Antonio Banderas isi urmeaza debutul ca regizor din 1999 (Crazy in Alabama) cu un film diferit - Summer Rain/El camino de los ingleses - o adaptare a romanului premiat al lui Antonio Soler. Banderas spune o poveste despre pierderea inocentei intr-o vara a anilor '70 in Malaga, tinutul lui natal, si o inveleste in trucuri audiovizuale care fac bine si exaspereaza in acelasi timp. Rezultatul este un film care, in cele din urma, cade victima exceselor stilistice. Un manifest curajos impotriva curentului, Ploaie de vara/Summer Rain pare sa fie favoritul festivalurilor, cu reputatia regizorului de a genera interes pentru filme de autor dincolo de teritoriul Spaniei. Ceea ce distinge filmul este stilul vizual, cu producatorul executiv Xavi Gimenez cautand un limbaj pentru a transmite intensitatea trairilor lui Miguelito. Imaginea este intotdeauna captivanti, cautand unghiuri si incadrari deosebite. Imaginea decolorata utilizeaza o gama de tehnici, inclusiv solarizarea si slow-motionul. Cateodata toate acestea cresc buna-dispozitie, ca in scena centrala unde gasca de prieteni danseaza fericiti in ploaie ca sa-si serbeze scurta lor fericire. Insa cateodata imaginea este obositor de stridenta.
Muzica producatorului Antonio Meliveo, un jazz alternand cu pian si cu chitara este atragatoare dar supralicitata si obositoare cand e simultana cu dialogul. Editarea de imagine de catre Mercedes Alted este excelenta tot timpul. Cantecele de epoca si alte detalii saptezeciste sunt superb recreate de catre art directorul Javier Fernandez.
Tanarul Miguelito (Alberto Amarilla) se vindeca dupa o operatie la rinichi intr-o lume imaginara a visului ( cu sange si balerine). Dupa ce iese din spital, se intalneste cu prietenii sai, printre care Paco Fronton (Felix Gomez) si instabilul Babirusa (Raul Arevalo). Miguelito spune ca vrea sa devina poet, dupa ce primeste in spital o copie a “Divina Comedia”.
Actiunea tine de o schema invechita: Miguelito incearca sa aiba o relatie cu viitoarea balerina Luli (Maria Ruiz), o partenera perfecta pana cand apare Cardona (Antonio Garrido), un atragator comerciant de lenjerie care promite sa-i implineasca visele tinerei balerine. Iar asta il face pe Miguelito sa fie atras de o profesoara de dactilografie trecuta de prima tinerete ( Victoria Abril).
Babirusa, tarat de complexe psihologice, are parte de o viata sexuala neimplinita, in timp ce locuieste la matusa Fina (Cuca Escribano) si bunicul sau (Lucio Romero), pentru ca apoi sa fie socat sa o gaseasca pe mama sa la Londra, intr-un show porno. Intre timp, Paco are un conflict cu tatal sau Alfredo (Juan Diego), om de afaceri dubios suparat de relatia fiului sau cu muncitoarea La Cuerpo (Maria Nieto).
Distributia (unii actori din serialele TV, altii nou-veniti) este splendid condusa de catre Banderas, facand din film unul cu cei mai buni actori din cinematograful spaniol. Cu toate acestea, unii actori se vede ca sunt mai in varsta decat personajele pe care le joaca.
In rolul lui Miguelito, Amarilla are o prezenta placuta pe ecran, insa ii lipseste carisma pentru a fi in centrul atentiei. Adevaratul star este Arevalo, care face un joc dificil in rolul lui Babirusa, un tanar ce traieste permanent pe muchie de cutit.
