11.07.2019
Patrick Stewart revine în rolul său legendar din Star Trek într-un serial ceva mai „cu picioarele pe pământ” față de aventurile sale interstelare din Star Trek: The Next Generation. Până la debutul de la sfârșitul anului al lui Star Trek: Picard, un poster primit cu interes de fani a fost publicat online și anunță debutul seriei pentru sfârșitul lui 2019.
Fanii serialului și ai personajului au fost cuceriți nu atât de cromatica „de foc” a posterului, ori de costumația pământeană a lui Picard, cât de companionul acestuia, ce poartă la gât un pandantiv cu simbolul Starfleet.
Cum intriga nu a fost încă dezvăluită, publicațiile de profil au preluat informația afișată de imdb.com: „Serialul este inspirat din Star Trek: The Next Generation și îl are ...Taguri: Alex Kurtzman, Star Trek: Picard, Star Trek: The Next Generation, Patrick Stewart
22.03.2017
Spider-Man: Homecoming va ajunge în cinematografele noastre pe 7 iulie 2017 iar viitorul francizei nu mai este învăluit în mister, după transferul de drepturi asupra personajului de la Sony către Marvel. Și asta pentru că un spin off este în pregătire. Extraterestrul Venom, a cărui primă gazdă umană a fost chiar Spider-Man, va avea propriul film, cu lansarea pe teritoriul american pe 18 octombrie 2018, scrie Empire Online.
Venom, portretizat în benzile desenate Marvel ca un extraterestru cu o înfățișare aproape lichidă, este un parazit ce trăiește în simbioză cu o gazdă. Ajuns pe Pământ, intră în simbioză cu Spider-Man. Ulterior, supereroul se rupe de extraterestru, intuind influența malefică a acestuia dar și planurile lui diabolice.
Dacă în f...Taguri: Avatar 2, Aquaman, Avi Arad, Jeff Pinkner, Scott Rosenberg, Dante Harper, The Amazing Spider-Man 2, Alex Kurtzman, Spider-Man 3, Spider-Man: Homecoming
10.02.2017
În 2016, Fantasy-ul cel mai gustat de români a fost Warcraft: Începutul, cu 216.000 spectatori. Anul 2017 aduce nu mai puțin de zece producții ce se încadrează genului. Iată despre ce filme este vorba.
A Monster Calls/Copacul cu poveştiIntră în cinematografele noastre pe 24 februarie
Bazat pe romanul omonim scris de Patrick Ness, „A Monster Calls” este povestea emoționantă a unui băiat cu o copilărie umbrită de boala gravă a mamei (Felicity Jones) sale și vizitele nocturne ale unui monstru milenar. Liam Neeson și Sigourney Weaver au partituri în film.
Regizor este spaniolul J.A. Bayona, care a semnat emoționantele El orfanato/Orfelinatul (2007) și The Impossible/Paradisul spulberat (2012) și căruia i s-au dat pe mână viitoarele super-producții Untitled J...Taguri: Warcraft, Jumanji, Robin Williams, Dwayne Johnson, Thor: Ragnarok, The Dark Tower, Jake Johnson, Annabelle Wallis, Sofia Boutella, Tom Cruise
11.08.2016
Lansat special pentru serviciul de streaming al CBS (CBS All Access), Star Trek: Discovery aduce personaje noi în franciză, fără legătură cu cele din filmul de anul acesta, Star Trek Beyond, însă cu un element inedit – o protagonistă de culoare. Informaţia a fost obţinută de Variety.com, care a aflat că aceasta este dorinţa realizatorilor, Bryan Fuller şi Alex Kurtzman, care sunt acum în căutarea actriţei potrivite.Fuller le-a menţionat la Comic-Con pe Mae Jamison, prima astronaută americană de culoare şi pe Nichelle Nichols, singura actriţă din serialul original Star Trek (şi singura reprezentantă a afro-americanilor), drept surse de inspiraţie pentru noul rol. „Cred că Star Trek este un serial al ‘lucurilor în premieră'”, a spus el.De remarcat că pr...Taguri: Star Trek: Discovery, Star Trek: Voyager, Kate Mulgrew, Star Trek: Deep Space Nine, Avery Brooks, Nichelle Nichols, Alex Kurtzman, Bryan Fuller
10.02.2016
Starul Piraţilor din Caraibe se alătură Universului Monştrilor Clasici ai studiourilor Universal, scrie Deadline.com. Johnny Depp „se va face nevăzut” în cea mai recentă adaptare a romanului lui H.G. Wells din 1987, Omul Inivizibil.
Povestea omului de ştiinţă care găseşte o modalitate de a deveni invizibil – dar care, făcând asta, începe să îşi piardă minţile – va fi produsă de două nume cu greutate în breaslă: Alex Kurtzman şi Chris Morgan. Pelicula nu are, momentan, un regizor ataşat.
În seria filmelor prin care Universal vrea să reaprindă interesul publicului faţă de unele figuri clasice de monştri din filmele sale – urmând, în parte, exemplul Marvel – se înscrie reboot-ul lui The Mummy, ce va ajunge în cinematografe în iunie 2017, cu Tom...Taguri: Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales, Alice Through the Looking Glass, The Mummy, actor, Alex Kurtzman, Johnny Depp
03.11.2015
Un nou serial TV Star Trek se pregăteste de lansare în ianuarie 2017, potrivit unui comunicat preluat de TheHollywoodReporter.com, în care se mai menţionează că de producţie se va ocupa şi Alex Kurtzman, cel care s-a aflat printre scenariştii şi producătorii a două dintre filmele relansate Star Trek - Star Trek (2009) și Star Trek: Into Darkness'(2013).
Serialul va rula în premieră pe canalul CBS din Statele Unite, urmând ca ulterior să fie distribuit în toată lumea prin CBS Studios International. Noi personaje vor fi introduse în scenă, însă acţiunea nu va fi legată de cea a lui Star Trek Beyond, pelicula regizată de Justin Lin, ce urmează să apară în vara lui 2016.
„Acestă nouă serie va merge cu îndrăzneală acolo unde nici una dintre anterioarele seri...Taguri: Star Trek Beyond, Star Trek Into Darkness, Star Trek The Original Series, Alex Kurtzman
15.10.2015
Se lucrează încă la noul filmThe Mummy – lansarea a fost chiar amânată din iunie 2016 în martie 2017 – iar distribuţia urmează să fie completată cât de curând cu antagonistul peliculei. Iar pentru ca filmul, un reboot, să fie cu totul diferit de ce am văzut până acum, producătorii ar putea alege ca Mumia ce va teroriza protagoniştii să fie de genul feminin.
Informaţia a fost preluată de către TheHollywoodReporter.com, ce a amintit şi faptul că acțiunea filmului va fi plasată în zilele noastre şi că se doreşte a fi, aşa cum s-a exprimat regizorul Alex Kurtzman, o combinaţie de „horror cu oricare dintre genurile suspans sau acţiune”.
Filmul Mumia s-a lansat în 1932 şi a fost refăcut în 1999, cu Brendan Fraser şi Rachel Weisz în rolurile central...Taguri: Alex Kurtzman, The Mummy
26.11.2014
Revista Forbes publică liste anuale cu celebrităţile cel mai bine plătite de la Hollywood, pe marele sau micul ecran. Dar The Hollywood Reporter (THR) face mai mulţi paşi în plus şi oferă o "hartă" financiară aproape exhaustivă a industriei cinematografice şi de televiziune din Statele Unite. Iată mai jos detalii despre actorii şi actriţele cu cele mai mari onorarii, dar şi cât câştigă regizorii, producătorii, scenariştii, directorii de imagine, figuranţii şi cascadorii.În ceea ce priveşte recordurile, iese în evidenţă Robert Downey Jr., cu 75 de milioane de dolari încasate într-un singur an calendaristic mai ales datorită lui Iron Man 3. Dwayne Johnson a câştigat 52 de milioane de dolari, iar Leonardo DiCaprio 45 de milioane. Actriţele au onorarii mai m...Taguri: Iron Man 3, Simon Kinberg, Roberto Orci, Alex Kurtzman, Adam Sandler, jerry bruckheimer, Brian Grazer, Scott Rudin, Christopher Nolan, ridley scott
25.10.2014
Universal Pictures a anunţat recent relansarea lui The Mummy, producţia fantasy şi de aventură a lui 1999, ce a avut încasări de 415 milioane de dolari la un buget de 80 de milioane. Filmul va face parte din planul studioului de a readuce pe marele ecran, sub o abordare nouă, clasicii monştri ai producţiilor sale.
Cei de la SuperheroMoviesNews.com susţin că au intrat în posesia scenariului noului The Mummy şi au dezvăluit astfel o scenă de început (ferită de spoilere), din care aflăm că protagonistul filmului este un membru al trupelor speciale ale Marinei Militare a SUA, Tyler Colt. Misiunea sa , aceea de eliminare a unui grup terorist ascuns într-un buncăr, îl poartă în deşertul irakian. Pătrunde astfel într-un loc magic, unde puternice şi misterioase forţe ...Taguri: Alex Kurtzman, The Mummy
08.08.2014
Studiourile Universal au achiziţionat recent seria de romane The Vampire Chronicles, semnate de către Anne Rice, o achiziție ce include atât volumele curente, cât şi viitoare, scrie TheHollywoodReporter.com.
Seria principală cuprinde 13 romane, urmând ca în octombrie să apară un alt roman, Prince Lestat.
Ca producători ai viitoarelor filme s-au angajat Alex Kurtzman și Roberto Orci, doi dintre scenariştii unora dintre cele mai de succes francize de la Hollywood – Star Trek, Transformers, The Amazing Spider-Man. Momentan, nu este clar ce cărţi va adapta studioul pentru marele ecran.
Unele dintre romanele lui Rice au văzut deja lumina marelui ecran: Interview with a Vampire, bazat pe prima carte din serie, a fost lansat în 1994, cu Tom Cruise şi Brad Pitt în rolurile c...Taguri: Queen of the Damned, Brad Pitt, Tom Cruise, Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles, Roberto Orci, Anne Rice, Alex Kurtzman
31.07.2014
Fostul scenarist și producător al lui Transformers, The Amazing Spider-Man, Star Trek și Star Trek Into Darkness, Alex Kurtzman a trecut în spatele camerei de filmat în 2012, când și-a făcut debutul în regie cu drama People Like Us. De atunci, a primit și regia lui Venom, un spin-off al lui The Amazing Spider-Man. Potrivit Deadline.com, cineastul a primit acum și cârma lui The Mummy, reboot-ul anunțat nu de mult de studiourile Universal.
Filmul va fi primul dintr-o franciză ce va reconstrui și conecta poveștile unor monștri clasici ai studioului, precum Frankenstein, Dracula sau Omul Invizibil. Kurtzman se va ocupa și de producția acestei serii de filme, alături de Chris Morgan.
The Mummy a fost lansat de Universal în 1999 și l-a avut în rol principal pe Brendan Fra...Taguri: The Mummy, Alex Kurtzman
18.07.2014
Deși au în lista francizelor de succes titluri precum Jason Bourne, Fast and Furious, Despicable Me și Jurassic Park, cei de la Universal Pictures sunt de părere că ar beneficia destul de mult și de pe urma filmelor cu monștri clasici din portofoliu, scrie Deadline.com.
Astfel, ghidându-se parcă după planul cinematografic gândit de Marvel pentru supereroii săi, Universal va integra într-o serie de filme „supermonștri” precum Frankenstein, Dracula, The Wolf Man, creatura din Black Lagoon, The Invisible Man, Bride of Frankenstein și The Mummy.
Proiectul, aflat momentan în stadiu preliminar, va fi imaginat și supervizat de Alex Kurtzman și Chris Morgan. Kurtzman, aflat până de curând în echipă cu Robert Orci, a fost scenaristul unor filme precum Transformers, Sta...Taguri: Frankenstein, Bride of Frankenstein, The Mummy, Chris Morgan, Alex Kurtzman, Fast and Furious 4, Jurassic Park, Despicable Me
14.07.2014
Deși cele două filme The Amazing Spider-Man au adus studiourilor Sony o mulțime de bani, nu au reușit să depășească succesul obținut de trilogia originală a lui Sam Raimi. Cum studioul are în agendă extinderea universului cinematic al lui Spider-Man, se spera ca măcar The Amazing Spider-Man 2 să fi obținut rezultate mai bune.
Așteptările se îndreaptă acum spre The Amazing Spider-Man 3, a cărui lansare a fost stabilită pentru 10 iunie 2016. Însă cei de la Sony par să aibă unele probleme cu dezvoltarea continuării, scrie IGN.com, ceea ce ar putea avea ca rezultat amânarea lansării acestuia, dar și a spin-off-urilor anunțate: The Sinister Six și Venom.
Într-un interviu acordat recent IGN, Roberto Orci, angajat împreună cu Alex Kurtzman să imagineze scenariu...Taguri: The Amazing Spider-Man 2, Alex Kurtzman, Roberto Orci, The Amazing Spider-Man 3
23.04.2014
Au lucrat împreună la titluri ce fac parte din cele mai mari francize de la Hollywood: The Amazing Spider-Man 2, două filme Transformers, Mission Impossible III şi Star Trek Into Darkness. După aproape zece ani de colaborare - au în agenda comună şi filme independente precum Now You See Me şi People Like Us - Alex Kurtzman şi Roberto Orci au decis să-şi continue separat proiectele cinematografice.
Variety.com relatează însă - citând surse apropiate celor doi - că aceştia vor rămâne colaboratori pe partea de televiziune, separarea proiectelor pe care le au în derulare (e vorba de mai bine de 12 proiecte, inclusiv următoarele două filme Spider-Man) urmând a se face în mod amiabil. Momentan, nu este clar cum vor fi distribuite titlurile în lucru între cei doi c...Taguri: People Like Us, Now You See Me, Star Trek Into Darkness, Mission: Impossible III, The Amazing Spider-Man 2, Alex Kurtzman, Roberto Orci
20.09.2013
Ne-am plâns deja de prea multe ori de tot mai răspânditul obicei al Hollywood-ului de a refolosi vechi subiecte, dar sunt mari şanse ca Sleepy Hollow să fi actualizat atât de bine Legenda călăreţului fără cap, încât acest lucru să nu deranjeze. Dacă evenimentele din povestirea lui Washington Irving „Legenda călăreţului fără cap” aveau loc în 1790, serialul creat de scenariştii Alex Kurtzman şi Robert Orci mută totul în 2013 şi reambalează inspirat aventura, creând un fundal în acelaşi timp înspăimântător şi misterios.Citeşte AICI despre cele mai interesante noi seriale ale toamnei.După ce îl scurtează de cap pe vestitul călăreţ cândva în 1781 şi este rănit în înfruntare, eroul povestirii Ichabod Crane (Tom Mison) se trezeşte ca prin minu...Taguri: Alex Kurtzman, Roberto Orci, Nicole Beharie, Tom Mison, Sleepy Hollow
20.06.2013
Actriţa Shailene Woodley (The Descendants) a păşit deja în mai multe rânduri pe platourile de filmare ale lui The Amazing Spider-Man 2, imagini de la filmări în care îşi face apariţia şi personajul său din film, Mary Jane Watson, fiind preluate şi difuzate de canalele media de profil. Scenele filmate până acum de actriţă nu vor fi incluse însă în film, ca urmare a unei neaşteptate decizii creative a realizatorilor, ce o va scoate total din această continuare a noii trilogii pe viitoarea iubită a lui Peter Parker, după cum relatează The Hollywood Reporter.
Iată explicaţia regizorului Mark Webb, preluată de site-ul mai sus menţionat: „Am luat o decizie creativă de a îmbunătăţi povestea filmului şi de a ne concentra pe relaţia dintre Peter şi Gwen”. ...Taguri: Steve Ditko, Alex Kurtzman, Mark Webber, The Amazing Spider-Man 2, Shailene Woodley
11.12.2012
Posterul Star Trek şi trailer-ul filmului au fost lansate săptămâna trecută, iar atenţia presei de peste ocean a fost direcţionată către noua producţie din apreciata serie SF printr-o recentă proiecţie a primelor nouă minute ale filmului în format IMAX. Astăzi, noi informaţii despre poveste şi distribuţie sunt dezvăluite, alături de o nouă imagine din film.
Potrivit IGN.com, actriţa Alice Eve a fost distribuită în rolul lui Carol Marcus, personaj cunoscut fanilor din Star Trek II: The Wrath of Khan drept o veche iubită de-a Căpitanului Kirk şi mama fiului său, David. Acest lucru sporeşte şi mai mult misterul poveştii imaginate (printre alţii) de Roberto Orci şi Alex Kurtzman, ţinând cont de prezenţa lui Khan în aceasta (evenimentele din acest film au ...Taguri: Into Darkness, J.J. Abrams, Chris Pine, Zachary Quinto, Benedict Cumberbatch, Alex Kurtzman, Roberto Orci, Star Trek: The Wrath of Khan, Alice Eve