Producătorii debutanţi acuză CNC de discriminare

de Ştefan Dobroiu în 9 Mar 2016
Contrar legii, regulamentul concursului de proiecte îi dezavantajează pe debutanţi în competiţia pentru sprijin financiar

Un grup de producători aflaţi la debut în lungmetraj acuză Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) de încălcarea legii. Printr-o scrisoare deschisă adresată Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, producătorii acuză că una dintre cele mai controversate prevederi din regulamentul de concurs CNC contravine unui articol din Legea Cinematografiei, care cere "promovarea unui sistem concurenţial deschis de acces la modalităţile de credit financiar din Fondul cinematografic."

Producătorii Paul Negoescu, Claudiu Mitcu, Codruţa Creţulescu, Radu Stancu, Ioana Lascăr, Gabriela Suciu, Iulia Tarnoveţchi, Anamaria Antoci şi Irina Malcea arată în scrisoarea deschisă că niciun producător debutant nu a mai câştigat finanţare în competiţia cu producători deja consacraţi după ce un ordin al Ministerului Culturii a prevăzut, din noiembrie 2014, "ca regizorii şi producătorii participanţi la concursul de scenarii al CNC să poată fi punctaţi numai pentru un film realizat anterior din aceeaşi categorie de concurs la care se înscriu".

Această prevedere face ca practic toţi producătorii debutanţi să intre în concurs cu punctaj nul, fără să li se ia în considerare punctele obţinute de scurtmetraje realizate, multe dintre ele lansate sau chiar premiate în festivaluri de categorie A. Pentru cititorii care nu sunt la curent cu regulamentul de concurs al CNC, creditele de finanţare se acordă în urma realizării unui clasament din punctele obţinute de regizorul, producătorul şi scenariul unui proiect. Dacă scenariul şi regizorul au punctaje bune, proiectul va fi dezavantajat de lipsa de experienţă a producătorului.

Semnatarii scrisorii deschise au contactat în repetate rânduri atât Centrul Naţional al Cinematografiei cât şi Ministerul Culturii pentru schimbarea acestei prevederi care îi dezavantajează, încâlcând şi unul dintre cele mai importante scopuri ale Legii Cinematografiei.

"Timp de 1 an şi 5 luni, această problemă a rămas, în ciuda insistenţelor noastre şi a promisiunilor primite. Acum ne aflăm în situaţia că un nou concurs a fost anunţat, dar suntem deposedaţi de orice şansă de a obţine finanţare pentru un proiect de lungmetraj", precizează grupul de producători în scrisoarea deschisă. "Este oare o politică şi o strategie a Centrului Naţional al Cinematografiei de a limita accesul la finanţările de lungmetraj doar producătorilor consacraţi? Şi credeţi că această politică este sustenabilă pe termen lung?", întreabă autorii scrisorii.

CNC a anunţat recent o nouă sesiune a concursului de scenarii, sesiune la care va împărţi 30 de milioane de lei pentru noi proiecte de film. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 28 martie.

Iată mai jos întregul text al scrisorii deschise:

"Scrisoare deschisă către Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu,
către d-na director general al Centrului Național al Cinematografiei, Anca Mitran
și către Consiliul de Administrație al CNC

Stimate domnule ministru, stimată d-nă director, stimați membri ai Consiliului de Administrație,
După cum știți, în data de 18.11.2014, Ministerul Culturii a emis, la solicitarea CNC, Ordinul cu nr. 2780 care prevede faptul ca regizorii și producătorii participanți la concursul de scenarii al CNC să poată fi punctați numai pentru un film realizat anterior din aceeași categorie de concurs la care se înscriu. Acest lucru îi împiedică pe producătorii debutanți (care nu au mai realizat până acum vreun film de lungmetraj) să poată puncta cu filme de scurtmetraj realizate anterior, așa cum s-a întâmplat mereu de la intrarea în vigoare a OG 39/2005 (majoritatea producătorilor consacrați și-au construit punctajele actuale pornind cu scurtmetraje). Cum istoria recentă ne arată că niciun proiect de lungmetraj n-a fost declarat câștigător atunci când punctajul producătorului era 0, se poate observa ușor că accesul producătorilor debutanți la fondurile CNC sunt, în situația de față, drastic limitate. Dincolo de această politică a Ministerului Culturii și a Centrului Național al Cinematografiei de a acorda mereu finanțări acelorași producători precum unei clientele fidele (politică pe care nu o înțelegem), acest lucru contravine unuia dintre primele articole ale Legii Cinematografiei (OG 39/2005) și anume Art. 2, alin a), b) și d):
ART. 2

Reglementarea activităţilor din domeniul cinematografiei are, în principal, următoarele obiective:
a) dezvoltarea industriei filmului în România şi susţinerea formării profesionale în domeniu;
b) încurajarea iniţiativei private în domeniile creaţiei, finanţării, producţiei, distribuirii şi exploatării filmelor româneşti sau realizate cu participare românească;
d) promovarea unui sistem concurenţial deschis de acces la modalităţile de credit financiar din Fondul cinematografic.

În clipa când acest ordin a fost pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului, o parte din noi am cerut modificarea acestui ordin în așa fel încât tinerii producători să nu fie dezavantajați. Drept urmare:
- a fost trimis către minister (în perioada legală a dezbaterii publice) un punct de vedere care explica problemele pe care acest ordin le creează tinerilor producători – nu s-a primit niciun răspuns, ordinul a trecut nemodificat;
- a fost cerută (și obținută) o întâlnire cu d-na director general Anca Mitran în care ni s-a promis că această problemă se va rezolva;
- am participat la toate dezbaterile pe regulamentul de concurs și am atenționat de fiecare dată această problemă;
- au fost făcute cereri, scrisori publice, s-au dat telefoane pentru lămurirea situației etc.

Timp de 1 an și 5 luni, această problemă a rămas, în ciuda insistențelor noastre și a promisiunilor primite. Acum ne aflăm în situația că un nou concurs a fost anunțat, dar suntem deposedați de orice șansă de a obține finanțare pentru un proiect de lungmetraj. Prin urmare, vă solicităm public un punct de vedere (atât din partea Ministerului Culturii, cât și din partea Centrului Național al Cinematografiei) față de această problemă, cât și să ne răspundeți la următoarele întrebări:

- De ce nu s-a modificat Ordinul 2780/18.11.2014 până acum, în condițiile în care s-au făcut toate demersurile din partea noastră pentru a vă aduce la cunoștință problemele pe care acesta le provoacă producătorilor debutanți?
- Este oare o politică și o strategie a Centrului Național al Cinematografiei de a limita accesul la finanțările de lungmetraj doar producătorilor consacrați? Și credeți că această politică este sustenabilă pe termen lung?
- Ce soluții le-ați recomanda unor producători care nu au mai realizat filme de lungmetraj ca să poată accesa finanțare la actualul concurs anunțat cu puțin timp în urmă?
- Luați în calcul o formă de compensare prin organizarea în viitorul apropiat a unui concurs dedicat strict producătorilor debutanți?
- Credeți că este necesar să ne adresăm instanțelor judecătorești, Consiliului Concurenței sau Comisiei Europene pentru rezolvarea acestei probleme?

În încheiere, dorim să menționăm clar că nu dorim abrogarea ordinului, ci doar modificarea lui. Așa cum am spus-o de fiecare dată, în toate cererile și scrisorile depuse până acum, considerăm că scopul acestui ordin este bun, pentru că în lipsa lui, producătorii cu lungmetraje la activ erau categoric avantajați la celelalte categorii de concurs (scurtmetraj ficțiune, animație și documentar) în detrimentul producătorilor debutanți care nu puteau puncta la criteriul numărului de spectatori. Însă apariția acestui ordin a rezolvat doar o parte a problemei, deschizând o alta, la categoria lungmetraj ficțiune, categorie cu cea mai drastică competiție.

Vă mulțumim și așteptăm un răspuns din partea dvs.

Semnatarii scrisorii:

Paul Negoescu – producător și regizor     
Claudiu Mitcu – producător             
Codruța Crețulescu – producător         
Radu Stancu – producător             
Ioana Lascăr – producător            
Gabi Suciu – producător             
Iulia Tarnovețchi – producător         
Anamaria Antoci – producător        
Irina Malcea – producător"

Exploreaza subiecte similare:

Paul Negoescu, Claudiu Mitcu, Codruta Cretulescu, Radu Stancu, Ioana Lascar, Gabriela Suciu, Iuliana Tarnovetchi, Anamaria Antoci

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells