Trebuie spus de la început: noul film al lui Călin Peter Netzer, regizorul care a deschis seria celor trei Urşi de Aur câştigaţi de România într-un deceniu, este o experienţă siderantă. Senzaţia avută de spectator este aceea că participă la un catharsis ultra-personal al regizorului, care combină istoria propriei familii cu elemente fictive pentru a arăta că tentaculele unui trecut toxic au încă suficientă putere pentru a te sugruma în prezent.
Scenariul scris de regizor împreună cu actriţa şi scenarista Iulia Lumânare îl are în centrul atenţiei pe Dragoş (Emanuel Pârvu), un regizor cvadragenar obsedat să regizeze un lungmetraj inspirat de emigrarea în condiţii neclare a familiei sale în Germania anilor '80. Aceste condiţii neclare şi relaţia extramaritală de atunci a mamei sale otrăvesc prezentul regizorului, care se trezeşte captiv între proiectul care i-ar putea ractiva cariera şi relaţia toxică şi violentă a părinţilor săi (Ana Ciontea, Adrian Titieni, într-o dinamică foarte diferită de colaborarea lor din Marița). Faptul că Dragoş culaborează cu o fostă iubită (Iulia Lumânare) la producţia noului film complică relaţia regizorului cu actuala parteneră (Victoria Moraru), creând încă şi mai multă tensiune în jurul protagonistului.
Familiar este un film care începe cu o violentă altercaţie fizică (Dragoş îşi bate la propriu tatăl, după ce acesta se declară reticent să participe la investigaţia care ar putea arunca lumină în trecutul familiei) şi continuă cu suficiente momente tensionate care au toate şansele să facă spectatorul să-şi dorească ca acel trecut să nu fie descoperit niciodată. Dacă Dragoş ar fi protagonist într-un film american, probabil că el ar înşfăca la un moment dat o mitralieră şi ar omorî pe toată lumea în jur. Aşa el nu face decât să se poarte mizerabil cu apropiaţii, devenind pe parcurs unul dintre cele mai rebarbative personaje pe care le-a dat vreodată cinema-ul românesc.
Fără doar şi poate, povestea din Familiar este relevantă, pentru că merge la acea tristă perioadă din istoria României când sute de mii de români de etnie germană sau de religie iudaică au fost vânduţi de statul român Germaniei şi Israelului, într-un efort cinic al lui Nicolae Ceauşescu de a obţine fonduri pentru a plăti considerabila datorie naţională a ţării. Pentru o versiune mai puţin isterică şi mai conectată la macroistorie poţi vedea documentarul lui Răzvan Georgescu Pașaport de Germania, care arată nu doar eforturile oficiale ale Germaniei şi României pentru a facilita acest exod, ci şi efectul avut de cumplita dezrădăcinare asupra saşilor forţaţi să plece atunci în Germania.
În acest context, veninul răspândit de Dragoş pare cumva justificat, fiind efectul unor secrete murdare şi al unor trădări impardonabile, iar publicul are toate şansele să fie recunoscător că istoria propriei familii este mult mai puţin complicată decât cea a lui Dragoş.
Din păcate Familiar este un film lipsit de nuanţe. Netzer apasă aceeaşi pedală şi îşi îmbibă fiecare scenă în aceeaşi tensiune aproape tangibilă. Da, rezultatul nu va lăsa pe nimeni indiferent, dar cu siguranţă ne-am fi dorit o gamă mai elaborată de emoţii. Şi, când protagonistul în sfârşit îşi învaţă lecţiile şi află o oarecare ispăşire, cel mai probabil capitalul de empatie al publicului este complet epuizat...
