HBO GO este disponibil acum și prin abonare directă în patru țări din Europa CE

de Cinemagia în 14 Nov 2017
Pe HBO GO pot fi urmărite toate sezoanele serialelor originale HBO de succes (Game of Thornes, Westworld și Silicon Valley), alături de seriale clasice precum Sex and the City, The Sopranos și The Wire

Începând de luni, 13 noiembrie 2017, HBO GO este disponibil prin abonare directă în România, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia. Serviciul online premium HBO GO oferă acces la numeroase producții HBO, seriale originale, filme și documentare, producții locale HBO Europe, dar și seriale de la alți producători de conținut premium, filme de succes și programe pentru copii.

Pe HBO GO pot fi urmărite toate sezoanele serialelor originale HBO de succes (Game of Thornes/Urzeala tronurilor, Westworld și Silicon Valley), alături de seriale clasice precum Sex and the City/Totul despre sex, The Sopranos/Clanul Soprano și The Wire/Cartelul crimelor. Abonații vor avea acces și la producțiile locale HBO Europe, inclusiv toate sezoanele unor seriale apreciate, precum Umbre, Valea Mută, și o selecție de documentare apreciate de critici și premiate la festivaluri.

În plus, HBO GO este locul unde pot fi urmărite în premieră filme noi de succes - Frumoasa și bestia, T2. Trainspotting, Jackie și Assassin’s Creed: Codul asasinului - un catalog extins de filme, peste 450 de episoade de programe pentru copii, dar și seriale de top de la alți furnizori de conținut – Handmaid’s Tale / Povestea slujitoarei, Babylon Berlin, Tânărul papă/The Young Pope, Billions/Miliarde, Twin Peaks și Luther. Noi titluri sunt adăugate săptămânal, iar multe dintre premiere sunt simultane cu cele din S.U.A.

,,HBO GO distribuit prin intermediul operatorilor parteneri este deja un succes în Europa Centrală și ne dorim să mergem mai departe și să oferim acces la conținutul premium HBO fanilor serialelor din aceste țări. Noua ofertă de abonare directă la serviciul HBO GO este un pas firesc pentru noi, după reușita lansării serviciilor de streaming HBO în Spania, Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda”, a declarat Hervé Payan, CEO HBO Europe.

HBO GO este disponibil pe computer, smartphone, tabletă, PlayStation 3 și 4, Chromecast, Apple TV 4 și anumite modele de televizoare smart Samsung. Fiecare abonat HBO GO poate înregistra până la cinci dispozitive și poate urmări HBO GO simultan pe două dintre ele. Toți abonații noi care aleg această opțiune vor avea acces gratuit timp de o lună la conținutul HBO GO. După prima lună, prețul lunar pentru serviciul HBO GO va fi de 19,99 lei. Plata abonamentului se va face prin cardul bancar folosit pentru înregistrare.

Această nouă modalitate de accesare a serviciului completează portofoliul de canale și servicii HBO disponibile deja în Europa Centrală. HBO GO va fi în continuare disponibil prin intermediul operatorilor autorizați.

Despre HBO Europe

În Europa, HBO operează în 17 țări.

În Scandinavia, HBO Nordic, cunoscut drept The Home of Series, oferă serviciul de video on demand direct consumatorilor și prin operatorii parteneri din Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca.

În Spania, HBO España este disponibil abonaților ca serviciu SVOD, dar și prin parteneriatul său exclusiv cu Vodafone și oferă clienților opțiunea să acceseze serviciul de streaming via Vodafone TV sau pe computer, smartphone și tabletă.

În Europa Centrală, HBO este disponibil abonaților din România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Bulgaria, Slovenia, Croația, Serbia, Muntenegru, Macedonia și Bosnia și Herțegovina. 

 

Exploreaza subiecte similare:

Silicon Valley, Westworld, Game of Thrones, Sex and the City

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells