Hallmark Channel prezintă în premieră în România sezonul IV din serialul Mediumul!

31 Mar 2009
Hallmark Channel prezintă în premieră în România sezonul IV din serialul Mediumul!

Serialul de succes Mediumul - cu 3 nominalizari la premiile Golden Globes, 7 premii şi alte 14 nominalizări internaţionale - revine pe Hallmark Channel cu cel de-al patrulea sezon.

Din 13 aprilie, de luni până joi, de la 21.00 şi 23.00, fii alături de protagonista preferată, mediumul Allison Dubois (Patricia Arquette).

Dacă ai urmărit-o în primele trei sezoane, zi de zi în sânul familiei sale, dar şi la slujbă, ştii ce o face diferită de ceilalţi: abilităţile extrasenzoriale cu care e înzestrată. Un dar preţios, nimic mai adevărat, dar contactul în permanenţă cu lumea invizibilă poate fi copleşitor, îţi răpesc ore bune din somn şi chiar din timpul petrecut cu cei dragi. Este o chemare puternică pe care Allison încă se străduieşte s-o accepte. Totuşi, cu un soţ iubitor şi trei fiice adorabile alături, Allison poate trece peste orice.

În sezoanele anterioare, Allison a lucrat cu jumătate de normă la Procuratură, în Phoenix, Arizona, folosindu-şi abilităţile de medium în rezolvarea celor mai violente cazuri de crimă care le-au creat probleme autorităţilor, inclusiv procurorului Devalos (Miguel Sandoval) - acum fostul său şef.

În sezonul IV, viaţa lui Allison şi a familiei sale este întoarsă cu susul în jos, după ce abilităţile sale sunt făcute publice, având loc schimbări radicale, atât pe plan profesional, cât şi personal. Deja, din sezonul trei, atât fiica cea mare, Ariel, cât şi Bridget şi mezina Marie au dat semne că-i moştenesc abilităţile de medium ale mamei lor. În noul sezon vom vedea cum acest dar devine tot mai pronunţat.

Jake Weber interpretează rolul soţului extrem de grijuliu al lui Allison, Joe, un inginer aerospaţial, care-şi caută de lucru după producerea unor evenimente traumatice recente. Sofia Vassilieva şi Maria Lark sunt Ariel şi Bridget, cele două fiice mai mari ale familiei Dubois. David Cubitt joacă rolul detectivului Lee Scanlon, iar Madison Carabello a fost distribuită în rolul lui Marie, mezina familiei.

Câtigătoarea premiului Academiei şi o legendă deja ecranului, Anjelica Huston va fi guest star-ul acestui sezon, în rolul Cynthiei Keener, o anchetatoare a unei firme naţionale numite "Ameritips," care-i propune lui Allison o colaborare neobişnuită pe plan profesional, pentru abilităţile sale în rezolvarea cazurilor de crimă.

Nu pierde un nou sezon de intuiţie, vise premonitorii şi percepţii extrasenzoriale ale lumii în care trăim. O zi din viaţa unui medium îţi arată abilităţi pe care oricine şi le-ar putea descoperi.

Imagini

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells