Circ sau zoo?

de Gloria Sauciuc în 7 Iun 2012
Circ sau zoo?

Madagascar 3 ni-i arată pe leul Alex, şi pe prietenii lui nedespărţiţi, Marty, Gloria şi Melman, care fac tot ce le stă în putinţă pentru a se întoarce "acasă", la grădina zoologica din Central Park. Ca să ajungă până la New York, se înrolează într-un circ, şi sunt nevoiţi să dea chiar reprezentaţii. În plus, pe urmele lor este Chantelle Dubois, care vrea capul leului (ad literam).

Madagascar 3: Fugăriţi prin Europa e la fel de spectaculos ca o reprezentaţie Cirque du Soleil. Are premiera în România pe 15 iunie.

Madagascar 3 introduce multe personaje noi, animalele de circ, dar - dintre ele - leul de mare Stefano L'Otarie (poza de jos) e cel mai simpatic, cu reacţiile cele mai umane. De origine italiană, e vesel şi iubeşte viaţa, dar - în acelaşi timp - e anxios, plângăcios, vulnerabil, aducând cele mai multe zâmbete dintre personajele acestei animaţii DreamWorks. Copiii se vor îndrăgosti de el - seamănă într-o oarecare măsură cu mămosul Sid din Ice Age - şi îşi vor dori să doarmă cu mascota amuzantului Stefano. Multe momente amuzante le aduce şi relaţia dintre ursoaica Sonia, cel mai feroce animal al circului, tălâmb, dar mare specialist în numărul cu tricicleta, şi King Julian.

Animaţia arată foarte bine în 3D, e foarte veselă, colorată, ritmată, iar reprezentaţiile de circ în tonuri psihedelice te fac să te simţi din nou copil - cel puţin pentru câteva momente - în faţa unei acadele uriaşe, în culorile curcubeului.

Tom McGrath, vocea pinguinului Skipper, a făcut lumină asupra prezenţei circului în poveste, la conferinţa de presă de la Cannes: "Lumea spune că Cirque du Soleil a reinventat circul, şi au făcut-o scoţând de tot animalele. Noi am vrut să facem exact opusul, şi să creăm un circ fără animale. Şi am vrut să creăm ceva ireal, abstract, imaginativ. De fapt am vrut să creăm un Cirque du Soleil adaptat lumii animate". Animaţia cu efect atât de pozitiv asupra celor mari, suficient de aventuroasă şi moralizatoare pentru cei mici se lansează în România pe 15 iunie.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 7 iunie 2012 12:20
Ah, iubesc Madagascar, dar URASC circul :(
Gloria pe 7 iunie 2012 17:29
animalele din circul asta sunt fericite, sa stii :)
kenya pe 9 iunie 2012 10:41
si eu detest dresura,dar clovnii....ii detest doar pe cei la costum si care au garda de la SPP!!!!
chrismechris pe 7 iunie 2012 18:38
Pare foarte amuzant. Astept sa apara la cinema.
SakuraBlack90 pe 7 iunie 2012 18:42
Pfai ce fete au :)) Trebuie sa-l vad :x
catasmile17 pe 7 iunie 2012 22:31
il astept cu nerabdare...
Chelbos pe 7 iunie 2012 23:11
ar merge vazut intru-un grup de prieteni sa trepideze randul de la atata ras
Just_Anna pe 8 iunie 2012 18:19
Mi-au plăcut foarte mult primele două filme ... deci eu una aștept filmul cu nerăbdare .
kenya pe 9 iunie 2012 10:37
Daca as hotari eu,as desfiinta si circul cu animale si gradinile zoologice,animalele ar dansa si ar face giumbuslucuri doar in desenele animate.....Va garantez,singurul loc unde sunt fericite canda amuza omul este in desenul animat.Acesta,da,ma amuza copios!!!!
HarryCineastul5 pe 14 iunie 2012 11:30
Detest circul, dar animatia asta sigur o sa fie buna.. Ma intreb daca or sa faca la fel ca la Shrek, partea a 4-a sa fie ultima in care ajung inapoi la zoo, sau isi gasesc familii...
alex_il_fenomeno pe 23 iunie 2012 15:53
primele doua au fost foarte dragute , speram ca si acesta sa respecte blazonul .

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Cronică

jinglebells