La 25 de ani de la lansare, "Terminator" a fost pus la pastrare

de Razvan Boboc în 2 Ian 2009
La 25 de ani de la lansare, "Terminator" a fost pus la pastrare

"The Asphalt Jungle", "Sergeant York", "In Cold Blood", "The Pawnbroker", "Deliverance" si "The Terminator" se afla printre cele 25 filme selectate in 2008 pentru a intra in Registrul National de Film din SUA, anunta Variety. Sunt selectate creatiile care corespund din punct de vedere cultural, istoric si estetic, semnificative pentru a fi puse la pastrare.

Sunt evaluate de membrii conducerii, printre care se afla Martin Scorsese, Caleb Deschanel, Gregory Nava si Leonard Maltin dar sunt luate in considerare si nominalizarile facute de public pe site-ul lor oficial.

Nu sunt selectate numai filme celebre. Spre exemplu, in 2008 a fost ales un film amator facut de o familie aflata in vizita la Disneyland in 1956 sau scurtmetrajul unui student datand din 1973, despre tratamentul aplicat victimei unui viol de catre investigatori.

Piesa de rezistenta a noii liste este "Terminator", lansat in 1984, cu Arnold Schwarzenegger in rolul principal.

Alte filme care au fost incluse pe lista: "A Face in the Crowd" (1957), "Flower Drum Song" (1961), "Foolish Wives" (1922); "The Invisible Man" (1933), "Johnny Guitar" (1954), "The Killers" (1946), "The Perils of Pauline" (1914) si "The 7th Voyage of Sinbad" (1958).

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells