R.M.N., de Cristian Mungiu, se lansează în cinematografele noastre după premiera la Cannes Film Festival

de Marina Florea în 10 Mai 2022
R.M.N. este o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl suprind

R.M.N., cel mai recent lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, se va lansa pe 3 iunie în cinematografele din țara noastră, conform siteului oficial al distribuitorului filmului, voodoofilms.ro. Premiera românească va avea loc în imediat după încheierea Festivalului de Film de la Cannes (17-28 mai 2022), unde producția R.M.N. rulează în principala secțiune competițională. Fie că se va întoarce acasă cu trofeul Palme d'Or ori cu un alt premiu, fie că nu, R.M.N. va profita de valul de interes suscitat de prezența la cel mai important festival de film al lumii.

Cristian Mungiu este la a șasea participare cu un film la celebrul festival. Reprezentant al Noului Val românesc, Cristian Mungiu lua Palme d'Or pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile; ulterior, Mungiu a primit premiul pentru scenariul filmului După dealuri, ce a adus și actrițelor Cosmina Stratan și Cristina Flutur premiul de interpretare. În 2016, Mungiu lua premiul de regie pentru filmul Bacalaureat/Graduation. Primul său lungmetraj, Occident, a fost selecționat în secțiunea paralelă Quinzaine des Réalisateurs, în 2002. Cineastul român a fost președintele juriului secțiunii paralele festivalului, „Săptămâna Criticii”, anul trecut, în 2021. Cristian Mungiu prezida Juriul Cinéfondation și al scurtmetrajelor în 2017, după ce - în 2013 - făcea parte din juriul principalei secțiuni competiționale, pe atunci condus de Steven Spielberg.

Sinopsisul oficial al filmului R.M.N. stipulează că: în preajma Crăciunului, Matthias (30) se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite ce l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.
O poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl suprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor.

Filmul îi are în rolurile principale pe actorii Marin Grigore și Judith State iar alte roluri sunt interpretate fie de actori profesioniști precum Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi sau Deák Zoltán, fie de neprofesioniști.

Imaginea a fost realizată de Tudor Vladimir Panduru (Bacalaureat, Malmkrog) scenografia de către Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tata mută munții) iar montajul de către Mircea Olteanu (După Dealuri, Amintiri din Epoca de Aur), se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Filmul este produs de către Mobra Films și coprodus de către Why Not Productions, Wild Bunch International, France 3 Cinéma și Le Pacte din Franța, Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, France Télévisions, Ciné+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages, se mai vede în comunicat.

Bugetul filmului a fost de circa 2,8 milioane de Euro, iar creditul alocat de CNC România de 3 milioane de lei.

Filmările au fost reallizate în perioada noiembrie 2021 - ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba dar și în alte localități din Transilvania.

Exploreaza subiecte similare:

R.M.N., cristian mungiu, După dealuri, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Cosmina Stratan, Cristina Flutur, bacalaureat, Occident, Tudor Vladimir Panduru, Steven Spielberg, Marin Grigore, Judith State, Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi, Malmkrog, Simona Pădureţu, Tata mută munții, Mircea Olteanu

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Părerea ta

Spune-ţi părerea
lili22 pe 19 mai 2022 21:43
Dar chiar sunt curioasa sa vad ce stie Mungiu despre ardeleni in general si unguri in special.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells