trebuiau sa mai astepte vreo 2 ani. sa fim si mai speciali. :))

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells