Condamnare pentru Gérard Depardieu!

de Ştefan Dobroiu în 13 Mai 2025
Actorul francez era judecat pentru abuz sexual

Dacă Kevin Spacey nu a obţinut niciodată o sentinţă defavorabilă la acuzaţiile de comportament sexual inadecvat, nu la fel stau lucrurile cu legendarul Gérard Depardieu, unul dintre cei mai recognoscibili actori francezi din toate timpurile: acesta a fost condamnat azi la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală în timpul filmărilor la producţia Les volets verts, din 2021.

Victimele sale au fost o scenografă în vârstă de 54 de ani şi o asistentă de producţie în vârstă de 34 de ani. Actorul nu a fost prezent la sentinţa pronunţată acum câteva ore de un tribunal penal parizian. Conform mărturiei scenografei, Depardieu a pipăit-o îndelung, inclusiv în zona pubiană şi pe fese, iar apoi i-a strâns sânii în palme. Victima a mai spus că actorul a îndemnat-o să îi atingă penisul şi i-a sugerat că vrea s-o violeze. Cealaltă victimă a declarat că, într-un incident separat, actorul i-a strâns în palme sânii şi fesele. În apărarea sa, actorul a declarat că gesturile sale nu aveau tentă sexuală. Poate doar voia să întrebe cât e ceasul şi nu şi-a găsit cuvintele?

Depardieu a fost acuzat de mai mult de 20 de femei pentru agresiuni similare, dar acesta e primul proces la care se dă o sentinţă finală. Conform The Washington Post, problemele cu legea ale actorului abia încep, căci acesta a fost acuzat de actriţa Charlotte Arnould că ar fi violat-o în reşedinţa sa în anul 2018, iar procurorii care au investigat cazul au decis iniţierea unui proces. Dacă este condamnat, Depardieu cu siguranţă nu va mai primi o pedeapsă cu suspendare.

Actorul a mai iscat controverse cu admiraţia sa pentru Vladimir Putin, iar în Ucraina cele peste 200 de filme ale sale au primit interdicţie de difuzare la posturile TV şi în cinematografe în 2015, după mai multe declaraţii publice în care Depardieu punea la îndoială dreptul ţării de a exista şi statutul de stat suveran.

Exploreaza subiecte similare:

Gérard Depardieu

Alte știri din cinema

You Can See Everything, tot mai pe val. Când se lansează în România

Filmul la care e bine să intri ştiind cât mai puţine va fi distribuit şi la noi în ţară

Sandra Hüller, regina... Banatului în Doomsday?

Actriţa a fost cooptată în Universul Cinematografic Marvel într-un rol ce i-ar putea amuza pe români

Universul Alien, în expansiune: la ce proiect nou se lucrează

Ridley Scott îşi doreşte un nou film Alien şi şi-a ales scenaristul

Favoriţii pentru rolul lui James Bond!

Mai mulţi actori dau probe în acest moment, dar doi par a avea cele mai mari şanse

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costirik pe 13 mai 2025 16:39
Le-a pipăit de le-a luat naiba, dar actorul a declarat că gesturile sale nu aveau tentă sexuală:))). De fapt, are diplomă de doctor și doar le făcea un control:))). Nu degeaba e tovarăș cu Puțin, minți și când adevărul e evident.
sabinalin pe 17 mai 2025 07:37
Ehei, daca pipaia barbati alta ar fi fost situatia, nu patea nimic. In ziua de azi barbatii nu mai au voie cu femei, eventual doar intre ei. Se numeste progresism. Asta-i situatia, atat s-a putut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells