Crulic – drumul spre dincolo, din 21 octombrie la cinema

de Cinemagia în 20 Oct 2011
Crulic – drumul spre dincolo, din 21 octombrie la cinema

Crulic – drumul spre dincolo, docu-animaţia tulburătoare în regia Ancăi Damian, cu Vlad Ivanov ca protagonist (voce) intră în cinematografele româneşti vinerea aceasta, 21 octombrie, la Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digiplex, Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, The Light Cinema și cinema Europa, distribuită de Independența Film.

Filmul spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ținut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla la Varșovia, şi abandonat de toată lumea până la moartea survenită în urma grevei foamei.„Crulic aminteşte oarecum de Walz with Bashir prin faptul că face accesibil un material complex lăsând la o parte convenţiile documentarului tipic şi mixând tehnici şi tonalităţi diferite”, scria recent Elisabeth Kerr pentru Hollywood Reporter.

Recent, Crulic a fost chemat de două ori pe scenă în cadrul galei de decernare a premiilor ce a încheiat cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia, în Polonia, ţara în care s-a petrecut drama relatată de film. O dată, pentru a primi menţiunea specială a Juriului festivalului şi a doua oară, pentru menţiunea acordată de Juriul ecumenic.

„Crulic se bazează pe povestea adevărată a unui emigrant român în Polonia, acuzat că ar fi jefuit un judecător polonez. Acest documentar de animaţie, ce utilizează tehnici mixe de animaţie, denunţă atitudinea de multe ori discriminatorie a autorităţilor faţă de emigranţi. Filmul dă voce unui om ce a murit într-un mod inuman, fără a se putea face auzit şi care a fost privat de drepturile umane cele mai elementare”, motiva Juriul Ecumenic.

„Imaginile filmului sunt atent construite la fiecare pas pentru a orchestra în mod arid cazul prost cârpit de instituţiile poloneze”, scrie și Elisabeth Kerr pentru prestigioasa publicaţie americană Hollywood Reporter. „Din fericire, Damian este întotdeauna delicată în tratarea subiectului”, continuă Elisabeth Kerr. „Elementul ce singularizează în mod clar acest film este însă nararea actorului român Vlad Ivanov, ce povesteşte de dincolo de mormânt viaţa lui Crulic şi coşmarul cazului său. Ivanov trasformă totul într-o interpretare devoalată şi nuanţată care aduce un sentiment de frivolitate fără a scădea niciun moment seriozitatea lucrurilor”, apreciază editorul Hollywood Reporter.

Din Varşovia, Crulic – drumul spre dincolo se îndreaptă acum spre alte festivaluri internaţionale, printre care Reykjavik, Cottbus, Jihlava, CPH DOX, Florenţa, Goteborg, Carrefour de l’animation - Le Forum des Images şi Festivalul de Film BFI Londra. Filmul a fost prezentat de curând la festivaluri internaţionale prestigioase, la Pusan, Namur, Telluride şi Locarno – la acesta din urmă fiind recompensat de asemenea cu o menţiune specială.

Cazul real ce a inspirat filmul Ancăi Damian

Pe 30 septembrie 2007, un tânăr de 33 de ani, din Dorohoi, este arestat în Polonia pentru un prezumtiv furt. Se întâmplase că un judecător polonez fusese jefuit în Cracovia în urmă cu aproximativ două luni. Claudiu Crulic, zis Bobi, este luat sub arest şi, în ciuda declaraţiilor, şi probelor ulterioare, care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla în capitala Poloniei, ci era în Italia, el nu este eliberat. Neavând la dispoziţie nicio altă armă pentru a lupta împotriva nedreptăţii, Crulic se foloseşte de singura pe care o are la îndemână – propriul corp – şi intră în greva foamei încă din prima zi de arest. Surde la apelurile pentru ajutor lansate de Crulic din închisoare, autorităţile române şi poloneze îl lasă să îşi vadă liniştit de grevă şi încep să se sesizeze numai după patru luni de la punerea sa sub arest, când, luând notă de starea gravă în care se află, dispun medicilor să îl hrănească cu forţa. Starea lui Crulic se complică şi, deşi este eliberat pentru a putea fi tratat în spital, moare la 16 ore după eliberare.

Cazul real al românului Claudiu Crulic a provocat indignare în presă şi în rândurile opiniei publice. În urma tragediei, Adrian Cioroianu, Ministrul de Externe al României la vremea respectivă, a fost nevoit să îşi prezinte demisia în timp ce, în Polonia, trei doctori sunt încă judecați pentru moartea lui Crulic..

Anca Damian a semnat în 2008 regia lungmetrajului de ficţiune Întâlniri încrucişate, selectat de numeroase festivaluri internaţionale de film ca Pusan, Chicago, Goteborg, Pune International Film Festival, Festival of East European Cinema (Cottbus), India International Film Festival (Goa) şi Rome Independent Film Festival. Regizoarea a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L Caragiale şi este doctor în Arte, Cinema şi Media. A lucrat ca director de imagine al lungmetrajelor Rămânerea (1991) şi Drumul câinilor (1992) şi la o serie de scurtmetraje şi documentare premiate. A Very Unsettled Summer este titlul următorului proiect al Ancăi Damian.

Crulic – drumul spre dincolo este narat de Vlad Ivanov (Polițist, adjectiv; 4 luni, 3 săptămâni, 2 zile; Principii de viață) şi Jamie Sives (Clash of the Titans, Triage, A Woman in Winter). La realizarea lui a participat echipa formată din Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Roxana Benţu, Ţuliu Oltean şi editorul Cătălin Cristuţiu. Scris, regizat şi produs de Anca Damian, lungmetrajul este este o producţie Aparte Film, co-produs de Fundacja im. Ferdynanda Magellana, Editura Video a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Krakow Festival Office. Co- finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Polish Film Institute, Krakow Regional Film Fund şi realizat cu sprijinul HBO România, TVR și al Fundaţiei Soros România, Crulic – drumul spre dincolo este distribuit în cinematografele românești din 21 octombrie, de Independenţa Film (Trainspotting, Melancholia, Todo sobre mi madre, Amélie, In The Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.).

Părerea ta

Spune-ţi părerea
soarele007 pe 20 octombrie 2011 14:14
Nu va suparati, dar festivalul nu e CPX DOX ci CPH DOX (Cph = Copenhaga). Documentati-va mai serios sau cititi de 2 ori inainte sa publicati un articol.
MiaQ pe 21 octombrie 2011 11:48
Eu nu va critic ca "soarele007", sigur a fost o greseala de editare, la fel ca si lipsa de concentrare in care scrieti ca ba a fost in Varsovia, ba in Cracovia. Chiar nu ma intereseaza detaliile astea.
Important e ca mi-ati oferit niste informatii pretioase si maine ma voi duce sa il vad in Cinema Europa. Il astept de cateva luni, este animatia care imi va intra in suflet, fara pic de indoiala. Ii admir pe polonezi cum s-au implicat in realizarea filmului si cum sustin aceasta tragica poveste, asta inseamna ca sunt oameni demni care isi recunosc greselile si invata din ele. Felicitari tuturor celor implicati!

alex_il_fenomeno pe 21 octombrie 2011 13:56
era si timpul ca acest film sa ruleze in cinematografe .
b0b0cin3filul pe 21 octombrie 2011 14:18
Ce deduc eu din acest articol si lasand la o parte altruismul excesiv de care da dovada MiauQ, este faptul ca un cetatean al unei tari membra UE, este tinut in inchisoare in alta tara membra UE in ciuda dovezilor, care aratau clar nevinovatia sa. De ce? Pentru ca judecatorul este meltean si el taie si spanzure, nu ancheteaza, nu asculta ambele parti, cine stie de avocat al apararii a avut ala acolo. Cioroianu si-a dat demisia dupa ce faptul a fost consumat. De parca el e platit ca sa greseasca si sa-si dea demisia dupa, iar noi ar trebui sa-l privim ca pe un om de onoare care plateste pentru greselile sale.
3 medici din cadrul inchisorii sunt anchetati, nu vad pe nicaieri o sentinta clara, ei sunt cercetati in stare de libertate. Si de ce naiba ii ancheteaza pe medici? VINOVAT E ALA CARE L-A TRIMIS LA PUSCARIE IN PRIMUL RAND. Tapi ispasitori.
Da, sa-i admiram pe polonezi cum s-au implicat, vreau sa stiu daca s-a implicat judecatorul sau oficialitatile respective care l-au tinut in puscarie? Si invata din ele? Cum ma? In cur pe scaun? Ia sa invete din greseli in puscarie, sa faca si burtosul de judecator (sigur e burtos) greva foamei. Da' la cat tesut adipos are hiberneaza o iarna intreaga pe putin, o sa se intrebe aia cand mai moare.
Da, tot respectul pentru cei care s-au ocupat de cazul acesta si au facut si un film, dar ce sa mai spui cand conducerea Romaniei nu da doi bani pe imaginea tarii si-si abandoneaza cetatenii (acest caz nu e unic) pe unde apuca. Cei care au facut filmul lupta prin metodele lor, intrebarea e: se schimba ceva? Faptul acesta e consumat. Dar in viitorul apropiat o sa ia autoritatile cunoastere la acest caz cand o sa se iveasca unul asemanator?

AimeeLov pe 28 octombrie 2011 10:14
Vreau sa vad neaparat filmul acesta:X!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells