Premieră. „Ani de pribegie”, la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”

de Cinemagia în 31 Ian 2018
Intrarea este liberă, pe bază de rezervare

Spectacolul „Ani de pribegie” are premiera în data de 10 februarie, de la orele 19:00 la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din strada 11 iunie, nr. 41, sector 4!

„Ani de pribegie”, piesă scrisă de dramaturgul rus Aleksei Arbuzov (1908-1986), ilustrează poveștile de dragoste și frământările unor tineri aflați în fața unor importante experiențe de viață. Chiar dacă cel de-Al Doilea Război Mondial se desfășoară sub ochii lor, cel mai mare război este cel purtat cu sine însuși, cu propriile sentimente. Apusul de soare, invocat adesea, le amintește tuturor personajelor să celebreze viața, chiar în mijlocul furtunii sau în vreme de război. Dar nu lipsesc nici momentele de comedie, care „condimentează” tabloul unei Rusii care se zvârcolește.

Orgoliul de a reuși singur, neputința de a deveni icoană pentru părinți, durerea iubirii neîmplinite sau greutatea sacrificiilor făcute din dragoste și, nu în ultimă instanță, războiul – toate acestea pot fi înfruntate doar rămânând împreună. „Ani de pribegie” pune individul în slujba a ceva mai presus decât însăși viața.

Un spectacol realizat de studenții la Actorie - anul III (din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică - UNATC - București), clasa conf. univ. dr. Puiu Șerban, și coordonat de asistent doctorand Raluca Ghervan. Scenografia a fost asigurată de Roxana Dumitrache, iar proiecțiile video de Vlad Bacalu.

Distribuție:

Olga Petrovna Vîșeslavțeva – Irina Noapteș
Alexandr Vederinikov (Șura) – Vlad Lință
Galina Sergheevna – Oana Moșneagu
Mihail Lavruhin – Dorin Enache
Liusia Vederinikova – Adelina Toma
Nina Petrovna Vîșeslavțeva – Mădălina Țapu / Patricia Cordoș
Pavel Tucikov (Pavlik) – Claudian Șiman
Nikita Alexeevici Arhipov – Alexandru Prica
Nastasia Vladimirovna – Anca Bejan
Kuzia Doronina – Claudia Ene
Oleg Doronin – Timotei Grămesc
Arkadi Lipski / Bocikin - Amir Shafizadeh
O fată – Laura Arsene

Intrarea este liberă, pe bază de rezervare în prealabil la nr. de telefon 0730.660.511 sau 0730.053.722. Spectacol sprijinit de Centrului European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” și Teatrului Arte dell’Anima.

 

Alte știri din cinema

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

La Chimera: o călătorie spirituală printre jefuitorii de morminte

La Chimera, un film despre jefuitorii de morminte din Italia anilor '80, care furau artefacte din mormintele etrusce pentru a le vinde pe piața internațională, se poate vedea în cinematografe

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells