Festivalul Filmului Francofon, din 23 martie

de Cinemagia în 21 Mar 2012
Festivalul Filmului Francofon, din 23 martie

Documentarul eveniment despre tanatologie, Cei vii, în regia canadianului Eduardo Lucatero, va deschide vineri 23 martie, 18:30, la sala de cinema Elvira Popescu, Festivalului Filmului Francofon. La deschidere vor participa şi noul Ambasador al Franţei în România, Philippe Gustin.

Printre propunerile de anul acesta, Belgia aduce pe ecrane o retrospectivă a fraţilor Dardenne, cu cele două premii Palme d’Or, de la Cannes, pentru Rosetta (1999) şi Copilul (2005), plus Băiatul cu bicicleta, care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Cannes anul trecut.

La folie Almayer, filmul regizoarei belgiene Chantal Akerman, va purta spectatorul într-o lume exotică, plină de mister, durere, frustrări şi iubire. Omar m'a tuer, semnat de un actor convertit la regie - Roschdy Zem, propune spectatorului să-i descopere pe doi actori francezi remarcabili: Sami Bouajila şi Denis Podalydès. Coproducţia Camera mică (Elveţia-Luxemburg) e un film foarte sensibil, despre bătrâneţe şi despre căldura relaţiilor umane. Tahrir 2011 e un documentar foarte reprezentativ despre revoluţiile din lumea arabă, care au început cu revoltele din Tunisia şi au continuat cu răsturnarea regimului lui Hosni Moubarak, din Egipt...

Pentru al zecelea an, cinematografia francofonă aduce un elogiu în imagini diversităţii culturale şi lingvistice al cărei simbol e Francofonia pe cinci continente, prezentând - pe parcursul unei săptămâni, filme din mai mult de zece ţări. Biletele se pot cumpăra în reţeaua Eventim, sau direct de la casieria sălii, cu cel puţin 15 minute înainte de începerea proiecţiei. Preţul unui bilet este de 10 lei.

Pentru informaţii suplimentare, consultaţi programul festivalului: www.institutfrancais-roumanie.com

Imagini

Părerea ta

Spune-ţi părerea
xerses pe 21 martie 2012 20:05
Poate voi avea alta ocazie sa vad Rosetta.
andreeeeeeea pe 21 martie 2012 21:07
Si in Timisoara are loc Festivalul Filmului Francofon (tot pe 23), cu filme destul de bune.
alex_il_fenomeno pe 9 aprilie 2012 11:10
sa speram ca vor rula si in cinematografele din tara .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells