Trailer extins Black Panther

de Gloria Sauciuc în 17 Oct 2017
Primul film Marvel cu distribuţie preponderent de culoare vine în cinematografele noastre pe 16 februarie 2018

Primul trailer extins pentru producţia Marvel Black Panther a fost dat publicităţii iar prima întrebare (bineîneles retorică) pe care o aduce este de ce nu a fost mai repede integrat acest personaj uimitor în filmele The Avengers.
Vocea din off a lui Martin Freeman dă măsura speculozităţii. Răzbunătorii se lansau pe marile ecrane în 2012, dar abia patru ani mai târziu T’Challa (Chadwick Boseman), alias Pantea neagră, îşi făcea apariţia în Captain America: Civil War (2016).
T’Challa e noul rege încoronat. În trailer vedem că Erik Killmonger (Michael B. Jordan) încearcă să îl detroneze pe T’Challa. Filmări de luptă cu coregrafii complicate, un costum care îl egalează pe al lui Iron Man, perspective aeriene asupra fascinantei Wakanda, sfaturi - de la Nakia (Lupita Nyong’o) - să aleagă ce fel de rege vrea să fie.
Chadwick Boseman îl joacă pe T’Challa, aka Black Panther, regele statului fictiv Wakanda, ce  - ne dovedește trailerul - nu este o „lumea a treia”, ci ascunde bogății și frumuseți de neimaginat, o junglă luxuriantă și tehnologie futuristă. Ryan Coogler (Fruitvale Station, Creed) s-a ocupat de regia filmului (turnajul s-a încheiat în aprilie, anul acesta).
După evenimentele din Captain America: Civil War, viitorul supererou revine pe tărâmul natal, la izolata, însă extrem de avansata tehnologic naţiune africană a Wakandei, pentru a succede la tron.
Însă validarea lui T’Challa drept Rege şi Black Panther este pusă la grea încercare odată ce în vizorul său intră un vechi inamic, care îl atrage într-un conflict ce pune în pericol viitorul Wakandei şi întreaga lume. Deşi nu îl numeşte direct, antagonistul menţionat este, cel mai probabil, personajul lui Michael B. Jordan (protagonist în Creed și Fruitvale Station, ambele regizate de Ryan Coogler), Erik Killmonger – un locuitor al Wakandei de multă vreme exilat, care şi-a plănuit, între timp, răzbunarea.

Exploreaza subiecte similare:

Michael B. Jordan, Chadwick Boseman, Ryan Coogler, Captain America: Civil War

Alte știri din cinema

Ménage-à-trois în filme. De la Jules et Jim, la Challengers

Challengers, nerecomandat sub 15 ani, se bazează foarte mult pe chimia dintre cei trei actori principali

5 informații interesante despre Baby Reindeer

Noua producție originală Netflix, Baby Reindeer, a fost lansată pe 11 aprilie și se bucură de o popularitate uriașă în rândul criticilor și cinefililor.

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells