Înscrierile pentru Dance Yourself şi Atelierphoton pe ultima sută de metri

de Cinemagia în 18 Mar 2012
Înscrierile pentru Dance Yourself şi Atelierphoton pe ultima sută de metri

Două dintre atelierele organizate de Asociaţia Culturală Control N se apropie de start: Dance Yourself – din 24 martie şi Atelierphoton – din 25 martie. Au mai rămas cinci zile pentru ca cei interesaţi să se înscrie şi să experimenteze oferta atelierului de dans sau a celui de fotografie pe film.

Prin Dance Yourself participanţii reuşesc să îşi analizeze cele mai adânci trăiri, gânduri, senzaţii şi să le transmită prin mişcare. Lucruri de care ne e teamă, lucruri banale de zi cu zi, lucruri care ne bucură sau ne întristează, lucruri pe care le-am crezut uitate, dar care rămân cu noi orice ar fi, toate pot fi transpuse în mişcare. Braţele, capul, picioarele, degetele, genunchii, gâtul, umerii, spatele, gleznele, şoldurile pot transmite uneori mai mult decât o privire, decât un cuvânt. Pot să ne ajute să căutăm răspunsuri în noi înşine şi să le transmitem mai departe către cei din jurul nostru.

Timp de 8 săptămâni participanţii vor fi îndrumaţi să se exprime prin mişcare. Prin dans. În cea de-a opta săptămână, participanţii au ocazia să prezinte publicului exerciţiile rezultate de-a lungul întâlnirilor din cadrul atelierului, sub forma unei reprezentaţii de dans concepute de trainer împreună cu participanţii. Atelierul va fi susţinut de Oana Răsuceanu.

Atelierphoton se adresează tuturor celor pasionaţi sau interesaţi de fotografia pe film, oferindu-le o experiență foto completă - de la construcția unui aparat foto până la developarea și fixarea pe hârtie fotografică a propriilor fotografii. Atelierphoton nu e doar o introducere în fotografie, ci un traseu complet de la alegerea subiectului fotografiat și până la atârnarea pe sârma a fotografiilor participanţilor, proaspăt scoase din laborator. Cursanţii vor fi îndrumaţi de fotograful și directorul de imagine Marius Iacob, iar la finalul atelierului fotografiile rezultate de-a lungul celor cinci şedinţe de curs, vor fi expuse în cadrul unui eveniment special, organizat de Control N cu ocazia Worldwide Pinhole Photography Day, care va avea loc pe 29 aprilie 2012. Dance Yourself se desfăşoară în perioada 24 martie – 12 mai 2012, având o sedinţă de curs pe săptămână, timp de 8 săptămâni. Numărul maxim de participanți într-o grupă de curs este de 5. Nu există limită de vârstă.

Taxa de participare este de 700 Ron, respectiv 600 Ron (pentru elevi și studenți). Atelierphoton se desfăşoară în perioada 25 martie – 22 aprilie 2012, având o sedinţă de curs pe săptămână, timp de 5 săptămâni. Numărul maxim de participanți la curs este de 15. Nu există limită de vârstă. Taxa de participare este de 700 Ron, respectiv 600 Ron (pentru elevi și studenți). Cei interesați se pot înscrie la adresa info@controln.ro până la data de 23 martie. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile. Mai multe detalii despre Dance Yourself şi Atelierphoton pe site-ul www.controln.ro, pe e-mail la adresa info@controln.ro sau la telefon 0721 969639.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 22 martie 2012 15:51
se anunta ceva interesant , din cate informatii ne sunt prezentate aici .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells