Meryl Streep, Sandra Bullock şi Oprah Winfrey într-o comedie de la creatorul Sex and the City

de Cristina Grigore în 23 Oct 2010
Meryl Streep, Sandra Bullock şi Oprah Winfrey într-o comedie de la creatorul Sex and the City

Michael Patrick King, cel care s-a ocupat de regia, scenariul şi producţia filmelor şi al serialului Sex and the City, a trecut la un proiect cel puţin la fel de ofertant, el obţinând acordul de participare în noul său film a două câştigătoare de Oscar, Meryl Streep şi Sandra Bullock, dar şi al celebrei realizatoare tv şi actriţe, Oprah Winfrey.

Conform Deadline, filmul, care nu are încă un titlu, va fi o comedie bazată pe aventurile a trei femei, angajate ale unei reţele tv de home-shopping, care îşi fac loc prin labirintul nebun al marketingului, căsătoriilor şi mass-mediei.

King a fost extrem de încântat de acceptul celor trei dive, el mărturisind că va fi o adevărată provocare pentru el să scrie rolurile acestora. “Munca lor este fără cusur. Este de asemenea interesant să creez un personaj pentru Oprah, care să nu fie Oprah" a mai adăugat el, menţionând şi că speră să termine scenariul pănă în luna ianuarie a anului viitor. Programul încărcat al celor trei actriţe ar putea pune ceva probleme producţiei, ce ar trebui să înceapă filmările în toamna lui 2011.

Meryl Streep va apărea alături de Julia Roberts în adaptarea piesei August: Osage County. Bullock este în negocieri pentru rolul din Gravity, filmul lui Alfonso Cuarón, unde îl va avea partener pe Robert Downey Jr., şi va juca alături de Tom Hanks în Extremely Loud and Incredibly Close. Oprah a fost văzută ultima dată într-un film în 1998, în drama intitulată Beloved, regizată de Jonathan Demme. Ea are însă la activ şi o nominalizare la Oscar, pentru rolul secundar din The Color Purple (1985).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Domyno pe 23 octombrie 2010 19:30
Femeile domina iar la Hollywood :))! Sincer mie mi s-a parut foarte bun Sex and the City 2.
cavallioty pe 23 octombrie 2010 21:46
sper sa iasa ceva bun avand in vedera ca joaca doua din actritele mele preferate:Meryl Streep si Sandra Bullock
melody10 pe 25 octombrie 2010 15:55
Sunt doua actrite fenomenale, in plus mai este si Oprah, trebuie sa fie un film de nota 10, deabia astept sa apara!!!
PRINCESS1 pe 25 octombrie 2010 16:58
Sunt sigura ca va fi un film bun, mai ales ca va juca in el trei actrite de exceptie. Deabia astept sa-l vad.
SeiBella pe 3 noiembrie 2010 14:01
Sandra si Meryl , actritele mele preferate ..cum as putea sa cred ca nu va iesi ceva bun ? Sunt ferm convinsa ca va fi o comedie reusita..ce inseamna o comedie reusita ? Sa rada o sala intreaga si sa aplaude la final .. da, da, chiar cred ca iesi ceva de exceptie .
Erika pe 18 decembrie 2010 20:03
Doamne abia astept sa le vad pe Oprah si Sandra:-ss

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells