După The Green Hornet, Gondry face un SF despre călătorii în timp

de Gloria Sauciuc în 17 Mar 2010
După The Green Hornet, Gondry face un SF despre călătorii în timp

Michel Gondry este ocupat cu post-producţia filmului The Green Hornet, cu Seth Rogen în rol principal, dar şi-a găsit răgaz să vorbească despre proiectele sale, într-un interviu acordat publicaţiei Total Film.

The We And The I este următorul film vizat, un proiect experimental bazat pe o carte pe care tot Gondry a scris-o, despre "efectul de grup. Sau mai exact despre cum reacţionează oamenii când grupul este spart".

Un alt proiect este despre călătoria în timp, film în care Gondry o doreşte ca protagonistă pe Ellen Page. Într-o declaraţie anterioară, făcută pentru MTV, Gondry spunea că filmul este despre nişte copii care călătoresc din greşeală în viitor şi despre o maşină care îi face pe oameni mai tineri.

Dar până să intre aceste două proiecte în producţie, aşteptăm cu sufletul la gură The Green Hornet - filmul despre veselul ziarist Britt Reid (Seth Rogen), care noaptea luptă împotriva crimei organizate, luând înfăţişarea unui erou mascat. De partea lui este şi un expert în arte marţiale, Kato.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells