James McAvoy, chel în X-Men: Apocalypse

de Ştefan Dobroiu în 10 Mai 2015
Iată o imagine cu actorul adoptând look-ul lui Charles Xavier la maturitate

Filmările lui X-Men: Apocalypse, aşteptat pe ecrane pe 27 mai 2016, au început la sfârşitul lui aprilie, iar regizorul Bryan Singer le-a făcut o surpriză fanilor publicând pe Instagram o imagine cu James McAvoy în timp ce este ras în cap. Dacă în primele două filme din noua trilogia X-Men actorul a purtat plete, iată că acum adoptă look-ul promovat de Patrick Stewart în primele producţii ale francizei.

Deocamdată se ştiu puţine detalii despre subiectul filmului, dar un comentariu al lui Bryan Singer ne face aşteptările să crească: "(Filmul) va vorbi şi despre istoria mutaţiilor, despre trecutul lor îndepărtat, originile mutanţilor şi lucruri de genul acesta. Este ceva ce m-a intrigat dintotdeauna atunci când vorbim despre zei, istoria noastră, miracole şi puteri."

Ştim deja că principalul antagonist al filmului va fi Apocalypse (Oscar Isaac), cel considerat "Întâiul", primul posesor al genei X întrezărit, la tinereţea petrecută acum 5.000 de ani în Egipt, în secvenţa inclusă pe genericul de final al lui X-Men: Days of Future Past. Vom afla în curând mai multe detalii despre motivul pentru care Apocalypse şi echipa lui Charles Xavier vor ajunge să se înfrunte în 1983, cu două decenii înaintea aventurilor din primul film X-Men, regizat de acelaşi Bryan Singer.

Exploreaza subiecte similare:

X-Men: Apocalypse, X-Men: Days of Future Past, Bryan Singer, James McAvoy

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Costirik pe 10 mai 2015 16:29
Prin ceea ce s a intamplat in filmul Days of future past, aventurile din primul X-Men au fost practic anulate, rescrise...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells