Zvonuri despre relaţia viitorului Spider-Man, Andrew Garfield, cu partenera sa din film, Emma Stone (în rolul lui Gwen Stacy) au apărut încă din luna iunie a acestui an, însă cei de la Contactmusic.com au intrat în posesia unor informaţii conform cărora intimitatea dintre cei doi este cât se poate de reală.
Garfield (27 de ani) şi Stone (22 de ani) au fost văzuţi săptămâna trecută petrecând de minune în barul unui hotel din West Hollywood, California, după care s-au retras pentru a-şi petrece noaptea în camera de hotel a actorului, susţin unii martori ai scenei.
Protagonistul lui The Amazing Spider-Man s-a despărţit în luna mai de iubita sa Shannon Woodward, cu care era împreună de trei ani.
Un apropiat al cuplului susţine că cei doi actori nu doresc momentan să îşi facă publică relaţia. Până atunci însă, Emma are numai cuvinte de laudă despre iubitul său, despre care susţine că a ajutat-o să-şi îmbunătăţească interpretarea: „Andrew este unul dintre cei mai dedicaţi actori. Fie că trebuia să apar într-o scenă romantică sau dramatică, el îmi lăsa mesaje pe telefonul mobil, la care eu trebuia să răspund, sau strecura diverse replici înainte de începerea scenei respective, pentru a mă face să reacţionez mai bine la ceea ce era în scenariu.”
Părerea ta
Spune-ţi părereaE Hollywood, este de asteptat!
Multumim pentru articol.