Shia LeBeouf, adjunct în administraţia prezidenţială?

de Cristina Grigore în 9 Oct 2010
Shia LeBeouf, adjunct în administraţia prezidenţială?

Viitorul rol al starului din Transformers şi Wall Street: Money Never Sleeps, Shia LaBeouf, ar putea fi cel al tânărului Karl Rove, într-o comedie-dramă intitulată College Republicans, scrie Slashfilm.

Actorul s-a arătat a fi „foarte interesat” de a-l interpreta pe Rove în timpul candidaturii sale pentru preşedinţia organizaţiei studenţeşti a Comitetului Naţional al Republicanilor. Campania sa presărată cu scandaluri din 1973, condusă de Lee Atwater, a culminat cu alegeri naţionale controversate, ajungând să se organizeze două alegeri paralele, cu doi câştigători, ocupantul poziţiei fiind în cele din urmă decis de preşedintele Comitetului Naţional al Republicanilor, George Bush sr.  

Campania respectivă a propulsat carierele politice ale celor doi, Lee Atwater ajungând să se ocupe de strategiile electorale ale lui Reagan şi Bush sr. în anii următori, în timp ce Rove a ajuns, în 2001, adjunct în administraţia prezidenţială în mandatul lui George W. Bush, după ce a gândit şi strategia electorală a acestuia.

Scenariul filmului aparţine necunoscutului Wes Jones, dar proiectul nu are încă un regizor sau un studio ataşaţi.

Taguri:  actor, Shia LaBeouf

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cetateanu pe 9 octombrie 2010 16:56
Tipul este pe val si cred ca poate interpreta orice rol.
Gebeleizis pe 15 iunie 2011 01:02
Daca nu o sa se prosteasca ca multi dintre colegii sai, Shia LaBeouf are viitorul asigurat!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells