Steve Carell, magician în Burt Wonderstone

de Cristina Grigore în 24 Sep 2010
Steve Carell, magician în Burt Wonderstone

Steve Carell ia în considerare scenariul filmului Burt Wondersone, ca următor proiect al său. Conform 24frames, comedia celor de la New Line Cinema este despre un magician din Las Vegas, care trebuie să îşi revină şi să-şi recâştige gloria după ce îşi ucide din greşeală partenerul, iar în acelaşi timp să facă faţă unui rival mai tânăr.

Scenariul aparţine lui John Francis Daley şi lui Jonathan Goldstein, responsabili şi de comedia neagră Horrible Bosses (cu Jason Bateman, Jennifer Aniston, Colin Farrell şi Kevin Spacey), ce va fi lansată în vara anului viitor. Nu a fost anunţat încă nici un regizor pentru această producţie.

Carrell se pregăteşte să părăsească The Office la finalul acestui sezon, dar nu va duce lipsă de proiecte. Următorul film în care îl putem vedea este Crazy, Stupid Love (cu Emma Stone, Ryan Gosling şi Julianne Moore), care va ajunge în cinematografele americane în luna aprilie a anului viitor.

Actorul urmează sa mai apară în Mail-Order Groom (unde se va reîntâlni cu Tina Fey), în Get Smart 2 (unde s-a ocupat şi de scenariu), The Abstinence Teacher (unde va juca alături de Sandra Bullock) şi A Boyfriend for My Wife.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
dani9305 pe 24 septembrie 2010 17:45
sper sa iasa ceva bun !
cetateanu pe 24 septembrie 2010 18:39
Nu sunt un mare fan al acestui actor.
G.Norbi27 pe 25 septembrie 2010 11:43
Imi place actorul asta mai ales felul lui de a fi .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells