A devenit celebru pentru unele dintre cele mai rentabile producţii din istoria cinema-ului şi a luat un Oscar pentru animaţia Happy Feet. La 30 de ani de la lansarea ultimului film cu Mad Max, George Miller revine în torida şi crâncena lume postapocaliptică. Iată mai jos un amplu interviu, în care regizorul descrie nu doar cum a ajuns de la medicină la Mad Max, ci şi ce aşteptări are de la cel mai recent film al seriei, Mad Max: Fury Road/Mad Max: Drumul furiei, lansat vineri în cinematografele din lumea întreagă.
Îţi mai aminteşti cum s-a născut personajul Max Rockatansky? Ce anume te-a inspirat?
Întotdeauna m-a interesat cinematografia. Am urmat facultatea de medicină, timp în care am desenat şi pictat foarte mult. Apoi am devenit foarte interesat de limbajul cinematografic, care nu are mai mult de un secol. Am urmărit cursele de care din Ben Hur, apoi alte filme de acţiune şi întreceri. Astfel, în momentul în care m-am hotărât să fac un film, am fost atras mai mult de partea de acţiune.
Când am făcut acest pas, eram deja medic şi tratasem multe răni cauzate de accidente rutiere. Evident că am fost afectat, iar toate aceste experienţe adunate au dus la rezultatul Mad Max. Primul film a fost o experienţă intensă pentru mine şi ar fi fost extremă dacă o plasam într-un cadru actual. În altă ordine de idei, nu ne permiteam să filmăm într-un cadru modern pentru că asta ar fi însemnat să populăm străzile, să aducem multe maşini, să închidem circulaţia, etc. Aşa că am decis să fac economie plasând acţiunea filmului într-un viitor post-apocaliptic. Mel Gibson a contribuit foarte mult la construcţia personajului prin aportul personal. A fost primul său film după ce a terminat facultatea de teatru.
Nu ştiam cum va fi primit filmul, dar eu când am văzut versiunea finală am înţeles tot ce puteam să fac şi nu am făcut. Am fost pentru prima dată pe un platou de filmare şi am învăţat enorm. Aşadar, Mad Max 2: Războinicul Şoselelor a fost ocazia perfectă de a pune în practică tot ce am învăţat. Pentru că am avut la dispoziţie un buget mai mare, mi-am permis să accesez locaţii deosebite şi să construiesc o întreagă lume post-apocaliptică. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Mad Max: Cupola Tunetului.
Deşi nu am intenţionat să realizez o serie, fiecare dintre filme a reprezentat o piatră de temelie pentru mine, pentru că am experimentat lucruri noi. Toate aceste personaje trăiesc ca prieteni imaginari în capul meu. Mă mai întrerup din când în când cu tot felul de fleacuri.
O dată cu trecerea timpului, seria Mad Max a intrat în istorie şi a devenit un fel de legendă. Te-a surprins faptul că o mulţime de oameni din toată lumea au devenit fani ai fenomenului?
Da. Primul film a fost atât de greu de realizat, încât ajunsesem să mă îndoiesc că va fi lansat vreodată. Când, într-un final, a fost vizionat, m-a uimit cât de mult l-au apreciat oamenii. Asta s-a întâmplat şi cu cea de-a doua parte. Unul dintre testele peste care trebuie să treacă un film este acela al timpului şi al barierei culturale. Am văzut cum Mad Max a trecut cu brio acest test. În Japonia, Max a fost denumit samuraiul singuratic, francezii au văzut filmul ca pe un „western cu motoare”, iar scandinavii au spus că Max le aminteşte de curajoşii luptători vikingi.
Şi limbajul filmului este diferit în filmele Mad Max...
Aceasta a fost partea care m-a interesat cel mai mult şi motivul principal pentru care am filmat Drumul Furiei. Îmi plac filmele care sunt într-adevăr o experienţă cinematografică deosebită prin imagini sau coloana sonoră.
Când ai început realizarea poveştii din Drumul Furiei cât exista deja în mintea ta şi cât a fost dezvoltată prin scenariu?
Cel mai frumos aspect pentru mine la realizarea filmului după atâţia ani, a fost faptul că aveam o imagine mult mai completă asupra universului post-apocaliptic. Nu am intenţionat niciodată să fac o serie şi m-am abţinut mult să mai filmez încă un Mad Max. M-am gândit că trei părţi sunt suficiente. Dar curiozitatea m-a împins pe Drumul Furiei.
În urmă cu 15 ani, în timp ce traversam o intersecţie, mi-a venit o idee care mi s-a părut potrivită pentru un film Mad Max. Ajungând la capătul străzii, am alungat gândul. Doi ani mai târziu, în timpul unui zbor nocturn cu avionul, m-a cuprins reveria şi întregul film s-a derulat în faţa ochilor mei. Când am aterizat, 14 ore mai târziu, mi-am dat seama că trebuie să iau în serios ideea care îmi dădea târcoale.
Am lucrat la scenariu împreună cu Brendan McCarthy, care este un artist desăvârşit şi a înţeles că îmi doresc ca acţiunea să se desfăşoare ca un film mut. Aşa am decis ca scenariul să fie de fapt un amplu storyboard. Împreună cu alţi doi artişti, am conceput planşă cu planşă până am obţinut 3.500 de imagini, un fel de carte de benzi desenate uriaşă.
Cum ai ajuns la alegerea lui Tom Hardy în rolul lui Max?
Îmi amintesc perfect cum l-am cunoscut pe Mel Gibson. Mi-a trezit simpatia din momentul în care a intrat pe uşă. A fost ceva inexplicabil. La fel mi s-a întâmplat şi cu Tom Hardy. Amândoi emanau energie masculină şi mult testosteron, însă erau capabili şi de emoţie şi gingăşie. Hardy poate fi accesibil şi tandru, dar misterios în acelaşi timp. Este chipeş, însă nu atât de chipeş încât să nu îi remarci calităţile actoriceşti. Un alt lucru interesant este faptul că Tom s-a născut cu exact şase săptămâni înainte de a începe filmările la primul Mad Max.
Furiosa este ideea care ţi-a venit în urmă cu atâţia ani, pe când traversai strada?
Da. Hitchock a definit toate regulile cinematografiei şi noi am călcat pe urmele lui, în special când este vorba despre filme care îşi spun povestea prin montaj de imagini. Ideea care mi-a venit în urmă cu 15 ani a fost următoarea: „Ce ar fi dacă Max ar întâlni un războinic la fel de puternic, o femeie cu o misiune importantă în care el va fi implicat fără voie?”
Ce ne poţi spune despre Interceptorul lui Mad Max?
Cum în filmele western călăreţii aveau calul lor preferat, aşa şi Max are maşina de care nu se desparte. La începutul filmului, automobilul este destul de avariat, apoi este preluat de mecanicii din Citadel care o repară în stilul caracteristic şi revine sub o înfăţişare şi mai impunătoare. La fel ca Max, Interceptorul este lovit şi reabilitat.
Mad Max: Drumul Furiei are acţiune continuă, dar şi idei proactive foarte actuale. Au mai existat şi alte teme pe care aţi fi vrut să le abordaţi?
Nu pot să spun decât că sper ca povestea să atingă mulţi oameni, nu doar pe cei din prezent, ci şi pe viitor. Să fie un exemplu puternic despre felul în care ne purtăm unii cu alţi în momentele grele, cât de distructivi putem fi, dar şi cât de mult trebuie să preţuim onoarea şi iubirea.
Foto: George Miller dându-i indicaţii pe platou actriţei Charlize Theron, în rolul Imperator Furiosa.
