Asemenea Festivalului de Film de la Cannes, Berlinale nu este doar un festival ci și un târg unde se negociază filmele. Acesta se numește „European Film Market-EFM” și are loc în clădirea Martin Gropius Bau-MGB și la etajele hotelului Marriott din Berlin. Pe parcursul anilor, EFM a devenit cel mai important eveniment, după Marché du Film de la Cannes, pentru cumpărători și vânzători, regizori și producători din întreaga lume. La standul românesc de la European Film Market (EFM) am stat de vorba anul acesta cu Bogdan Movileanu, de la Arhiva de Filme București, realizând diversitatea proiectelor românești.
La „European Film Market-EFM” lumea vine ori pentru vânzarea drepturilor la actualul proiect finalizat, ori pentru finanțarea următorului proiect. Ultima variantă este și cazul producătoarei Ana Maria Pîrvan, care prezintă la Berlinale pentru finanțare noul proiect al regizoarei japoneze Makoto Nagahisa, un love story pe fond muzical. Conform declarațiilor producătoarei, The Vanishing girl and the time thief urmează să intre în producție la finalul anului, iar filmările în primăvara anului viitor vor avea loc în Japonia, România, Germania, eventual chiar și în Franța și Belgia. Schema de co-producție nu este finalizată, am aflat. Studioset este co-producătorul din RO. Ana Maria Pîrvan de la Anchor Films este producător delegat, iar Sandra Berghianu de la Naname este legătura cu Japonia. Producătorul principal este Geek Pictures din Japonia. „În România se va filma cu siguranță la Salina Turda", am aflat de la Ana Maria, rămănand impresionată de această alegere interesantă. Filmul experimental precedent al lui Makoto, We are Little Zombies a fost la Sundance și Berlinale unde în 2019 a luat un premiu la Generation 14+ la Berlin.
Tot la standul românesc de la European Film Market (EFM) am descoperit noul proiect Chimie al regizoarei Adina Dulcu. Început la Atelierul de Scenariu „Fémis" și susținut printr-o bursă de dezvoltare din partea Centrului Național al Cinematografiei din România, proiectul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film „Transilvania" și la Atelierul „CineLink and Coproduction Market" în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, din 2018.
Cât privește Basta Ceausescu, proiect prezentat la standul României ca „work in progress”, este implicat Dan Burlac cu compania sa Kinotopia ca producător. Iar actrița Ada Condeescu face parte din distribuție. Pentru ea tradusesem la Berlinale în 2010 doarece făcea parte din distribuția filmului premiat cu Ursul de Argint „Eu când vreau să fluier, fluier" și care revenea în 2013 tot la Berlin ca shooting star. Realizatorul italian Antonio Pisu prezintă în Basta Ceausescu (titlul internațional al acestui road movie este Last time dictatorship), povestea a trei tineri italieni care pleacă spre blocul de est în România în căutarea aventurii și ajung într-o țară în care un întreg popor este traumatizat dar și plin de speranțe: ne aflăm la sfârșitul dictaturii lui Ceaușescu, iar odată cu caderea Zidului din Berlin vor cădea și granițele dintre o Europă de Vest și o Europă de Est.
Două proiecte de la standul românesc din Berlin au fost deja finalizate. Este vorba de Teach, semnat de Alex Brendea și The house with a lock, în regia lui Diana Gavra. Teach este un documentar realizat în 2019 despre metoda neconvențională a unui profesor de matematică din Transilvania de a preda, care devine un Don Quijote local în momentul în care deschide o școală în sufrageria apartamentului său. Premiera națională a avut loc in octombrie 2019 la Astra Film Festival unde a fost distins cu Premiul Best Romanian Documentary. Iar la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Jihlava din Republica Cehă a fost răsplătit cu trofeul Best Central & East European Documentary.
În documentarul The house with a lock, realizatoarea Diana Gavra propune un discurs filozofic incluzănd interviuri cu filozofi, academicieni, reprezentanți ai legii și jurnaliști despre valorile liberale și corupția devenită atât de „normală" în societatea română.
La Berlinale Coproduction Market am descoperit și noul proiect al Adinei Pintilie, Moartea și Fecioara. Aceasta se întorcea de la Berlin cu Ursul de Aur pentru Nu mă atinge-mă în urmă cu 2 ani Noul său proiect tratează o relație de cuplu și se află în faza de finanțare. Adina Pintilie a fost răsplatită la Berlinale cu cel mai răvnit trofeu tocmai pentru metoda sa de lucru inovatoare.
În Touch me Not, ficțiunea și realitatea fuzionează într-un mod organic creând o experiență cinematografică impresionantă; „așa se va filma pe viitor”, spunea președintele juriului, regizorul german Tom Tykwer la decernarea trofeului. Eu mă aflam pe atunci în cabina interpreților. Adina Pintilie este prima regizoare din istoria Festivalului distinsă de juriul Festivalului cu două premii, comentam în urmă cu 2 ani în revista Observator Cultural: Cel mai bun film de debut și Ursul de Aur. Adina mi-a pus o singură întrebare: „Ai văzut filmul?" Și a adăugat, mai în glumă, mai în serios: „Filmul te-a schimbat?". Deoarece discuția avea loc imediat după decernarea premiilor și la sfîrșitul recepției din Clubul Crackers, după o zi și o noapte lungă, n-am intrat în detalii. Și, totuși, reacția realizatoarei spune multe. Prioritatea ei este vizionarea lungmetrajului.
Față de modelul cunoscut, cu un regizor care stă în spatele camerei de filmat, Adina Pintilie abandonează convenţia şi intră în cadru, participă la discuții intime cu protagoniștii, explorându-le intimitatea, încumetându-se să-și deschidă sufletul în fața camerei. Un act de curaj. Limita dintre ficțiune și realitate se dizolvă, dorința regizoarei fiind aceea de a intra într-un dialog cu spectatorul, de a-l face să reflecteze asupra propriei idei despre intimitate, de a înlătura prejudecăți despre intimitate, de a-și explora propria intimitate, eliberată de frâiele societății. Adina Pintilie este o artistă care folosește toate modalitățile de exprimare, are o abordare neobișnuită – neînțeleasă de unii spectatori și critici, care au rămas confuzi, întrebându-se ce se supune unui regim ficţional și ce face parte din realitate. Limitele sUnt fluide, intenţia este de a intra în dialog cu spectatorul.
Toți actorii, dintre care numai trei sunt actori profesioniști, au afirmat la conferința de presă că se simt transformați, Adina fiind „o magiciană". Pentru Adina Pintilie, trofeele – așa cum sunt cele de la Berlinală – ajută la promovarea ideii din film, întruchipată prin personajele, care, la granița dintre ficţiune, documentar și arte vizuale, comunică ideea centrală a filmului: îți poți trăi intimitatea cum dorești, atâta timp cât partenerii implicați sunt de acord. Practic, filmul le vorbește spectatorilor: nu lăsa societatea să te eticheteze, ești liber în alegerile tale intime, oricare ar fi acelea. Şi, la rândul tău, tolerează-i pe ceilalți, deoarece conceptul tău despre normalitate sau anormalitate este greșit sau, cum zice Christian, bărbatul cu dizabilități din film: „nu există numai alb și negru". Christian și partenera sa, Grit, care nu are aceleaşi probleme, împart cu spectatorul chiar o seară de sex într-un club de BDMS (Bondage & Discipline, Dominance & Submission, Sadism & Masochism). Prin această secvență, concepțiile greșite despre sexualitatea oamenilor cu dizabilități pot fi înlăturate: dorința de a crea intimitate și libertatea de a te simți bine în intimitate sunt o nevoie fundamentală. Filmul nu este o invitație la practici sexuale obscene, la fetiș, așa cum au înțeles greșit mulţi colegi critici. Este un manifest vizual pentru libertatea de a-ți trăi intimitatea așa cum dorești.
