Rachael Leigh Cook despre rolul ei din serialul Capcana minţii: „Scully din X Files m-a inspirat în rol”

de Gloria Sauciuc în 9 Sep 2014
Sezonul doi al serialului Capcana minţii/Perception va fi difuzat de Universal Channel din 15 septembrie

La începutul acestui an, i-am întâlnit pe actorii Eric McCormackRachael Leigh Cook şi Scott Wolf la „Hotel du Louvre” din Paris, pentru a discuta despre serialul Perception/Capcana minţii, al cărui al treilea sezon se filma la câteva străzi distanţă, pe „Pont Neuf”, cel mai vechi pod din Paris. Cel de-al doilea sezon al serialului se va difuza pe Universal Channel începând cu 15 septembrie, în fiecare zi de luni, de la ora 22, câte două episoade.

Sezonul 2 demarează în forță cu Dr Daniel Pierce (Eric McCormack), neurologului de geniu care dezleagă mistere și rezolvă cazuri de crimă, şi agenta FBI Kate Moretti (Rachel Leigh Cook). La întâlnirea de presă, actriţa Rachel Leigh Cook, care cunoştea succesul şi popularitatea ca protagonistă în She's All That, în 1999, a vorbit despre personajul ei şi despre ce diferenţiază acest serial de altele cu detectivi.

Puteţi să-mi spuneţi ce anume v-a atras cel mai mult în scenariu?

Rachael Leigh Cook: Cred că multă lume este interesată de psihologie şi de comportamentul uman. Ştiu că alte seriale poliţiste au o structură de tip „detectiv+detectiv”, însă pe mine abordarea acestuia m-a interesat. Am vrut să joc un personaj care diferă de toate rolurile în care am mai fost distribuită. Ea este atât de sigură pe ea şi de puternică, e o adevărată dură.

Ce face diferit acest cuplu de investigatori de alte echipe de detectivi ai micului ecran, precum Mulder şi Scully din X Files, ori Maddie şi David...

Rachael Leigh Cook: Faptul că la baza relației lor este un raport de tip student-profesor; ea este agent FBI, dar vine la el pentru a fi ajutată. Însă, boala lui și superioritatea ei profesională (el îi va fi subaltern), face relația lor egală. Poate există teme similare cu alte seriale, precum X Files (îmi place foarte mult de Scully!) sau Moonlighting/Maddie şi David (1985) - însă, în fond, relația lor rămâne una student-profesor.

 Scully din The X Files v-a inspirat pentru rol?

Rachael Leigh Cook: Mi-a plăcut Scully datorită stilului deosebit al lui Gillian Anderson și datorită autorității naturale pe care o degajă personajul ei. Da, m-a inspirat în rol, am un mare respect pentru femeile ca ea. Atunci când am citit rolul din Perception mi-am zis „ah, se caută femei ca ea”... și am căutat locuri comune între ele; însă, în momentul în care am intrat în rol, mi-am dat seamă că nu pot să fiu exact ca ea...

Ce anume credeţi că este interesant la rolul dumneavoastră, Kate Moretti?

Rachael Leigh Cook: Ea vine din lumea autorităţilor, a instituţiilor care aplică legea. A crescut în mijlocul poliţiştilor, s-a mişcat printre ei, printre colegii poliţişti ai tatălui ei, de când era copil. Ştia că va urma o carieră în domeniul aplicării legii, fiind o persoană care se identifică cu meseria ei, însă îi lipseşte inteligenţa emoţională.

Faţă de anii '90, publicul acceptă cu mai mare uşurinţă ca femeia să fie superioară?

Rachael Leigh Cook: Cred că este important ca femeile tinere să vadă roluri de femei puternice la TV. Cred că este destul de rar să vezi, la ora actuală, o femeie într-un rol pasiv.

Care ar fi problematica pe care Perception v-a trezit-o în minte?

Rachael Leigh Cook: Ar putea fi să dau mai multă importanţă sănătăţii mintale decât de obicei. Am auzit că unul din patru oameni are o boală psihică diagnosticată. E ceva foarte răspândit.

Ce este tipic pentru Eric McCormack? Dar pentru dvs.?

Rachael Leigh Cook: Păi, să vedem... Insigna FBI...

Personajul lui Eric nu prea are multe haine, aşa că împrumută de la mine.

În sezonul 2, pe când eram însărcinată, aveam multe fişiere de dus dintr-o parte în alta. Deci, eram tare mândră de fişierele mele...

 

Rachael Leigh Cook - Kate Moretti

Apariţia ei memorabilă în reclama anti-heroină din 1998, în care făcea praf un ou cu o tigaie (spunând „Acesta e creierul tău...”) i-a adus lui Rachael Leigh Cook primul ei rol principal, în comedia pentru adolescenţi „O fată minunată” (distribuită de Miramax), în care a jucat alături de Freddie Prinze Jr. Apoi, Cook şi-a folosit talentul comic pentru rolul principal al lui Josie McCoy în pelicula „Josie and the Pussycats”, în care a jucat alături de Parker Posey şi Rosario Dawson.

Cook a fost colegă cu Hilary Swank şi Colin Hanks în comedia neagră „11:14” (distribuită de New Line) şi cu Sylvester Stallone în „Recuperatorul”. A mai jucat în „The Big Empty”, cu John Favreau, şi în comedia romantică „Idile de salon”, cu Josh Hartnett. În „Trăieşte-ţi viaţa”, Cook a fost versiunea tânără a personajului lui Holly Hunter. Iar în „Casa tuturor posibilităţilor”, a jucat-o în tinereţe pe Jackie-O (personaj interpretat de Parker Posey). Recent, Cook a jucat în filmul Warner Bros. „Nancy Drew”, în care personajul ei, Jane Brighton, este central celui mai important caz al lui Nancy Drew.

Pe micul ecran, Cook a fost Clara Wheeler în premiata miniserie TNT „Călători pe Pământul Făgăduinţei”. A avut un rol recurent şi în serialul de succes „Agenţia Psych”. Cook locuieşte în Los Angeles cu soţul ei, actorul Daniel Gillies, şi cu cei trei câini şi două pisici ale lor.

Descrierea sezonului 2

Eric McCormack joacă rolul Dr. Daniel Pierce, un profesor de neuroştiinţă unic şi excentric, care suferă de schizofrenie paranoică și rezolvă crime alături de agenta FBI şi fosta lui studentă Kate Moretti (Rachael Leigh Cook). În acest sezon, distribuţiei i se alătură guest star-ul Scott Wolf, care joacă rolul lui Donnie, soţul lui Kate (de care aceasta urmează să divorţeze), un procuror-adjunct de succes, care s-a transferat recent înapoi la Chicago, revenind în viaţa lui Kate.

„Ce este un creier anormal şi cum îţi poate afecta el comportamentul?”, îşi întreabă profesorul Daniel Pierce (Eric McCormack) studenţii în primul episod al celui de-al doilea sezon din serialul „Capcana minţii”. Ascultat atent de cei din sală, Pierce este captivant, plin de energie cinetică şi se comportă anormal – pentru cei care ştiu deja, acesta suferă de schizofrenie. Lupta lui Pierce se află în centrul poveştii serialului în care acesta colaborează cu FBI-ul pentru a identifica alţi indivizi „anormali” - criminalii. Pe cât de mult poate vedea Pierce - la propriu, în comportamente vizibile şi în date ştiinţifice - că un suspect e anormal, pe atât de mult îl preocupă reprimarea unor astfel de comportamente când vine vorba despre propria persoană. Diferenţa dintre el şi suspecţii investigaţi este că Pierce vrea să controleze comportamentele, iar criminalii nu.

În acest al doilea sezon, excesul de energie al profesorului Pierce se loveşte din nou de calmul perpetuu al fostei sale studente, devenită acum Agentul Special Kate Moretti (Rachael Leigh Cook). Şi din nou, la fel ca majoritatea oamenilor din viaţa lui Pierce, Moretti e mereu în priză, caută simptome la actualul ei partener şi e îngrijorată că acestea pot afecta ancheta mai mult în rău decât în bine.

 

Exploreaza subiecte similare:

Eric McCormack, Scott Wolf, Perception, The X Files, Rachael Leigh Cook

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells