Majoritatea il cunoasteti in postura de actor. Ei bine, de acum pe cartea lui de vizita va scrie fara falsa modestie regizor, scenarist si producator. Florin Piersic jr. este un Robert Rodriguez made in Romania. Anul acesta la TIFF publicul a vazut cele doua lung-metraje realizate de Artificial Horizon (casa lui de productie), Eminescu vs. Eminem si Fix Alert. Piersic jr. a ales calea filmului 100 % independent si libertatea pe care ti-o da suportul digital, asa ca trebuie sa aflam problemele cu care s-a confruntat si ce a facut pentru a-si materializa visul. La inceputul lunii octombrie, Fix Alert va avea premiera pe marile ecrane, datorita companiei de telefonie mobila Zapp, care a platit cei 30.000 Euro necesari transpunerii in pelicula.
Alexandra Paun: Cand ai debutat in cinematografie?
Florin Piersic jr.: A fost un mediu metraj facut in 86, eram pusti, se cheama Luminile din larg. Si acum sunt foarte nervos, pentru ca regizorul, se numea Stelian Stativa, mi-a cerut cu imprumut o Enciclopedie a Stelelor de Cinema; era o carte pe care mi-o adusese cineva din strainatate cu greu. Tipul a disparut, nici ca regizor nu se mai stie nimic de el, iar cartea mea a ramas la el. Dar asta a fost prima mea experienta in ceea ce priveste disciplina pe un platou de filmare, cu toate ca atunci nu prea exista asa ceva. Nimeni nu mi-a spus ce inseamna un racord, imi crestea parul foarte repede, daca te uiti la filmul ala, intr-un cadru am parul scurt, in urmatorul parul lung... Iar eu nu stiam pe ce lume sunt, eram clasa a 11-a, cred. Daca domul Stativa citeste acest interviu, sa faca bine sa-mi inapoieze cartea aia.
A.P.: Si cum te-ai simtit cand ai vazut filmul?
F.P.jr.: Aiurea. Bine, in el jucau si Mihai Bisericanu, Ana Ciontea, Adrian Titieni, Rodica Muresan. L-am vazut cu Bisericanu dupa un an de zile si radeam ca niste apucati, pentru ca sunt greseli puerile in film, e varza. Nu e un film cu care sa ma laud, sa-l pun la CV. Oricum, am invatat si din greselile mele, si din ale altora. |n timp, am vazut echipe de filmare unde toti sunt capacitati si cu sufletul acolo, si echipe in care sunt foarte putini interesati sa iasa ceva bun.
A.P.: Ai jucat si in film strain.
F.P.jr.: |n 99, intr-un film belgian, Ultimul cadru, o tampenie. O experienta benefica a fost Dunarea, in 2003, la care am regretat ca s-a taiat mult material, dar care e cea mai importanta experienta pe care am trait-o ca actor de film. Am fost in regim de armata. Eram pe Dunare, pe un vapor-hotel, dormeam in cabine, practic traiam acolo, apoi ne mutam pe vaporul pe care filmam, o luna si jumatate a durat chestia asta, de la Viena pana la Sulina. S-au intamplat lucruri ciudate, pe Dunare apar furtuni din senin, au fost momente in care toti trebuiau sa sara sa acopere echipamentul cu care filmam, a fost o experienta notabila. Iar regizorul, Goran Rebic, e un om foarte rabdator. Nu pot sa spun ca sunt foarte fericit cu varianta finala a filmului, dar nu mi-e rusine cu ce-am facut acolo. Filmul aduce pe vaporul asta un fel de arca a lui Noe, un austriac, un roman, un sarb, o unguroaica si asa mai departe. Cristi Iacob, Olimpia Olari, Ioana Flora si Ioana Calota jucau un grup de tigani. Cand au aparut la filmare, statusem pe vapor o luna fara sa vorbesc romaneste, am fost incredibil de fericit sa-i vad.
A.P.: Cand ai vazut filmele cu tine, simteai ca vrei sa modifici ceva, sa montezi altfel?
F.P.jr.: Daca vorbim de Dunarea, da. Pentru ca celelalte nu au fost asa de importante. La Dunarea am vazut material care nu a intrat in film. Am vazut pe VHS, la regizor acasa, scene intregi, foarte bune, la care s-a renuntat la montaj. Nasol e ca in felul asta filmul a pierdut inceputul evolutiei personajelor. Problema era ca regizorul ajunsese la 2 ore jumate de material montat, si a inceput sa se teama ca filmul o sa fie plicticos. Asa ca a inceput sa taie intr-o veselie. Si s-a mai si indragostit de Dunare in timpul filmarilor, asa ca unele scene cu actori au cazut in favoarea pelicanilor sau a amurgurilor de pe Dunare.
A.P.: Te-am intrebat asta pentru ca de curand tu ai ajuns sa faci film.
F.P.jr.: Nu m-am gandit ca as putea sa fac film ca regizor pana cand a aparut ideea unui scurt-metraj - Advertising. ~sta este primul film pe care l-am facut, are 8 minute, iar mama mea (Tatiana Iekel, n.r.) este personajul principal si unic. A fost ca si cum as fi redescoperit-o ca actrita. N-a avut multe ocazii sa faca film, dar in Advertising e de o expresivitate incredibila. Am avut material brut de vreo ora, ca sa fac montajul. Am filmat cu o camera mica, normala. Pot sa spun ca pe acest scurt-metraj mi-am facut scoala.
A.P.: Ai avut o echipa?
F.P.jr.: Am lucrat cu Adrian Mihai, vestitul Misu Indianu’ (daca ai vazut Apolodorul Adei Milea), el a fost editorul filmului pentru sunet si imagine. Am filmat la el acasa. Apoi i-am cerut voie lui Karl Ritter (pe care l-am cunoscut la filmarile de la Dunarea) sa folosesc o melodie a lui pentru scurt-metraj. Mai tarziu aveam sa folosesc muzica lui pentru Fix Alert. El a vazut scurt-metrajul, i-a placut, si a fost de acord sa colaboram din nou. N-am avut cum sa-mi platesc oamenii pana acum, practic toti au acceptat sa lucreze pentru un procent din viitoarele incasari.
A.P.: Cum a inceput Fix Alert?
F.P.jr.: S-o iau cronologic. |ntalnirea cu Dorina Chiriac a fost foarte importanta. I-am spus ca vreau sa fac un lung-metraj si ca ce scrisesem pana atunci era destul de „dezlanat”. Am inceput sa lucram impreuna si dupa cateva luni scenariul a ajuns la stadiul final. Au existat mai multe variante. Apoi am inceput sa cautam necesarul. Deja stiam oamenii cu care urma sa lucram, pentru ca le cerusem acordul inca din timpul scrierii scenariului, si scriam cu acei oameni in minte. Ni s-a alaturat Tiberiu Iordan, ca director de imagine, am inceput sa ne vedem de cateva ori pe saptamana, sa discutam despre proiect, Tibi aducea de fiecare data storyboards si asa mai departe. Am filmat in perioada 28 iunie-17 iulie 2004. Deci exact acum un an. Dupa aceea am inceput montajul. Am imprumutat de la o firma de computere, Scop Computers, o statie grafica pe care am montat filmul la mine acasa. Cand am ajuns la varianta finala de montaj am facut o conferinta de presa. Oamenii credeau ca atunci vor vedea filmul, dar era doar un mod de a anunta ca noi am terminat o etapa, ca am facut un film care consideram ca e altceva decat ce s-a facut in tara asta, ca are o alta atmosfera, nu mai vorbim de conditiile in care a fost facut, in digital, drept care cautam un sprijin din partea unei companii pentru a putea aduce filmul pe marile ecrane.
A.P.: Si cum ati reusit sa gasiti banii necesari pentru gonflare?
F.P.jr.: A aparut o reactie pozitiva din partea celor de la Zapp, urmata de un contract de publicitate, ei vor avea niste reclame cu imagini din film, iar lucrul asta va fi reciproc avantajos, pentru ca in felul asta publicul va afla si de existenta filmului. Asta se va intampla cu putin timp inainte ca el sa intre in cinematografe. Practic, au fost mai multi tineri din echipa Zapp carora le-a placut foarte mult filmul si care au luptat pentru a obtine acesti bani care erau necesari pentru transpunerea lui in pelicula.
A.P. Si dupa ce copia va fi gata, ce urmeaza?
F.P.jr.: Acum mai urmeaza niste hopuri. Distribuirea filmului in sali. Trebuie sa merg la CNC pentru clasificare, sunt tot felul de detalii din astea birocratice si tot felul de lucruri pe care trebuie sa le mai fac si sper sa le duc la capat. Astept cu interes sa-l vad pe pelicula, sa-l vad la cinema. Probabil ca cei care il vor aprecia intr-un cinematograf vor vrea sa-l vada si acasa, dar este un film care functioneaza mult mai bine la cinema, are nevoie de un ecran mare si de un sunet perfect, pentru ca tu, spectator, sa te poti lasa furat de poveste. Nu e un film-reteta, cu tot felul de explozii, pot sa spun despre el ca are o intriga politista si, ceea ce trebuie sa stie spectatorul este ca e construit ca un puzzle, adica povestea nu ti se da cronologic, intamplarile sunt fragmentate in timp, sunt scene „rupte”. |n final ti se dau toate cheile pentru a-l rezolva.
A.P.: Si trebuie sa-l mai vezi o data, ca sa fii sigur.
F.P.jr.: Da, in cazul in care ti-a placut. Daca ti-a placut, o sa te duci sa-l vezi a doua oara, si o sa descoperi lucruri noi, „pierdute din vedere” la prima vizionare.
A.P.: De ce nu ai participat cu scenariul la concursul CNC?
F.P.jr.: Nu avea rost. Atata vreme cat ei mi-ar fi schimbat o singura fraza de acolo nimic n-ar fi fost OK. Asa, sunt propriul meu producator, pentru Fix Alert mi-am facut o casa de productie, Artificial Horizon. Daca ar fi fost dat la CNC, excluzand varianta in care n-ar fi trecut de concurs, anumite lucruri, asa cum le-am gandit eu cu Dorina, n-ar fi putut fi facute. Ar fi trebuit la multe secvente sa spun „gata, ramane asa” cu toate ca nu era dubla perfecta; exista la un moment o secventa in film care are 9 minute si care e filmata fara taieturi, dintr-un singur cadru. Nu e usor sa filmezi asa ceva in pelicula, pentru ca daca ceva merge aiurea la minutul sapte si dai stop, materialul e pierdut. Asa, in digital, a fost mai la indemana. Oricum, am filmat cu o camera profesionala, pe care mi-a imprumutat-o Dorin Stana, cel cu Project W. I-am spus ca vreau sa fac un lung-metraj si mi-a spus „iti dau camera mea”, fara sa-l fi rugat nimic. M-a lasat mut.
A.P.: Ce filme iti plac?
F.P.jr.: Multe. Hai sa vedem ce-mi trece acuma prin minte. Buffalo '66, al lui Vincent Gallo, filmele lui Clint Eastwood imi plac foarte mult, apropo, sunt unul dintre cei care au plans la Million Dollar Baby. La Tarantino, filmul preferat e Jackie Brown. La Jarmusch imi place cam tot. Am o amintire clara cu Down by Law pe care l-am vazut acum multi ani, nu mai vazusem un film in maniera aia, m-a fermecat definitiv. Hai sa mai bag cateva la gramada: Magnolia (o capodopera), Barfly, Angel Heart, Francesco (tot cu Mickey Rourke), 21 Grams, Sex, Lies and Videotape, Tape (alta capodopera), Rocky Horror Picture Show (cel mai tare muzical facut vreodata), Rumble Fish , Gerry (regia lui Gus van Sant – absolut demential).
A.P.: Mai spune-mi ceva despre Fix Alert.
F.P.jr.: Intriga e „politista”, poate pentru ca eram un fan al lui James Hadley Chase, pe la 16 ani. |i citeam toate romanele, in franceza (erau greu de gasit, pe la anticariate). Ma apuca dimineata cu cartile lui in mana, era genial, fiecare capitol se termina in asa fel incat n-aveai cum sa nu-l incepi pe urmatorul. Fix Alert e oarecum un omagiu adus acestui scriitor. Filmul nu e o „reteta”, dar in acelasi timp nu cred ca este un film „de nisa” asa cum l-a numit cineva la un moment dat. Exista secvente care pot interesa pe orice spectator, indiferent de pregatirea lui. E adevarat ca nu am facut filmul ca „sa placa tuturor”. Dorina Chiriac si cu mine am imaginat o poveste care a devenit film. Noua ne place ingrozitor de mult forma finala. Si asta e conditia necesara si suficienta.
