Patrula cățelușilor: Filmul cel mare - supereroii, pe înțelesul copiilor

de Gloria Sauciuc în 1 Oct 2023
Pentru gândirea magică a copiilor, un cristal cu „superputeri”, ca al cățelușilor, luat la grădiniță, de exemplu, îi poate ajuta să surmonteze greutățile adaptării

PAW Patrol: The Mighty Movie, cel de-al doilea film din franciză după Patrula cățelușilor: Filmul (din 2021), rulează în premieră pe marile noastre ecrane, readucând la cinema aventurile acestor eroi cunoscuți și copiilor din România datorită serialului ce rulează la noi pe postul Nick Jr. Urmăresc și eu, din când în când, episoadele, alături de fetița mea de trei ani care este fană a serialului, așa că nu puteam rata lansarea filmului la cinema.

Mi-a plăcut că echipa cățelușilor are în film gadgeturi cum nu am mai văzut (în serial) - de la tunul cu mingi de foc al lui Marshall, la avanpostul super-tehnologizat, apoi în centrul filmului este o un personaj feminin, anume Skye, iar mesajul - „și cel mai mic poate face fapte uriașe” - este spus cu multă emoție și empatie pentru problemele celor mici, dând curaj.

Când un meteorit lovește Orașul aventurii, cristalele din miezul lui vor da cățelușilor superputeri, transformându-i în supereroi, Pentru cățelușa Skye, cel mai mic membru al echipei, noile ei puteri sunt un vis devenit realitate, eroina stând foarte prost la capitolul încredere și stimă de sine. Curând, noile superputeri trebuie puse la treabă - primarul intrat în dizgrație Humdinger evadează din închisoare împreună cu Victoria Vance, o cercetătoare a meteoriților, iar orașul poate fi șters de pe fața pământului.

Tot ce au văzut adulții în filmele cu supereroi este aici preluat și redimensionat pentru micii spectatori - recunosc că aș fi preferat originalitate la capitolul acesta, dar mi-am dat seama că pentru copii poate fi ceva nou: Marshall devine, cu puterea cristalului, o bilă de foc, un echivalent al Torței umane, Chase devine- sub puterea cristalului - echivalentul canin al lui The Flash, Zuma devine una cu apa, circulând prin canalizare asemena lui Wade din animația Elemental (2023) etc.

Dar, dincolo de aceste asemănări, un element din film poate funcționa ca o bagheta magică sau ca praful de zână pentru cei mai mici dintre telespectatori - anume cristalul cu superputeri. Ce ar fi dacă, după vizionarea filmului, ați dărui copilului o pietricică despre care să spuneți că este cristalul cu superputeri al cățelușilor? La vizionarea de presă a filmului, copiii au putut participa la un concurs, iar premiul era o pietricica - un cristal aproape ca cel din film. Și fetița mea a câștigat un astfel de cristal.

De atunci îl ia în fiecare zi la grădiniță și - când are nevoie de un pic de curaj - îl strânge tare în pălmuță.

Exploreaza subiecte similare:

PAW Patrol: The Mighty Movie

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells