Anunţată încă din primăvară, pelicula SF Pacific Rim a început filmările în urmă cu doar câteva zile, prilej cu care regizorul Guillermo del Toro a răspuns câtorva întrebări ale celor de la Wired.com în legătură cu acesta.
Numit anterior de cineast „cel mai impresionant film cu monştri ce va fi făcut vreodată”, Pacific Rim va spune o poveste plasată într-un viitor alternativ al Terrei, şi-i va avea drept protagonişti pe cei care, la panourile de comandă ale unor roboţi-gigant, vor ţine piept unor extratereştri, monştri imenşi iviţi prin tunele marine subterane din apropierea ţărmurilor.
Din distribuţia filmului fac parte Idris Elba, Charlie Day, Charlie Hunnam, Ron Perlman, actori alături de care Del Toro a mărturisit că "adoră" să lucreze.
Deşi nu a dat detalii legate de acţiunea acestuia, iată ce a mai spus regizorul despre Pacific Rim: „Poate fi considerat un foarte frumos poem adresat monştrilor-gigant. E vorba practic de monştri uriaşi împotriva unor roboţi uriaşi. Roboţi cât un bloc de 25 de etaje versus monştri de aceeaşi dimensiune. Vrem să creem o lume în care aceste personaje să fie foarte bine integrate, în care prezenţa lor să pară cât mai reală, şi vom încerca să arătăm cum afectează acest lucru lumea - apariţia din apă a unor creaturi-gigant - atât din punct de vedere politic, cât şi al mediului”.
Părerea ta
Spune-ţi părerea