65 de ţări aşteaptă votul Academiei Americane de Film
de Gloria Sauciuc in 9 Nov 2009
65 de ţări şi-au trimis cel mai bun film al anului către cei 6000 membri ai Academiei Americane de Film, spre a fi evaluate şi nominalizate la categoria Cel mai bun film străin. Nominalizaţii vor fi anunţaţi pe 2 februarie 2010, iar Gala decernării premiilor va avea loc pe 7 martie anul viitor. Să aruncăm împreună o privire către subiectele filmelor trimise de fiecare ţară în parte, dar şi la premiile pe care le-au obţinut până acum, ca să facem primele predicţii în legătură cu lista finală a nominalizaţilor. Să nu utăm că producţiile de mai jos sunt concurenţii direcţi ai filmului românesc Poliţist, adjectiv, câştigătorul Marelui premiu al Juriului secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi a unui premiu Fipresci.
Albania
Alive!
(Artan Minarolli)
Un tânăr albanez lipsit de griji se trezeşte târât într-un război al familiilor atunci când se întoarce acasă cu ocazia unei înmormântări, ajungând apoi un urmărit general.
Premii: Bursa Festivalului de Film de la Belgrad, B2B.
Distribuţie: Wildart Film
Argentina
El secreto de sus ojos
(Juan Jose Campanella)
Un film complex, plin de ambiţie, care îmbină poveşti de dragoste ce se întind pe două generaţii, un thriller cu accente de film poliţist, ceva comedie şi critică politică.
Haddock Films vinde filmul.
Armenia
Autumn of the Magician
(Rouben Kevorkov şi Vaheh Kevorkov)
Documentar despre faimosul poet, scriitor şi scenarist Tonino Guerra, care a lucrat cu regizori precum Fellini, Antonioni şi Tarkovski.
Distribuţie: Sharm Holdings
Australia
Samson and Delilah
(Warwick Thornton)
O poveste romantică despre existenţa haotică a doi tineri aborigeni dintr-o rezervaţie, în regia unui autor aflat la primul film.
Premii: Cannes (Camera d'Or), Australian Writers Guild (cel mai original film, scenariu), Slovacia (regizor), St. Tropez ( film, actor, actriţă).
Distribuţie: Elle Driver
Austria
For a Moment, Freedom
(Arash T. Riahi)
O poveste emoţionantă a trei grupuri diferite de imigranţi iranieni care se luptă să treacă graniţe şi să ajungă să capete azil politic în Europa.
Premii: Festivalul de film Montreal (Golden Zenith, cel mai bun lungmetraj de debut), Zurich (cel mai bun lungmetraj de debut).
Distribuţie: Les Films du Losange
Bangladesh
Beyond the Circle
(Golam Rabbany Biplob)
Un meşter olar naiv şi un flautist autodidact sunt exploataţi de către un "patron al artelor", într-o fabulă politică.
Distribuţie: Impress Telefilm
Belgia
The Misfortunates
(Felix Van Groeningen)
Un viitor tată îşi rememorează tinereţea petrecută printre rude cu probleme psihice, încercând să înţeleagă ce înseamnă familia.
Premii: Cannes (Menţiunea specială pentru cinematograful de artă), Hamptons Intl. Film Festival (film, scenariu, imagine).
Distribuţie: MK2
Bolivia
Zona sur
(Juan Carlos Valdivia)
Povestea unei familii înstărite din La Paz care se luptă cu sărăcirea ţării şi problemele politice.
Bosnia şi Herţegovina
Guardians of the Night
(Namik Kabil)
Doi paznici de noapte stau de vorbă despre vieţile, relaţiile, temerile şi visele lor în timp ce patrulează printr-un mare magazin din Sarajevo-ul actual.
Brazilia
Time of Fear
(Sergio Rezende)
Poveste poliţistă inspirată din fapte reale, care se petrece în timpul unui val de violenţă al bandelor din Sao Paulo, care a avut loc în 2006. Filmul de 4.5 milioane de dolari a avut premiera în Brazilia o zi după începerea procesului contra lui Marco Herbas Camacho, personajul acuzat că ar fi pus la cale atacurile.
Bulgaria
The World is Big and Salvation Lurks around the Corner
(Stephan Komandarev)
Un băieţel cu amnezie în urma unui accident e vindecat de către bunicul său, care foloseşte jocul de şah pentru a-l ajuta pe micuţ să îşi recupereze identitatea.
Premii: Bergen Intl. Film Festival (Marele Premiu), Sofia (film bulgar, premiul publicului), Varşovia (premiul special al juriului)
Canada
I Killed My Mother
(Xavier Dolan)
Plasat într-o suburbie anonimă a Montrealului, filmul e despre relaţia problematică a unui adolescent cu mama lui divorţată.
Premii: Cannes (Premiul Art Cinema, Regard Jeunes, SACD); Namur (Bayard d'Or, actriţa, cel mai bun prim scenariu), Reykjavik, Vancouver, Zagreb
Chile
Dawson Isla 10
(Miguel Littin)
Povestea adevărată a politicianului şi a prizonierului politic Sergio Bitar, condamnat la închisoare într-un lagăr de concentrare de pe o insuliţă pe coasta Chile, în timpul loviturii de stat din 1973.
Regizorul Littin a mai fost de două ori nominalizat la Oscar.
China
Forever Enthralled
(Kaige Chen)
Regizorul de la "Farewell My Concubine" se întoarce la universul operei din Beijing cu o biografie a starului de operă Mei Lanfang (Leon Lei).
Premiile Asian Film (premiul pentru cel mai bun debutant), premiile Golden Phoenix, China, premiile Cocoşul de Aur (film, regizor, actor în rol secundar).
Columbia
The Wind Journeys
(Ciro Guerra)
Însoţit de un tânăr muzicant în devenire, un cântăreţ la acordeon îmbătrânit călătoreşte spre nord în această poveste dulce-amară.
Premii: Festivalul de film Bogota (cel mai bun film columbian, cel mai bun regizor), Cannes.
Croaţia
Donkey
(Antonio Nuic)
Pe măsură ce războiul din fosta Iugoslavie slăbeşte, în 1995, o familie disfuncţională cu bărbaţi duri dintr-un sătuc îndepărtat din Herţegovina scoate la iveală contrastele din interiorul ei.
Cuba
Fallen Gods
(Ernesto Daranas)
O poveste politică în jurul lui Ponce de Leon, contestatul om politic şi în acelaşi timp proxenet din Havana, asasinat în 1910.
Premii: Cine Ceara (actriţă, regie).
Cehia
Protektor
(Marek Najbrt)
Un thriller plasat în anii celui de-al doilea război mondial, când un prezentator de radio din Cehoslovacia ocupată de nazişti încearcă să-şi protejeze soţia atunci când acesteia i se descoperă originea evreiască.
Spune-ti parerea
Categorii articole
Gossip
-
Lady Gaga în filmul lui Tarantino
Cântăreaţa, al cărei mare fan este şi regizorul, va juca rolul unei asasine cu sânge rece - Johnny Depp, în pijama prin Veneţia
- Mark Wahlberg, nu în cea mai bună formă
- Judi Dench pregăteşte o autobiografie
- Pattinson a provocat isteria fanilor la filmările producţiei Aminteşte-ţi de mine
Ştiri cinema
-
Cine ar putea intra în cursa pentru Oscaruri în 2011?
Primele previziuni ale presei americane pentru ediţia de anul viitor a prestigioaselor premii - Tim Burton vrea să realizeze un film 3D cu familia Addams
- Spielberg ar putea călători în alte dimensiuni
- Jennifer Lopez, om la apă
- Teaser trailer la MegaMind
Producţie
-
După Legion, în producţie Priest
Paul Bettany şi Scott Charles Stewart îşi reunesc forţele pentru un nou thriller horror, de data aceasta cu vampiri. - Se filmează The Descendants, cu George Clooney ca protagonist
- Green Lantern îşi lărgeşte echipa cu doi actori din Noua Zeelandă
- John Krasinski în Something Borrowed
- James Cameron lasă Pandora pentru adâncurile oceanului
Cronică
-
Cronică: Poliţai în misiune/Cop Out
Bruce Willis şi Tracy Morgan se/te distrează de minune - Cronică: An Education
- Cronică: Circul vesel
- The Hurt Locker: în pielea unor oameni care îşi riscă viaţa
- Cronică Alice în Ţara Minunilor
Dosarele X
-
Viitorul e 3D
Vezi încotro se îndreaptă tehnologia 3D şi ce te va aştepta la cinema (sau acasă) în viitor - Filme pierdute pe drum
- „Dacă dragoste nu e, nimic nu e"
- Topul ideilor SF, fantastice şi horror
- Câştigătorii Oscarurilor din 2010 - previziuni astrologice
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
Premii filme
Filme noi
- Filme 2012
- Filme 2011
- Filme 2010
- Filme 2009
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2010
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- MegaMind
- Eu când vreau să fluier, fluier
- Eat, Pray, Love
- The Mechanic
- Circul Vesel
- Predators
- Shrek Forever After
Filme populare
- Avatar
- Prince of Persia: The Sands of Time
- Sherlock Holmes
- The Twilight Saga: Eclipse
- The Book of Eli
- Harry Potter and the Deathly Hallows: Part I
- Shutter Island
- Clash of the Titans
- Iron Man 2
- Shrek Forever After
- The Expendables
- The Last Airbender
- Salt
- Spartacus: Blood and Sand
- Predators
- Inception
- The Green Hornet
Premiere cinema
În curând la cinema
- Eu când vreau să fluier, fluier
- Antichrist
- The Bounty Hunter
- The Princess and the Frog
- The Road
- She's Out of My League
- Hot Tub Time Machine
- Green Zone
- Whatever Works
- Poker
- Clash of the Titans
- Date Night
- Kick-Ass
- When in Rome
- The Men Who Stare at Goats
- Brooklyn's Finest
- Kapitalism - Reţeta noastră
- Iron Man 2
- Moon
- Bakjwi
- The Last Song
- Centurion
- Dark Country
- Robin Hood
- Das weiße Band
Filme noi în SUA
- How to Train Your Dragon
- Clash of the Titans
- Greenberg
- Repo Men
- The Last Song
- Diary of a Wimpy Kid
- Why Did I Get Married Too
- Furry Vengeance
- Dante's Inferno Animated
- The Losers
- Date Night
- Kick-Ass
- Death at a Funeral
- Piranha 3D
- The Back-Up Plan
- MacGruber
- Wall Street: Money Never Sleeps
- A Nightmare on Elm Street
- Iron Man 2
- Letters to Juliet
- Robin Hood
- Shrek Forever After
- Prince of Persia: The Sands of Time
- Sex and the City 2
- Killers
- Marmaduke
- The A-Team
- Get Him to the Greek
- The Karate Kid
- Toy Story 3
- Footloose




























Acum la TV
Părerea ta
Spune-ţi părereaOare nu s-a saturat lumea de filme romanesti a caror actiune se desfasoara in perioada comunista?
Politist, adjectiv nu-i cu / despre comunisti, dar cum nu l-ai vazut n-are rost sa povestim. Apoi, despre comunisti se poate face film in fel si chip. Nu stiu daca ai auzit, inclin sa cred ca nu, despre un regizor sovietic (subliniez: sovietic!), care a facut doua filme despre comunisti, capodopere ambele amandou: Sclava iubirii, in anii '70, si Soare inselator, in anii '90 - cu asta din urma luand Oscarul (care, fie vorba intre noi, e un premiu destul de conjunctural, mai rau decat Nobel-ul pentru Pace ori literatura).
Traiasca lupta pentru pace !
Dumnezeu sa l odihneasca pe Maestrul Dinica