Zombieland va avea un sequel. Filmul va beneficia de distribuţia originală

de Cristina Grigore în 16 Iul 2018
Emma Stone, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg şi Abigail Breslin vor relua lupta cu zombi

La aproape 10 ani de la lansarea primului film, Sony a anunţat producţia unui sequel. Potrivit Variety.com, acesta va beneficia nu doar de regizorul originalului, Ruben Fleischer (aflat acum la cârma lui Venom), dar şi de revenirea starurilor acestuia - Emma Stone, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg şi Abigail Breslin.

Echipa este întregită de scenariştii Paul Wernick şi Rhett Reese, deveniţi cunoscuţi între timp pentru franciza Deadpool, care au imaginat deja povestea continuării. Filmările sunt programate să înceapă în ianuarie 2019, iar lansarea va avea loc în octombrie. Momentan, studioul nu confirmat vreo cifră legată de bugetul de producţie; se presupune însă că aceasta va depăşi cele 24 milioane de dolari alocate primului film (care a avut încasări de peste 100 milioane de dolari la box-office-ul internaţional).

Zombieland 2 va avea aceelaşi stil horror-amuzant şi va purta echipa de celor patru eroi apoi până în inima Statelor Unite – pornind de la Casa Albă.  Ei vor înfrunta de această dată un nou soi de zombi, ceva mai evoluat, dar şi o seamă de supravieţuitori.

Exploreaza subiecte similare:

Ruben Fleischer, Emma Stone, Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Abigail Breslin, Zombieland

Alte știri din cinema

Meryl Streep, Palme d'or onorific la Cannes. Juriul acestei ediţii. Cannes imersiv

„A câștiga un premiu la Cannes, pentru comunitatea internațională de artiști, a reprezentat întotdeauna cea mai înaltă realizare în arta cinematografică”

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 26 iulie 2018 10:52
Un film de groaza bun. Salut faptul ca distributia acestuia va fi originala,

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells