O intalnire intamplatoare cu realizatorul de filme Robert Rodriguez l-a lasat pe Benicio Del Toro destul de incurcat. La o petrecere, Robert s-a apropiat sa-l salute pe actor si i-a spus scurt: “Sa nu te tunzi!”
“Am ramas interzis. Care era problema lui? Ce trebuia sa inteleg din asta?”, isi aminteste Benicio, zambind. A doua zi totul a devenit clar, cand Robert l-a sunat si i-a povestit despre Sin City si Jackie Boy, personajul pe care voia ca Benito sa-l interpreteze.
Actorul nu cunostea lucrarile lui Frank Miller, dar a fost intrigat. Cand Robert i-a aratat niste secvente filmate, a fost cucerit. “M-am hotarat pe loc. Stiam ca va fi o mare aventura. Si am avut dreptate.”
Del Toro il interpreteaza pe Jackie Boy, un barbat ce abuzeaza de puterea pe care i-o da insigna de politist – e politist-erou – care a luat-o pe cai gresite. Cand isi duce gasca de prieteni in Orasul Vechi, ca sa se distreze cu Doamnele Noptii, da de necaz.
Prostituatele, conduse de frumoasa, dar periculoasa Gail (Rosario Dawson), cu ajutorul fostului ei iubit Dwight (Clive Owen), nu sunt deloc niste victime.
Lui Del Toro i-au placut mult tehnica inovatoare de filmare adoptata de Robert Rodriguez, ritmul stilizat al dialogului de film noir, si galeria de caractere fantastice creata de Frank Miller. “E o lume intreaga, de sine statatoare”, explica Del Toro. “Iar, cand imbini tehnica lui Robert cu povestea lui Frank, merge de minune. A fost o experienta extraordinara.”
Del Toro, in varsta de 37 de ani, este unul dintre cei mai talentati actori de film din ziua de azi. De curand, a castigat a doua nominalizare la Premiile Oscar pentru excelenta interpretare a unui fost detinut care se chinuieste sa-si refaca viata, in 21 Grams. A castigat un Oscar pentru interpretarea unui politist mexican in filmul Traffic, regizat de Steven Soderbergh.
A facut parte dintr-o distributie excelenta in The Usual Suspects, a jucat alaturi de Johnny Deep in Fear and Loathing in Las Vegas si a interpretat fenomenal un raufacator impertutbabil in Snatch, regizat de Guy Ritchie.
Del Toro s-a nascut in Puerto Rico si a crescut in Pennsylvania. A debutat in film in blockbuster-ul License To Kill.
Sin City este regizat de Robert Rodriguez si Frank Miller, creatorul benzilor desenate. O scena din film, cea in care au jucat Del Toro si Clive Owen, a fost regizata din Quentin Tarantino, bun prieten cu Rodriguez.
I: Robert Rodriguez si Frank Miller si-au respectat viziunea? A iesit filmul asa cum si-au dorit?
B.D.T.: Da, absolut. Poate chiar mai bine. Si-au propus sa transforme benzile desenate intr-un film si n-au iesit din litera lor, desi au folosit actori adevarati. Probabil ar fi fost mai aproape de original daca ar fi facut un desen animat, dar, cu actori, au reusit sa pastreze spiritul si sufletul lucrarilor create de Frank Miller.
I: Intr-o scena memorabila, cu Dwight, interpretat de Clive Owen, iti iese din frunte teava unui pistol. Cum te-ai simtit?
B.D.T.: Ca sa fiu sincer cu tine (rade), nu simti nimic. Ciudat este cand vezi scena pe ecran si cand te gandesti: “A, da, imi amintesc ziua aia.” Cei care s-au ocupat de machiaj au fost minunati. Am stat cu chestia aia pe frunte toata ziua, si nu s-a clintit deloc.
I: Te-ai distrat cand ai filmat scenele acelea?
B.D.T.: Da ! La un moment dat, eram cu Quentin Tarantino, Robert Rodriguez si Frank Miller, inconjurati de ecranul verde. Nici macar nu aveam masina. Stateam pe niste lazi, cu un volan... M-am uitat la Clive, el s-a uitat la mine si am izbucnit in ras. El vedea un actor cu o gaura imensa in cap... Nu ne mai puteam opri din ras. Abia am reusit sa terminam scena. A fost distractiv.
I: Din cauza personajului interpretat, esti foarte schimbat. Ti-a fost de ajutor sau nu?
B.D.T.: Cred ca da, pentru ca m-am putut “ascunde”. In majoritatea filmelor, mai putin inseamna mai mult, dar, in acest film, mai mult este chiar mai mult. Asa ca, m-a ajutat sa joc machiat, pentru ca asa o cere acest film.
I: Cum abordezi un astfel de caracter?
B.D.T.: Am vrut sa vorbesc ca Tom Waits, dar am ajuns sa vorbesc mai mult ca Michael Wincott, care mi-e prieten. L-am sunat si i-am zis ca imi pare rau, dar ca o sa vorbesc ca el, desi nu asta mi-a fost intentia. Are o voce deosebita, frumoasa. Dar totul s-a redus la scenariu, asta e concluzia. Scenariu e cel mai important, cel putin, pentru mine. De la el pornind, incerci sa-ti interpretezi personajul.
I: Esti un fan al genului noir?
B.D.T.: Da. Cred ca Frank Miller seamana mult ca stil cu Dashiell Hammett – stilul zeflemitor, femeile fatale... Este foarte mult influentat de Raymond Chandler.
I: Ce parere ai despre aspectul tehnic al filmului? Te-a deranjat ecranul verde sau te-ai adaptat la conditii?
B.D.T.: M-am adaptat. Poate ca m-a deranjat vreo 15 minute, dar dupa aceea m-am obisnuit. E ca si cum ai juca intr-o piesa fara recuzita.
I: Ce te-a atras la Sin City?
B.D.T.: La inceput, m-a atras Robert Rodriguez. L-am intalnit la o petrecere. Stiam cine era si ii stiam filmele. A venit la mine si mi-a spus: “Sa nu te tunzi !” M-a lasat masca. A doua zi, m-a sunat si ne-am intalnit. Si-a scos laptop-ul pe care avea filmata prima scena a filmului. Am vazut-o si i-am spus: “Nu cunosc lucrarile lui Frank Miller, dar vreau sa joc si eu, cred ca o sa fie o aventura.” M-am dus la el a doua zi. Filmase deja scena de inceput din Sin City. Lucrez de multi ani in profesia asta si mi-am dat seama imediat ca va fi ceva special, ceva original.
I-am spus ca sunt interesat. Am luat The Big Fat Kill, scrisa de Frank Miller, am citit-o si l-am sunat, spunandu-i ca accept. Filmarile au durat cinci zile. Asta a fost tot.
I: Pentru ca e transpunerea unui roman grafic, violenta e mai putin deranjanta?
B.D.T.: Pentru mine, da. In Road Runner, coiotul cade in prapastie tot timpul. Tom si Jerry se snopesc din bataie continuu. Nu este o violenta reala.
I: Ce reprezinta personajul tau in poveste?
B.D.T.: Pentru mine, e o persoana care a uitat de unde a pornit, dupa ce a avut succes. Era un politist erou care a dat de putere si a devenit dependent de putere. Da, e un baiat rau, genul de tip care nu-ti place, cel care isi uita originile.
I: Robert a spus ca tu ai cerut sa ti se puna niste proteze pe fata. De ce?
B.D.T.: Frank Miller nu este doar scriitorul, ci si artistul din spatele benzilor desenate. Jackie Boy avea fata mai ascutita decat a mea. Robert lucreaza cu un grup de machiori excelenti, asa ca i-am zis sa profitam de ei si a acceptat. Imi place ce a iesit (rade). Imi amintesc ca si lui Quentin Tarantino i-a placut, cand m-a vazut prima oara.
I: Ai lucrat cu trei regizori, punandu-l la socoteala si pe Quentin, la scena respectiva. Cred ca nu a fost foarte deranjat de ecranul verde si de tehnologia utilizata.
B.D.T.: Asa e. Quentin e o forta a naturii. De cum a aparut, a fost vedeta de pe platou. Este foarte bun. S-au pus in practica toate ideile lui.
I: Dialogul este efectiv cel din benzile desenate. Cum a mers?
B.D.T.: Mi-e mi s-a parut foarte bun dialogul, desi, in realitate, poate nu se vorbeste la fel de mult. Dar mi s-a parut minunat, in gen Dashiell Hammett sau Philip Marlowe. Te trimite inapoi in timp, la fimele noir din anii ’40.
I: Cum ti s-a parut aceasta incercare de a tanspune benzile desenate cadru cu cadru pentru marele ecran?
B.D.T.: E foarte interesant. M-am simtit ca si cum am avut harta traseului ce urma sa-l strabat. Stiam exact ce urma sa faca personajul meu. Robert n-a vrut sa iasa din litera cartii. Cand ai un scenariu, il citesti si fiecare isi face o imagine despre ce o sa iasa, dar aici ideea era foarte clara, pe hartie, n-a trebuit decat sa o punem in practica.
Multumiri MediaPro Film Distribution pentru amabilitatea cu care ne-a pus la dispozitie acest interviu.
