Sergiu Costache e Sfântul Petru într-o comedie romantică: „Acest personaj m-a învățat să prețuiesc mai mult timpul petrecut alături de cei dragi”

de Cinemagia în 28 Feb 2024
De vorbă cu Sfântul Petru - interviu cu Sergiu Costache, unul dintre cei mai prolifici actori români

Sergiu Costache, unul dintre cei mai prolifici actori români, cu peste 30 de roluri în filme și seriale, precum și în spectacole de teatru, joacă în lungmetrajul Băieții buni ajung în Rai un rol extrem de diferit față de cel din Clanul, unul din cele mai urmărite seriale ale momentului.

Filmul regizat de Radu Potcoavă, ce va avea premiera pe 22 martie în cinematografe, îl are pe Sergiu Costache în rolul Sfântului Petru, un „simplu pământean” ce pune suflet în misiunea sa și care are mereu la el o vorbă de împăcare, consolare sau încurajare. Tot ca simplu pământean ne-a răspuns și nouă la întrebările de mai jos:

Ce e special la filmul Băieții buni ajung în Rai pentru tine, față de alte proiecte cinematografice de pe piață și față de alte roluri pe care le-ai mai jucat?

Cred că subiectul principal al filmului este special și diferit față de ce am întâlnit până acum.
Viața de apoi a reprezentat întotdeauna un subiect interesant și discutabil, care a împărțit lumea în mai multe tabere, din cauza convingerilor sau a religiilor diferite, iar faptul că nimeni nu știe cu exactitate ce se întâmplă după moarte ne oferă tuturor posibilitatea de a crea o lume „paralelă”, așa cum ne-o imaginăm fiecare.
Așa se întâmplă și în Băieții buni ajung în Rai, iar Radu Potcoavă, regizorul și scenaristul acestui film, vine cu o idee modernă și originală despre aceasta lume, care cred că va fi primită cu zâmbetul pe buze și entuziasm.

Ce ți-a plăcut cel mai mult la scenariul și experiența acestui film? Cum a fost pentru tine să joci „Sfântul Petru” și ce te-a ajutat să creionezi și să joci acest personaj? 

Cum spuneam, subiectul în sine m-a atras cel mai mult la acest film. Până să mi se propună să fiu parte din proiect, nu mi se oferise șansa de a juca într-un film cu un asemenea subiect și de a interpreta un personaj precum „Sfântul Petru”. A fost inedit, căci în mintea mea personajul arăta inițial altfel față de cum a fost creionat în cele din urmă.

Cât de diferit e Sfântul Petru față de felul în care ți l-ai imaginat înainte să citești scenariul?

Clișeul despre cum ar fi un sfânt mă acaparase total, de la felul cum vorbește sau vestimentație până la aura pe care o putem vedea în toate picturile bisericești. Însă, Radu a eliminat aceste elemente și mi-a propus un altfel de personaj, un simplu pământean, care poate trece neobservat prin mulțime, opțiune pe care am „cumpărat-o” imediat, căci înainte de toate, sfinții au fost tot oameni, diferența făcând-o faptul că ei au ales să-L urmeze pe Iisus.

Povestește-ne câteva detalii din timpul pregătirilor pentru acest film. Cum a fost colaborarea cu echipa și colegii? Ce amintiri dragi sau amuzante ți-au rămas de la filmări?

Ca de fiecare dată, când sunt implicat într-un nou proiect, prima parte a pregătirilor constă în discuțiile pe care le am cu regizorul despre film, personaj sau despre universul pe care vrea să-l creeze. Cu Radu, mă știu foarte bine, am lucrat la mai multe proiecte cinematografice. Este un regizor care știe să lucreze foarte bine cu actorul, iar colaborarea cu el a fost din nou la superlativ. Am avut repetiții atât în București, cât și în afara lui, într-o locație despre care nu știam mare lucru, dar care m-a surprins în mod foarte plăcut. Este un loc liniștit, aflat la mică distanță de Vama Veche, în Bulgaria, cu plajă sălbatică - mediul perfect pentru a filma o asemenea peliculă. Am petrecut acolo două săptămâni, iar după fiecare zi de filmare ne strângeam cu toții ori pe plajă, ori la hotel și cred că vă puteți imagina câte momente amuzante se nășteau acolo!


O premieră în cinematografia românească, Băieții buni ajung în Rai prezintă o viziune umană și caldă pentru Viața de Dincolo și personajele de acolo. În ce măsură se apropie imaginea acelui spațiu propusă de regizor cu gândurile tale despre Viața de Dincolo?

Cred că majoritatea dintre noi, dacă nu cumva toți, ne-am dori să ajungem într-un loc atât de cald și liniștit după ce vom muri. Lumea pe care mi-am imaginat-o eu nu este foarte diferită față de cea pe care o puteți vedea în film și cred că, în funcție de deciziile pe care le vom lua pe Pământ, Dumnezeu ne va dărui și ne va plasa într-o lume și într-un mediu la care am visat dintotdeauna. Mi-aș dori sincer ca persoanele din Rai să fie precum personajele din film, iar Dumnezeu să fie la fel de cool! Cred că nu mă voi plictisi niciodată și voi râde neîncetat!
Îmi surâde mult ideea că Dumnezeu s-ar putea îmbrăca după ultimele tendințe și că poți glumi cu el cum o poți face cu un prieten foarte bun!

Cât de împăcat e personajul tău cu deciziile pe care le-a luat în timpul vieții? Ce fel de lecții a avut acest personaj pentru tine?

Personajul meu este destul de împăcat cu deciziile pe care le-a luat în viață. Are, însă, un mare regret și anume că a murit la o vârstă foarte fragedă, subit, fără a-și putea lua rămas bun de la cei dragi. Și-ar fi dorit să-și fi petrecut mai mult timp alături de familie, însă, în curând va intra în „comisie” și în funcție de faptele bune pe care le-a făcut pe Pământ, va avea posibilitatea să-și vadă din nou familia.
Pe lângă altele, acest personaj m-a învățat să prețuiesc mai mult timpul petrecut alături de cei dragi. Fiind nedreaptă, uneori, soarta ne poate lua de lângă ai noștri când așteptăm mai puțin, de aceea încerc pe cât posibil să dedic cât mai mult timp familiei, căci timpul este relativ și nu poți ști niciodată când poți fi chemat pentru a petrece patruzeci de zile în purgatoriu.

Ce înseamnă pentru tine Raiul? Are vreo încărcătură religioasă? Cum îți imaginezi acum o întâlnire cu Sfântul Petru și cu Dumnezeu după experiența de lucru cu Șerban Pavlu?

În acest moment, Raiul pentru mine înseamnă locul unde vom petrece o perioadă de timp (asta dacă nu cumva deciziile pe care le-am luat înainte să murim ne-au anulat dreptul de a ajunge la el) până în momentul în care vom alege din nou să ajungem pe Pământ, pentru a încerca să îndreptăm greșelile pe care le-am făcut în viață anterioară și de a duce la bun sfârșit misiunea pentru care am fost creați. Deși mi-ar plăcea să se întâmple acest lucru, nu cred că vom putea trăi pentru totdeauna în Rai. Probabil că este doar o perioadă de tranziție între viețile pe care alegem să le trăim sau care ne sunt încredințate.

Viziunea mea asupra întâlnirii cu Sfântul Petru și Dumnezeu s-a schimbat radical odată cu experiența pe care am trăit-o lucrând la acest film. Îmi imaginez o întâlnire emoționantă, între prieteni foarte buni, care nu s-au văzut de o viață, la propriu, și care abia așteaptă să împărtășească experiențele avute în toată aceasta perioadă.

De ce e important să vină spectatorii la cinema să vadă Băieții buni ajung în Rai?

Pentru că este un film despre un subiect mai puțin întâlnit în filmele românești, pentru că vine cu o versiune proprie și foarte interesantă despre ce se întâmplă în viața de apoi și pentru că are o distribuție beton!

Ce are special actoria pentru tine? Ce crezi că te-a învățat această meserie într-un mod în care alt domeniu sau altă meserie nu ar fi făcut-o? 

De la autocunoaștere, gestionarea emoțiilor, capacitatea de a deveni vulnerabil, până la munca în echipă sau creșterea stimei de sine. Toate aceste elemente m-au ajutat să mă dezvolt atât pe plan personal cât și pe plan profesional, iar pentru mine nu există o altă meserie atât de complexă care să-ți ofere asemenea oportunități.

Mă bucur de fiecare dată când am ocazia de a spune din nou asta și, mai ales, mă bucură faptul că am rămas la aceeași convingere: iubesc tot la această meserie, îi sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit până în acest moment și nu mă văd făcând altceva!

Care sunt, pentru tine, cele mai importante diferențe de rutină, metodă, abordare între filmările pentru seriale, respectiv pentru lungmetraje?

Abordarea mea este aceeași, indiferent că vorbim despre un serial sau de un film de lungmetraj. Depinde foarte mult de discuțiile pe care le am cu regizorul și de cum încercăm să creionăm personajul așa cum a fost el gândit. Principala diferență, pe care o percep eu, dintre filmarea pentru lungmetraj față de cea pentru un serial constă în faptul că la lungmetraj știi de la început tot scenariul, parcursul personajului, situațiile critice la care e supus, în timp ce la un serial acest lucru se întâmplă mai degrabă pe parcurs - chiar dacă știi la început despre e este vorba, care este și ce se vrea de la rolul tău, odată cu apariția noilor episoade intervin situații la care nu te-ai fi așteptat, alte personaje cu care trebuie să relaționezi și timpul de adaptare nu mai este la fel de mare precum era începutul filmării. Aici trebuie să te adaptezi rapid la informația primită, să asimilezi foarte repede noile scenarii și să livrezi la fel de bine fără ca privitorul să-și dea seama că totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt.

Ce ți-ai fi dorit să știi înainte să devii actor? Ce sfat le-ai oferi celor la început de drum în industria cinematografică de la noi, cu atât mai mult cu cât joci de la 16 ani?

Nu m-am gândit niciodată la asta. O să merg pe primul impuls spunând că aș fi vrut să fi știut că unele roluri sau unii autori întâlniți în perioada facultății nu se vor mai întoarce niciodată și că, poate, ar fi trebuit să tratez cu mai multă seriozitate anumite situații sau propuneri. Asta nu înseamnă că mi s-ar fi schimbat parcursul, dar probabil aș fi fost eu mai mulțumit cu mine.
Cât despre sfaturi, așa cum mi s-a spus și mie și, probabil mi se va tot spune de către actorii mai în vârstă și cu mai multă experiență, le-aș spune tinerilor că „actoria este o meserie de cursă lungă și să nu fie dezamăgiți dacă nu vor primi rolurile pe care și le doresc la început, să muncească și să creadă în visele lor, pentru că Dumnezeu va avea grijă de ei și le va da ce merită în meserie dacă sunt serioși și tratează această meserie cu respect”.

De la ce coleg/colegi de breaslă crezi că ai învățat cele mai multe lucruri?

Am avut de învățat de la fiecare om alături de care am lucrat, indiferent că vorbim de actori, regizori, sau membri ai echipei, toți au ajutat la formarea mea ca actor și, cu siguranță, mai am multe de învățat despre această meserie, chiar dacă am avut șansa de a lucra încă din timpul facultății, atât în proiecte cinematografice, cât și în producții teatrale. Nu cred că există persoană care să spună că nu mai are de învățat și că ar cunoaște toate tainele acestei meserii.

La ce proiecte lucrezi în 2024? Unde te mai vedem anul acesta?

În curând, voi începe repetițiile pentru două producții teatrale, iar la începutul verii vor fi implicat într-un nou serial despre care, din păcate, momentan nu pot oferi detalii. Dar urmează o perioadă aglomerată pentru mine din punct de vedere profesional, lucru care mă bucură foarte mult.



Exploreaza subiecte similare:

Sergiu Costache, Şerban Pavlu, Radu Potcoavă, Băieții buni ajung în Rai

Alte știri din cinema

Trailer subtitrat 28 Years Later: Jim este un zombi acum?

Aşteptatul horror post-apocalptic se lansează global pe 20 iunie

Un tânăr Dexter se dezlănţuie în Miami în ianuarie: iată trailerul

Serialul prequel Dexter: Original Sin va fi disponibil în România pe platforma SkyShowtime

Olivia Wilde: fetelor li se spune să devină actriţe, în timp ce băieţii sunt încurajaţi să devină regizori

Actriţa devenită regizoare are o perspectivă inedită asupra sexismului de la Hollywood

Black Doves: seducţie şi spionaj cu Keira Knightley

După "păsărelele" din Game of Thrones şi "rândunica roşie" din Red Sparrow, îşi iau zborul "porumbiţele negre"

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells