Într-o perioadă în care cinematografele sunt asaltate de o avalanşă de animaţii gata să recicleze poveşti ultracunoscute, Smallfoot este o schimbare de registru şi o ocazie mai mult decât binevenită să mergi la cinema cu întreaga familie. Filmul, despre o comunitate de yeti luată pe nepregătite de apariţia unui legendar smallfoot (adică un om), îi va amuza pe copii, în timp ce le arată puterea adevărului şi a cunoaşterii. Iar adulţii vor aprecia cu siguranţă mesajul ce omagiază toleranţa şi acceptarea celuilalt. Iată mai jos de ce ţi-ar putea plăcea aventura de pe cel mai înalt pisc al munţilor Himalaya.
Spunem de la început că vizionarea în versiune dublată ne-a determinat să credem că există speranţă pentru dublaj în română. Credem în continuare că vocile originale sunt cele mai importante (până la urmă acei actori s-au pregătit luni, uneori chiar ani pentru roluri) şi că dublajul are doar un avantaj funcţional, acela ca filmul să fie înţeles şi de către copiii mici. Dar dublajul lui Smallfoot, cu Ionuţ Ionescu şi Smiley în rolurile principale, a fost chiar o experienţă plăcută.
Încă din primele minute ale filmului îl cunoaştem pe Migo (Ionuţ Ionescu), un tânăr yeti care de-abia aşteaptă să preia de la tatăl său dificila şi dureroasa, dar importanta sarcină de a trezi soarele catapultându-se în fiecare dimineaţă, cu creştetul înainte, într-un ditamai gong de metal. Comunitatea sa izolată trăieşte respectând întocmai legile dăltuite în multitudinea de pietre ce formează mantia liderului tribului, impozantul Păstrător al pietrelor (Gabi Costin). Cum pe una dintre acestea se precizează clar că Smallfoot (adică omul) nu există, Migo nu îşi va crede ochilor când, în urma unei aventuri, dă cu ochii cu un pilot de avion prăbuşit în munţi. Migo le va dezvălui semenilor săi extraordinara descoperire, dar spre marea sa uimirea va fi urgent alungat din comunitate, act ce-l va determina să găseasca dovada că smallfoot chiar există.
Smallfoot este făcut evident pentru publicul foarte tânăr. Cei mici vor aprecia glumele fizice (câte un personaj se izbeşte la tot pasul de ceva), accesoriile colorate, pufoasa blană a personajelor cu aspect de vată pe băţ, glumele "cu acordul părinţilor" şi aşa mai departe, dar publicul adult nu se va simţi deloc neglijat de scenariul scris de regizorul Karey Kirkpatrick (Over the Hedge/Peste tufiş). Mesajul filmului este mai mult decât actual şi invită la toleranţă şi la acceptarea celor pe care îi considerăm diferiţi de noi. În stilul propriu, filmul militează pentru construirea de poduri şi nu de ziduri, o abordare artistică tot mai prezentă în lumea artelor după declaraţiile antimexicane din Statele Unite şi isteria migranţilor din Europa.
Animaţia are multe elemente deranjant de familiare din alte animaţii ale genului (de exemplu un personaj foarte similar cu Oleg din Frozen), dar se eschivează de la folosirea unei reţete prin faptul că nu are un antagonist propriu-zis. Sau, mai bine zis, antagonistul filmului sunt intoleranţa şi ignoranţa. Smallfoot contrazice categoric celebrul "crede şi nu cerceta", învăţându-şi publicul minor sau matur că uneori poate fi dezinformat cu cele mai bune intenţii. Rareori ai parte de un mesaj mai relevant ascuns într-un ambalaj mai colorat şi mai... pufos. Printre atâtea noi animaţii destinate exclusiv celor mici, Smallfoot poate fi apreciat de publicul de toate vârstele.
