Festivalul Filmului European continuă în perioada 17-21 iunie pe TIFF Unlimited

de Cinemagia în 17 Iun 2020
Platforma de video streaming va permite accesul la zeci de titluri din selecţia festivalului

De pe 17 iunie, timp de cinci zile, Festivalul Filmului European (FFE) se vede pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), platforma de video streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Publicul va avea acces la 25 scurtmetraje europene din cadrul secțiunii EU Shorts. Secțiunea a fost curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediții, și reprezintă o selecție consistentă de scurtmetraje diverse din 21 de țări europene, o radiografie subiectivă, filtrată artistic, a temelor și a fricilor noastre.

De asemenea, pot fi văzute 18 scurtmetraje românești, realizate în izolarea cauzată de pandemie (Cinem@casa), şapte dintre ele în premieră. Este vorba de filmele regizate de Alexandru Solomon, Andrei Inizian, Matei Branea, Mona Nicoară şi Edin Velez, Paul Negoescu şi Ana Draghici, Ruxandra Ghițescu și Vlad Petri. Difuzarea filmelor va fi însoțită de două dezbateri live cu regizorii care au acceptat să participe și să împărtășească publicului viziunea lor ca răspuns la criza sanitară: pe 18 și pe 21 iunie. Dezbaterile vor fi moderate de criticii de film Ionuț Mareș şi Oana Ghera şi vor fi difuzate în timp real pe pagina de Facebook a FFE.


Cinefilii vor putea vota pe www.ffe.ro – scurtmetrajul european preferat, iar filmului care va aduna cele mai multe voturi i se va acorda, la sfârșitul Festivalului - Premiul Publicului, un premiu onorific, de popularitate..

"Am dorit ca programul EUshorts sa oglindească varietatea cinema-ului european atât prin animație, documentar, cât și live-action și am pus accentul, mai degrabă, pe originalitatea viziunii cinematografice. Astfel, vom prezenta publicului FFE filme afirmate în festivaluri renumite (Cannes, Berlin, Locarno, Veneţia), ai căror realizatori sunt deja consacrați sau la începutul carierei. Pe scurt, Best-of EUshorts @ FFE”, spune Andrei Tănăsescu, directorul artistic al festivalului.

"Cultura a fost printre cele mai afectate domenii în urma pandemiei, o bună perioadă lucrurile nu vor mai funcționa ca înainte, prin urmare colaborarea cu TIFF Unlimited, un partener unic în peisajul cultural românesc, și accesul la facilitățile oferite de acesta ne vor ajuta în promovarea creațiilor culturale către un public cât mai numeros", a declarat Anca Hrab, coordonator al festivalului.

"Ne bucurăm de acest parteneriat cu Festivalul Filmului European, eveniment pe care îl apreciem foarte mult. Prin această alăturare de forțe (practic a două festivaluri de film), îi vom prezenta publicului nostru un conținut variat, conectat la realitatea timpurilor pe care le trăim. Este vital ca evenimentele și organizațiile culturale să se sprijine reciproc, în special în perioada aceasta complicată", spune Dorina Oargă, Project Manager TIFF Unlimited.

Așa cum anunțam săptămâna trecută, FFE 2020 s-a mutat din sălile de cinema în spațiul online, iar în perioada 8-16 iunie, pe platforma FFE.ro, au putut fi vizionate 11 din cele 18 filme românești ale secțiunii Cinem@casa, realizate în timpul pandemiei.

Exploreaza subiecte similare:

Alexandru Solomon, Andrei Inizian, Matei Branea, Mona Nicoară, Paul Negoescu, Ana Drăghici, Ruxandra Ghiţescu, Vlad Petri

Alte știri din cinema

Aaron Taylor-Johnson, Ralph Fiennes și Jodie Comer, în continuarea la 28 Years Later

Regizorul filmului Slumdog Millionaire, Danny Boyle, va regiza acest sequel

Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film

Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George)

Noul trailer Deadpool & Wolverine este plin de gheare, înjurături și dezvăluiri

Trailerul îl dezvăluie în sfârșit pe Hugh Jackman reluându-și rolul său iconic de Wolverine, de data aceasta purtând costumul galben cu albastru devenit celebru odată cu apariţia în benzile desenate X-Men

Doar un singur film de animație Disney are apreciere maximă: 100% cronici pozitive pe Rotten Tomatoes

Pinocchio din 1940 este singurul film de animație Disney care a obținut acest scor maxim pe Rotten Tomatoes. Care este secretul său?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells