Tom Hiddleston: „m-am antrenat cu doi puşcaşi marini britanici şi cu un soldat american din Forţele Navale”

de Cinemagia în 10 Mar 2017
Filmul Kong: Skull Island rulează în cinematografele noastre

Tom Hiddleston este căpitanul James Conrad, fost spion, actualmente cel mai adaptat să se descurce pe teren ostil dintre toți membrii echipei ce ajunge pe Insula Craniilor.  Distribuitorul român al filmului a pus la dispoziția cititorilor Cinemagia interviul de mai jos.

Întrebare: Ce ţi-a plăcut cel mai mult la film şi la personajul interpretat de tine? 

Tom Hiddleston: După ce s-au încheiat filmările la „Crimson Peak”, producătorul Thomas Tull mi-a prezentat „Kong: Insula Craniilor”. Am crescut cu King Kong, iar ideea de a juca într-o nouă interpretare a legendarului monstru mi s-a părut o ocazie extraordinară.

Cât despre Conrad, mi-am dorit să fie cineva care îşi începe călătoria ca un soldat inflexibil şi dur, dar pe care experienţa din junglă îl face mai uman şi umil în acelaşi timp. Este impresionat de minunea naturii pe care o reprezintă Kong.

Întrebare: Aventura a fost filmată în câteva dintre cele mai exotice locaţii de pe planetă, incluzând aici şi destinaţii din Vietnam. Cum a fost experienţa?

Tom Hiddleston: Vietnam este absolut superb, iar vietnamezii sunt foarte amabili şi primitori.. Nu mai fusesem niciodată în această parte a lumii. Aici natura este surprinzătoare şi a devenit  templu vizual pentru „Insula Craniilor”.

Întrebare: Acţiunea filmului este plasată în anul 1973. Ce impact are perioada în dinamica poveştii?

Tom Hiddleston: Este o perioadă fascinantă în istoria ştiinţei pentru că se fac tot felul de descoperiri tehnologice care permit scanarea Pământului într-o nouă manieră. De asemenea au loc şi multe schimbări politice şi sociale peste tot pe glob. Aşadar, 1973 e anul perfect pentru această aventură epică.

Întrebare: Este şi anul în care a luat sfârşit războiul vietnamez. S-a regăsit acest aspect în construcţia personajelor?

Tom Hiddleston: Filmul abordează tema războiului, dar subliniază în acelaşi timp şi curajul soldaţilor. Am o scenă în care Brie Larson îl întreabă pe Conrad - personajul meu - despre trecutul său, iar el îi povesteşte că s-a înrolat în Forţele Speciale după ce şi-a pierdut tatăl în cel de-al Doilea Război Mondial. Conrad şi-a dedicat viaţa meseriei de a găsi soldaţii pierduţi pe câmpul de luptă. Cu adevărat cutremurător este atunci când îi mărturiseşte prietenei sale că în realitate niciun soldat nu se întoarce din război.

Soldaţii conduşi de colonelul Packard (Samuel L. Jackson) au trăit lucruri îngrozitoare în Vietnam şi totuşi sunt terifiaţi de Kong şi celelalte creaturi gigantice de pe Insula Craniilor.

Întrebare: Cum ai lucrat cu Samuel L. Jackson?

Tom Hiddleston: Sam este un actor foarte talentat şi un profesionist desăvârşit. Am mai lucrat împreună la „Răzbunătorii”, aşa că ne cunoşteam deja şi ne-am înţeles bine. E interesant să lucrezi cot la cot cu Sam, e ca şi când ai juca tenis cu Novak Djokovic.

Întrebare: Personajul lui Conrad se bazează pe forţă fizică. Cum te-ai antrenat pentru rol?

Tom Hiddleston: Mi se pare obligaţie de serviciu să am o condiţie fizică excelentă, mai ales pentru filme de acest gen. În „Kong: Insula Craniilor” a fost nevoie de un nivel mai mare de rezistenţă deoarece personajul meu este veteran de război. Am încercat să ajung la gradul de pregătire de care dau dovadă soldaţii de elită, de aceea m-am antrenat cu doi puşcaşi marini britanici şi un soldat american din Forţele Navale. Disciplina antrenamentelor m-a ajutat mult la construirea personajului.

Exploreaza subiecte similare:

Kong: Skull Island, Tom Hiddleston

Alte știri din cinema

Armie Hammer ar putea fi noul Batman

Noile aventuri ale Cavalerului Negru vor ajunge în cinematografe în 2021

Trailer-ul lui Frozen II a devenit cel mai vizionat din istorie din categoria filmelor de animaţie

Animaţia se lansează în cinematografele noastre pe 22 noiembrie

Ursul de Aur a fost câştigat anul acesta de pelicula Synonymes

Filmul românesc Monştri. a obţinut la Festivalului de Film de la Berlin premiul publicului

Filmul „Monștri.” câștigă premiul cititorilor cotidianului german Tagesspiegel

Va rula pe marile noastre ecrane din toamna anului 2019

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells