Grand Cinema & More va transmite în exclusivitate TED 2016: Dream din Vancouver, Canada

de Cinemagia în 19 Ian 2016
Conferința anuală TED 2016 poate fi urmărită în exclusivitate la Grand Cinema & More, în data de 16 februarie, începând cu ora 21:00.

Grand Cinema & More va transmite deschiderea sesiunii internaționale TED 2016: Dream, din Vancouver, Canada, ca parte din seria evenimentelor alternative difuzate în cinematograf. Propagând idei menite să schimbe lumea, conferința anuală TED 2016 poate fi urmărită în exclusivitate la Grand Cinema & More, în data de 16 februarie, începând cu ora 21:00.

Fenomenul global cunoscut sub numele de TED va fi transmis anul acesta, pentru prima dată în cinematograf, oferind publicului din toată lumea oportunitatea de a experimenta legendara conferință anuală. Programul va debuta în data de 15 februarie în America de Nord și în 16 februarie la nivel global, inclusiv în România, la Grand Cinema & More.

Prezentat de curatorul TED, Chris Anderson, transmisiunea evenimentului cuprinde 120 de minute de inserții ale unor cunoscuți gânditori, artiști, inventatori, leaderi și vizionari, care vor împărtăși ideile lor despre cele mai mari visuri la care ne putem gândi, în formatul tradițional al conferințelor TED, de 18 minute. Deși evenimentul anual TED păstrează elemente confidențiale până în apropierea datei acestuia, este preconizat un spectacol muzical, pus în scenă înainte de începerea conferinței. Programul conferinței din 16 februarie cuprinde interviuri impromptu și filmări scurte și se va încheia cu un al doilea spectacol muzical.

„Suntem bucuroși să putem oferi vizitatorilor noștri oportunitatea unică de a lua parte la fenomenul TED, odată cu întreaga audiență, la nivel global. Fiind un eveniment în care, fundamental, vorbim despre creativitate și inspirație, considerăm că transmiterea în exclusivitate în Grand Cinema & More va oferi o experiență unică, menită să schimbe viziuni, care nu trebuie ratată”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director.

Biletele pentru transmisiunea în exclusivitate a TED 2016: Dream sunt disponibile pentru rezervare pe site-ul cinematografului: http://grandentertainment.ro/. Pentru iubitorii de cinema și nu numai, seara de deschidere a sesiunilor TED 2016 va reprezenta o oportunitate unică de a împărtăși experiența cu cei 1.200 de spectatori din Vancouver, dar și cu cei mai mari gânditori și lideri din diferite industrii, de la laureați Nobel, autori ce au primit premiul Pulitzer, la câștigători ai premiului Oscar.

Mai multe informații și bilete găsiți pe www.grandentertainment.ro

Despre Grand Cinema & More

Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă  totală de 14.000 mp şi are o capacitate de 2600 de locuri.

Cele 13 ecrane adaptate pentru suprafeţe largi de proiecţie 3D, unghiurile perfecte de vizibilitate şi locurile ultra-confortabile fac din Grand Cinema & More destinaţia perfectă pentru vizionarea filmelor la o calitate premium. Accesul se face direct pe la etajul întâi al centrului comercial Băneasa Shopping City.

Pentru mai multe informaţii privind programul filmelor şi al tuturor activităţilor din cinematograf, vizitaţi www.grandentertainment.ro și pagina de Facebook a Grand Entertainment www.facebook.com/GrandCinemaDigiplex.

Alte știri din cinema

Fenomenul Yellowstone: blestemul pământului

Câteva vorbe despre acest Dallas modern, ajuns la o audienţă globală de 100 de milioane de spectatori

Tracker/Urmăritorul: supradoză de Americana

Câteva explicaţii ale popularităţii globale a serialului cu Justin Hartley

Reacţii la The Acolyte, serialul al cărui rating este dezactivat pe Imdb

Serialul Star Wars este disponibil de azi pe Disney+, şi în România

Anna Próchniak: „Am simțit o responsabilitate uriașă și am știut toți că aceasta este o poveste atât de importantă de spus lumii”

O nouă producție originală SkyShowtime, The Tattooist of Auschwitz, se lansează în România! Toate cele șase episoade vor fi disponibile pe platforma de streaming începând cu data de 7 iunie. Mini-seria este regizată de Tali Shalom-Ezer, iar din distribuție fac parte Jonah Hauer-King, Anna Próchniak, Harvey Keitel și Melanie Lynskey.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells