TIFF 2020 începe cu o călătorie în timp: La Belle Époque

de Cinemagia în 29 Iun 2020
Filmul cu Daniel Auteuil şi Fanny Ardant dă startul festivalului pe 31 iulie

O călătorie în timp, nostalgică și plină de umor, deschide cea de-a 19-a ediție a Festivalului de Film Transilvania vineri, pe 31 iulie, când comedia romantică La Belle Époque/Cei mai frumoși ani, cu Daniel Auteuil și Fanny Ardant, va da startul festivalului. Până pe 9 august, câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului, premiate în festivaluri sau la Oscar, titluri controversate, comedii savuroase și povești inspirate din întâmplări reale vor rula seară de seară pe ecranul din Piața Unirii Open Air. Finalul va fi tot sub semnul istoriei, dar a celei personale: Delete History, o comedie trăsnită de Benoît Delépine și Gustave Kervern, pune față în față personaje trecute de vârsta a doua cu tehnologia care pare să le saboteze viețile.

Dacă ai avea șansa de a călători în timp, în ce moment din istorie ți-ai dori să te întorci? Protagonistul din La Belle Époque, jucat de starul francez Daniel Auteuil, alege să retrăiască ziua în care a cunoscut-o pe soția sa, interpretată de fermecătoarea Fanny Ardant. Distinsă în 2018 cu Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră, celebra actriță franceză a obținut anul acesta trofeul César pentru interpretare cu rolul din comedia semnată de Nicolas Bedos. Un Westworld francez cu actori în loc de roboți, La Belle Époque, proiectat în premieră mondială la Cannes, "ne ajută să ne reamintim adevăratele motive pentru care ne îndrăgostim", scrie Variety.

Tot o comedie franceză, una premiată cu Ursul de Argint la Berlin, va închide TIFF 2020 în Piața Unirii Open Air duminică, 9 august: Effacer l'historique/Delete History, cel mai nou film de Benoît Delépine și Gustave Kervern, favoriți ai publicului la TIFF în trecut, cu Aaltra. Victimele internetului declară război giganților tehnologici în comedia savuroasă care surprinde efectele bulversante ale digitalizării asupra vieții cotidiene a celor trecuți de vârsta a doua. Trei vecini dintr-un oraș de provincie, fiecare sabotat în felul lui de o lume care te ia prin surprindere, sunt deciși să elibereze omenirea de sub dictatura digitală.

Îndelung discutate și foarte premiate, filmele prezentate în Piața Unirii din Cluj-Napoca vor transforma serile de august într-un spectacol cinematografic. La dolce vita al lui Federico Fellini, sub cerul din Cluj, va fi un moment de neratat pentru cinefili. În premieră vor rula Corpus Christi (r. Jan Komasa), propunerea Poloniei la Oscar, și comedia Military Wives, cu Kristin Scott Thomas, semnată de Peter Cattaneo, regizorul lui The Full Monty. Les Traducteurs/The Translators este un thriller cu hackeri și traducători de literatură - improbabilă alăturare, dar palpitant pusă în scenă de Régis Roinsard, cu Lambert Wilson, Olga Kurylenko și Riccardo Scamarcio. Nu va lipsi de la această ediție nici thriller-ul câștigător al Galei Oscar de anul acesta și al Palme d’Or la Cannes 2019, Parasite (r. Bong Joon Ho).

Filmele La Belle Époque, Parasite, Les Traducteurs sunt distribuite în România de Independența Film. Corpus Christi este distribuit de Bad Unicorn.

Exploreaza subiecte similare:

Daniel Auteuil, Fanny Ardant, Effacer l'historique, La Belle Époque, La Dolce vita, Boze Cialo, Military Wives, Les Traducteurs , Parasite, Federico Fellini, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio, Lambert Wilson, Kristin Scott Thomas, festival:tiff 2020

Alte știri din cinema

Javicia Leslie este prima Batwoman de culoare

Serialul The CW Batwoman va reveni cu al doilea sezon în luna ianuarie

Actriţă din serialul Glee, dată dispărută după un accident pe un lac

Naya Rivera, interpreta Santanei, este acum căutată cu echipe de scufundători

Festivalul Anonimul va avea loc între 12 şi 16 august, în Delta Dunării

Cea de-a 17-a ediţie a festivalului va oferi doar proiecţii gratuite în aer liber

Chris Hemsworth, pregătit să se facă mai musculos decât în Thor pentru biopicul cu Hulk Hogan

“Acest film va fi un proiect cu adevărat distractiv... pregătirea pentru rol va fi de o intensitate fizică demențială”

Părerea ta

Spune-ţi părerea
blackmore pe 30 iunie 2020 01:34
TIFF singurul festival de film din lume unde se difuzeaza si filme.Pacat ca are director un nazist Tudor Giurgiu si are loc intr-un oras nazist: Cluj Napoca

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells