În flăcări/Burning, în regia lui Chang-dong Lee, prima ecranizare a povestirii scurte „Arderea hambarelor” a celebrului autor japonez Haruki Murakami rulează pe marile noastre ecrane. Filmul a primit Premiul juriului FIPRESCI la Cannes 2018 și Premiul Vulcan, pentru scenografie. Prin amabilitatea Voodoo Films, distribuitorul în România al filmului, Cinemagia a pus câteva întrebări celebrului cineast sud-coreean Lee Chang-Dong. Traducerea din coreeană a fost realizată de Irina-Andreea Lascu.
Ce ați descoperit despre dvs, despre sensul vieții și despre creație, în general, prin citirea povestirii scurte „Arderea hambarelor” a lui Murakami și apoi făcând filmul În flăcări?
Lee Chang-Dong: Ce aș fi putut găsi în timpul realizării acestui film? Eu până acum am vrut să fac un film despre o lume în care trăim astăzi și despre viața noastră printr-un film diferit de cel cu care ne-am obișnuit. În zilele noastre, filmele își cresc „experiența” puțin câte puțin prin intermediul audienței. Publicul poate experimenta spațiul și chiar scena luptelor și crimelor din cel de-Al Doilea Război Mondial, la fel de viu ca și cum ar fi fost acolo. Probabil influențat intr-o oarecare măsură de jocurile video. Dar filmele devin mai simpliste și ușor de perceput. O simplă narațiune despre supereroii care salvează lumea captivează instantaneu audiența. Lumea devine din ce în ce mai complexă și mai ambiguă, deci de ce este mai simplu procesul de narațiune al filmului? Așa că am vrut să merg împotriva fluxului de filme din aceste zile.
„În flăcări” este un film cu mai multe planuri narative care se repetă. Atrage publicul în film și, în același timp, îi lasă „să stea la distanță.” Și să își pună întrebări nesfârșite. Este Ben (Steven Yeun) un criminal în serie sau este doar un prieten bun, generos și bogat? Unde a dispărut femeia (Jong-seo Jeon)? Cât de aproape este adevărul pe care îl văd și îl concep? Cât de aproape sunt adevărul și viața lumii pe care le văd în film? Ce îmi doresc cu adevărat? Ce este în realitate un film?
Am vrut să fie o „experiență cinematică” nouă și interesantă pentru public. În plus, de la scenariu la procesul de producție al filmului și după ce filmul a fost făcut, am putut să simt și să gândesc foarte mult pe măsură ce am auzit reacția publicului. A fost o nouă experiență cinematografică și pentru mine.
În film, unul dintre bărbați are identitatea învăluită în mister. El este omul care arde hambare pentru distracție. Făcând filmul, ați descoperit, pentru dumneavoastră însevă, identitatea acestui om și scopul jocului lui?
Lee Chang-Dong: Misterul personajului Ben este nucleul acestui film. Personajul principal Jong-Su (Ah In Yoo) încearcă să-l ucidă (desigur, nu este clar dacă uciderea are loc în viața reală sau în scrierile sale), nu pentru că este convins că este un ucigaș în serie, ci pentru că nu știe cine este. Faptul că nu-i poate cunoaște identitatea îi provoacă mânie.
Dar poate că nu contează dacă el este un adevărat criminal în serie. El este un tânăr care se bucură de abundența materială în societatea capitalistă de astăzi. E greu să îți dai seama ce a primit în schimb și afirmă că „nu există nicio distincție între joc și muncă”. De fapt, multe locuri de muncă de astăzi se aseamănă cu astfel de lucruri. Sunt oameni care fac un profit imens lucrând pe calculator de acasă, dintr-un loc foarte confortabil. Sute sau mii de muncitori sunt restructurați de mișcarea degetelor ce ating tastatura unui calculator. Acești oameni nu vor avea niciodată sânge pe mâini, dar pot fura viețile numeroaselor persoane ale căror nume și chip nu le cunosc... Cu toate acestea, afirmă că este o „etică a naturii”. Este ca și cum în jur totul este inundat, iar oamenii se scufundă. Ei se bucură de cantitatea sporită de bogății materiale, dar lumea lor interioară este așa de goală, ca a unui psihopat. Se aseamănă cu „ultimul om’’ din lucrarea lui Nietzche „Așa grăit-a Zarathustra”. Astfel arată astăzi răul pur.
În cel mai recent film de la Lars von Trier, The House That Jack Built , regizorul face o mărturisire privitorului: și anume că arta pe care o face îl distruge în același timp, că procesul creației este infernal și că implică ardere. După părerea dvs, ce implică creația? Este creația și distrugere?
Lee Chang-Dong: Sunt de acord într-o oarecare măsură că numai printr-un proces groaznic de suferință se poate naște creația. Dar ideea creației să fie asemănată cu distrugerea poate fi înțeleasă la un anumit nivel, dar pare puțin cam extremă. Dimpotrivă, consider că prin creație nu se poate justifica distrugerea.
În afară de Murakami, simțiți o afinitate față de orice alt autor asiatic? În ce fel?
Lee Chang-Dong: Autorii coreeni sunt cei de care mă simt cel mai apropiat. Cred că literatura sau arta reprezintă credința zilnică a oamenilor. Viața coreenilor are un trecut istoric unic, prin coborâșurile politice și sociale ale Coreei, spre deosebire de orice altă țară asiatică, simt o profundă simpatie și apropiere față de scriitorii coreeni care împărtășesc experiențele de viață ale coreenilor. Printre aceștia, cei care mă inspiră și pe mine sunt Chung-joon și Hwang Seok-young.
Ce alt proiect aveți în pregătire și pe ce subiect?
Lee Chang-Dong: Sunt numeroase proiecte la care m-am gândit de-a lungul timpului, însă momentan nu sunt foarte bine definite. Poate că într-o zi vor apărea în lume datorită unei noi inspirații. Unul dintre proiecte are ca subiect Apocalipsa. Deși nu știu cauza încă, cred că am fost obsedat de imaginația apocaliptică de mult timp. Dar, desigur, nu pare să fie o temă ușoară de realizat într-un film.
