Recent intoarsa de la Locarno, unde i-a fost selectionat ultimul documentar “Don`t get me wrong”/ “Nu te supara, dar...”, Adina Pintilie participa al treilea an consecutiv in competitie la Festivalul de Film Independent Anonimul, editia aceasta cu scurt-metrajul “Balastiera”.
In orasul natal - Urziceni nu a avut
cinematograf pentru ca devenise bar inca din `90. Opt ani mai tarziu a venit in Bucuresti unde a descoperit cinemateca. Si primul
film pe care l-am vazut a fost "Desertul rosu" (Antonioni) sub semnul caruia spune ca a ramas pana acum.
"Balastiera" cu care este in competitie editia aceasta vorbeste despre singuratate si o intalnire inedita: cea a personajului cu un inger.
Am invitat-o prin urmare pe Adina aflata anul acesta la Sfantul Gheorghe – Delta Dunarii sa vorbeasca despre intalnirile ei cu Ingerul, adica despre procesul creativ, de la idee pana la produsul finit - filmul.
Iata raspunsurile Adinei pentru cititorii Cinemagia:
A.P. : Ori de cate ori am ajuns sa fac un mic film am pornit de la experiente absolut personale; exista un aspect mai mult sau mai putin documentar in tot ceea ce fac; povestea din "Balastiera" vine dintr-o istorie personala, dintr-o relatie care n-a existat de fapt; e in fond, o poveste despre singuratate. “Frica domnului G” (cu care a concurat anul trecut la "Anonimul") e din nou o etapa autobiografica, combinata cu munca de documentare la centrul de resocializare din spitalului de neuropsihiatrie din Bucuresti. “G” e o combinatie intre mine si personajele de acolo; procesul creativ porneste de la autobiografie, trecand prin lecturi pe care le citesc intr-un mod absolut personal si prin discutiile cu colaboratorii (scenariile le-am lucrat cu colegii cu care am si filmat). "Frica domnului G" are o intreaga bibliografie: "Sindromul G" al lui Alexandru Ecovoiu,"Dublul..." lui Dostoievski si "Omul care si-a gasit umbra" al lui Cezar Petrescu. Iar punctul de plecare din "Balastiera" este o nuvela a lui Marquez: "Un domn batran cu aripi imense" dupa care povestea am dus-o in cu totul alta parte, pornind de la istoria personala.
(spoiler) Am observat un oarecare paralelism in “Balastiera”: corbul inchis si ingerul liber; apoi o inversiune; dispare ingerul si este eliberat corbul...
A.P.: Sunt fericita ori de cate ori aud noi interpretari ale filmului; toate pana la urma au o legatura; dar mi-ar fi placut sa nu fie interpretat la modul simbolist; e pur si simplu vorba de un om singur care are surogatul acesta de relatie cu pasarea- ce-i da iluzia ca exista ceva in viata lui. Poate fi asocierea intre genul de captivitate a pasarii si tipul de captivitate a personajului principal.
Pana acum ai realizat un numar relativ egal de productii clasificate ca "scurt-metraje de fictiune" pe de o parte si "documentare", pe de alta, fara sa se vada o preferinta pentru un anumit gen; tu esti de acord cu aceste "incadrari"? Si care sunt favoritele tale?
A.P.: In cazul meu nu exista o delimitare; in orice documentar atat de personala e interpretarea realitatii incat devine fictiune; de asemenea, orice fictiune are o baza documentara foarte puternica; limita e greu de stabilit.
Dintre regizorii romani care apartin generatiei tale, in cine ai cel mai mult incredere?
A.P.: Cel mai aproape stilistic de gustul meu (din generatia de tineri cineasti) este
Constantin Popescu; pentru mine, vizionarea filmului "Canton" a fost o descoperire importanta, a unui tip aparte de
cinema in peisajul romanesc; senzatia asta mi-a fost confirmata ulterior de "Apa", ultimul lui scurt. In materie de documentar rezonez cu
Tomas Ciulei, la care admir in mod special plastica si atmosfera. Regizorii mei preferati din generatia veche sunt
Lucian Pintilie (varful din punctul meu de vedere este "
Salonul nr.6") si Mircea
Saucan. La Locarno am vazut scurtul lui Sitaru - Valuri (cu care a castigat si "Leopards of Tomorrow"); mi se pare foarte stapan in lucrul cu actorii si din punct de vedere al povestii. Dar nu il situez deocamdata intre cineastii romani care m-au marcat.
Un alt
film remarcabil ca imagine si optiune regizorala de a povesti este "
Hirtia va fi albastra"; in cazul lui
Porumboiu, "A fost sau n-a fost" per total mi se pare foarte bun, foarte puternic din punct de vedere emotional, de un umor incredibil si in acelasi timp de o profunda tristete.
In ceea ce-l priveste pe Gheorghe Preda - de la el am invatat foarte mult in materie de
cinema; majoritatea filmelor pe care le-am vazut in viata mea, le-am imprumutat din colectia lui de casete. Am urmarit lucrul la
filmul de debut - "Ingerul necesar". Filmul este un experiment interesant din punct de vedere vizual si scenografic, deosebit de ce se intampla acum la noi. Sigur am simtit si neimpliniri, in principal din punct de vedere actorie. Dar admir( intotdeauna am admirat) curajul experimentului, cu orice risc. Atat reusitele cat si neimplinirile sunt firesti in evolutia fiecaruia. Astept cu curiozitate viitoarele
filme ale lui
Gheorghe Preda .
Ce proiecte ai in pregatire?
A.P.: Lucrez la un lungmetraj, dar simt ca am nevoie de o mare pauza. pentru ca anul asta a fost cumplit: am avut trei proiecte -
filmul de scoala "Balastiera", "Nu te supara, dar..." si un mediu-metraj din seria despre "fugi din tara pe vremea lui Ceausescu" - un exercitiu vizual, dar cred eu lipsit de viata - in fond e o incercare, un experiment, o etapa intr -o sper eu - viitoare evolutie.
Important este sa depasesc un anumit formalism, un anumit estetism si sa lucrez mai mult la resorturile emotionale.
